Loading...
American Gods (2017- )

American Gods (2017- )

by Adrian Solomon, iunie 29, 2017

Recomandare – decent!

Gen: Fantezie
Distribuție: Ricky Whittle, Emily Browning, Crispin Glover, Bruce Langley, Yetide Badaki, Pablo Schreiber, Ian McShane
Nr. sezoane: 1
Nr. Episoade: 8
Durată episod: ~60 min.
Rating IMDB: 8.1
Rating RottenTomatoes: 92%

Despre: Proaspăt eliberat din închisoare, Shadow Moon este întâmpinat de vestea că soția lui tocmai a murit. Devastat de pierdere, cutreierând lumea pe care nu o mai înțelege, el se întâlnește cu un individ misterios pe nume Mr. Wednesday (Dl. Miercuri) care îi oferă lui Shadow șansa să îi devină asistentul său personal. Călătorind împreună, Shadow descoperă o parte ascunsă a Americii, unde magia este reală și zeii sunt la tot pasul. Frica față de puterea în creștere a noilor zei precum Tehnologia și Media, forțează pe Wednesday să încerce să unească vechii zei, pentru a combate acest pericol și pentru a-și apăra propria existență, dar și să își refacă influența pe care au pierdut-o. Acest lucru îl va face pe Shadow să încerce din răsputeri să accepte această lume și să încerce din răsputeri să își găsească propriul loc în ea.

Rant: Acest serial este o adaptare a best-sellerului cu același nume scris de Neil Gaiman. Serialul este destul de violent, fiind arătate multe scene grafice de violență sau sex, așa cum îi stă bine oricărui serial în zilele de azi. Totuși, el face un pas mai departe și te aruncă într-o lume populată cu personaje destul de stranii, care pentru a le înțelege, ai avea nevoie de un minim de cunoștințe în ale zeilor din alte culturi față de cele cu care suntem noi obișnuiți. Astfel cu toții cred că am auzit de panteonul grecesc cu ai săi Zeus, Hera, Athena sau Afrodita, sau cu corespondentele lor romane. Tocmai de aceea Gaiman nu a inclus aceste personaje în carte și a optat pentru a ne face cunoscuți zeități precum Odin, Bilquis – The Queen of Sheba, zeiță a fertilității, Anansi – originar din Ghana, Mad Sweeny – un leprechaun irlandez, Czernobog – zeu slavic, Toth și Anubis – zeități egiptene și mulți alții. Este chiar un deliciu pentru cunoscători să încerci din ponturile oferite de serial să îți dai seama cine e cine.

Totuși, pentru a nu ne lăsa complet în întuneric, fiecare episod începe cu o scurtă prezentare a cum au ajuns diverse zeități în America, de exemplu Odin a fost adus un grup de vikingi iar Anansi a fost adus odată cu sclavii africani.

Sunt doar la al treilea episod dar sunt ferm intrigat de acest serial așa că vi-l recomand tuturor celor care doresc un pic de mister și fantasy în viața lor.

Please follow and like us:
error

No Comments


Leave a Reply

Your email address will not be published Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Facebook
Facebook
Twitter
RSS
Follow by Email