Loading...
Blade Runner 2049 (2017) - cronică de A.S.

Blade Runner 2049 (2017) – cronică de A.S.

by Adrian Solomon, octombrie 9, 2017

Cam mai toată lumea este de acord când zice că Blade Runner din 1982 a fost o capodoperă. Doar să fi ales drept regizorul continuării acestui film ar însemna o mare onoare, dar să îl faci să fie cel puțin la fel de bun ca originalul, asta deja presupune niște acte extreme de jonglerie. Probabil nimeni nu ar fi riscat ce a riscat Denis Villeneuve când a făcut acest film. Mulți ar fi mers „la sigur”, cu un film de acțiune insipid ce ar fi reluat pas cu pas vânătoarea de replicanți din prima parte. La naiba, ăsta era lucrul care, în modul cel mai sincer, mă așteptam să se întâmple. Și surpriză, surpriză, nu a fost deloc așa. Nu doar că lui Villeneuve i se rupe de mainstream, dar el este perfect conștient că Blade Runner nu este un film făcut pentru a vinde jucării sau care să facă apel la o audiență cât mai largă. Blade Runner, atât pentru el, cât și pentru fanii vechi, a fost, în primul rând, o experiență, o întrebare, scoasă din paginile lui Philip K. Dick, expusă cu multe nuanțe de gri, într-un stil estetic impecabil, de către Ridley Scott, reluată aici și extinsă de acest genial Denis Villeneuve.

Pornesc prin a da un mic avertisment, acest film nu este un popcorn movie, la care să mergi pentru a vedea o oră jumătate de acțiune neinspirată și de la care să ieși fără a fi reținut mai nimic. Nu, Blade Runner 2049 este mai întâi de toate o provocare, la cele două ore și patruzeci și ceva de minute cât durează. Apoi, este o invitație la meditație, ajutată de un fond vizual excepțional, cadre lungi, interioare minimaliste dar care își spun propria poveste și panorame care conturează o lume în care simți nevoia să te cufunzi, să îi afli secretele.

De la primele cadre facem cunoștință, sau mai bine zis ne re-familiarizăm cu lumea distopică a Los Angelesului din 2049, trecut prin multe necazuri, de la un război apocaliptic care a redus lumea la câteva orașe, devenite suprapopulate, împânzite de mașini zburătoare și lumini de neon ale reclamelor uriașe ce te invită să îți începi o nouă viață pe una din coloniile din spațiu (vis imposibil pentru marea majoritate), la o răzmeriță a replicanților care a lăsat orașul în întuneric total și a șters complet toate bazele de date de pe pământ. Și peste toate astea domnește eterna ploaie, ca un personaj principal și liant al celor două filme.

Replicanții în cauză, au evoluat de la modelul Nexus 6, vânat de Deckard în prima parte a filmului. Un eveniment important, menționat doar în treacăt, pare să fi fost războiul de pe planeta/colonia Calantha, unde acești androizi au realizat că erau folosiți pentru a purta războaiele marilor corporații de pe Pământ. Acest lucru a dus la marele blackout din 2022, provocat de o facțiune rebelă de replicanți, fapt ce a făcut ca producerea acestor androizi să fie considerată ilegală. Apare pe scenă marele inventator și corporatist vizionar Wallace, cu propria gamă de androizi, Nexus 8, a căror principală calitate era obediența totală. Acesta primește acceptul de a reîncepe fabricarea replicanților, lucru ce duce la evenimentele actuale, când aceștia încearcă să se reintegreze în societate, în ciuda unui sentiment de ură din partea oamenilor. De altfel ura și discriminarea, elemente urâte ale societății omenești, sunt din nou temele principale ale filmului, în special după revelația avută de ofițerul K. la începutul filmului când află că androizii se pot reproduce, întocmai ca oamenii. Și atunci vine întrebarea care îl va motiva pe K. pe parcursul filmului, cu ce sunt ei, androizii, mai diferiți de oameni?

K. interpretat de Ryan Gosling, este la rându-i un replicant Nexus 8, subordonat poliției din L.A., însărcinat cu urmărirea și retragerea modelelor defecte (sau mai bine zis care au început să dea semne de independență). El trebuie să fie supus unui inconfortabil chestionar la fiecare reîntoarcere din misiune, chestionar ce ne aduce aminte de acel test Voight-Kampff din prima parte. Odată ce este pus față în față cu acea descoperire de care menționam mai devreme, în el încep să se învârtă rotițele dubiului, inițial exclamând că nu a mai luat viața a ceva cu suflet, atunci când primește ordin să găsească și să lichideze orice dovadă. Un nefericit drum la corporația Wallace, îl avertizează pe Niander Wallace de această descoperire, și acesta își trimite asistenta pentru a investiga mai pe îndelete această situație. Wallace de fapt bănuia că Eldon Tyrell, producătorul de replicanți din prima parte, descoperise secretul reproducerii la acești androizi, dar murise înainte să îl facă public. Recuperând orice informații pertinente la acest caz, el ar fi pus mâna pe o sursă nesecată de forță de lucru, eliminând practic costurile fabricării.

Singurul companion a lui K. este un program numit Joi, un software de companie virtuală de care acesta se îndrăgostește. Mai încolo el reușește să o scoată pe Joi din dispozitiv și să o ducă cu el peste tot. Joi este interpretată de superba Ana de Armas, pe care sper din tot sufletul să o văd și în alte producții cât mai curând. Povestea dintre cei doi servește mai mult ca un mic subplot, arătându-ne cât de mult pot să iubească aceste programe, emoțiile putând fi traduse aparent și în cod binar.

Pasul filmului, așa cum poate am mai menționat, este unul deliberat, încet, părând plictisitor pe alocuri. Fiecare cadru este lung, fiecare mișcare calculată, Villeneuve lăsând totul să se desfășoare cât mai organic cu putință. Acest lucru adâncește foarte mult povestea, dar face ca publicul mai puțin avizat să își piardă răbdarea, de unde au rezultat și multe voci ce critică acest film. Da, deseori sentimentul filmului este de art house, dar funcționează impecabil pe acest univers și pe această poveste. Mi-ar fi greu acuma să îmi imaginez altcumva executat acest film.

Moștenirea neprețuită lăsată de Vangelis – compozitorul inegalabilei coloane sonore din primul film, este și ea pe mâini bune, găsind în Hans Zimmer avatarul perfect. Revin și sunetele specifice din prima parte, cu toate că acolo unde am fost eu, sonorul a fost dat excesiv de tare, fapt ce m-a deranjat destul de mult. Colaborarea între Villeneuve și cineastul Roger Deakins, care în trecut a produs rezultate notabile cu Sicario sau Prisoners, funcționează din plin și aici. Călătoria lui K este una deseori introspectivă, dar ne poartă mai departe de orașul Los Angeles, spre o zonă rurală abia vizibilă printr-o ceață palidă, prevestitoare de lucruri rele, sau un San Diego transformat în groapă de gunoi, plin de carcase ruginite ale lumii vechi sau o necropolă faraonică a ceea ce pe vremuri a fost Las Vegasul.

În ceea ce privește distribuția, aceasta este în general excepțională, cu toate că aici aș avea și câteva mici nemulțumiri. Totuși voi începe cu bilele albe. Am mai vorbit de Ryan Gosling cu alte ocazii și mereu l-am lăudat, dar aici parcă se întrece pe sine. El practic cară acest film în spinare, făcând unul din cele mai bune roluri ale sale. Regizorul a știut exact cum să se întrebuințeze de carisma aparte emanată de actor, găsind un urmaș perfect pentru Harrison Ford. Că veni vorba de Ford, acesta a fost realmente testat de Villeneuve, împins mereu la maxim, lucru greu de crezut că se va putea întâmpla vreodată. De Ana de Armas mi-am exprimat deja interesul de o revedea cât mai curând și în alte filme bune. Deranjul începe odată cu Jared Leto și personajul acestuia, Wallace, un personaj ce suferă de un clar God-complex. Monologurile sale sunt over the top, la fel cum este și prestația deseori deranjantă a acestuia. Cât despre sărmanul Dave Bautista, apariția sa este mai degrabă un cameo de câteva minute și zău că parcă ar merita mai multe șanse să își etaleze potențialul.

Per total, Blade Runner 2049 suferă de prea puține părți negative, fiind unul dintre cele mai entuziasmante eforturi ale lui Denis Villeneuve în scurta dar consistenta sa carieră de regizor. Putem deja să îl numim drept unul dintre puținele sequels la fel de bune ca originalul. Mai are doar de trecut testul timpului pentru a intra în galeria selectă a filmelor esențiale.

PS:Recomand spre vizionare seria de trei filme scurte, strânse aici într-un singur clip, serie ce explică mai bine anumite părți de istorie neincluse în film. Adaugă aproape jumate de oră extra acestui film, dar se merită fiecare moment.

Please follow and like us:
error

No Comments


Leave a Reply

Your email address will not be published Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Facebook
Facebook
Twitter
RSS
Follow by Email