Recomandare – decent!
Gen: Aventură, Mister
Regie: Harry Bradbeer
Distribuție: Millie Bobby Brown, Sam Claflin, Henry Cavill, Helena Bonham Carter
Durată: 2 h. 03 min.
Rating IMDB: 6.6
Despre: Enola Holmes este mezina celebrei familii de detectivi. Crescută de una singură de către mama sa, Enola este o adolescentă curioasă, inteligentă și extrem de energică. Odată cu dispariția mamei sale și reapariția în peisaj a celor doi frați faimoși ai săi, tânăra intră în conflict cu ei și ajunge să fugă de acasă, pornind în căutarea mamei sale, căutare care o va duce în Londra și îi va scoate multe personaje interesante în cale, în același timp ajutând-o să își găsească vocea de femeie independentă.
Rant: Enola Holmes sau tentativa Netflix de a dezvolta o nouă franciză? Semnele sunt toate prezente așa că nu ar fi de mirare dacă la anul ar mai fi anunțat încă un film care să continue călătoria spre descoperirea propriului loc în lume al protagonistei.
Enola Holmes (Milly Bobby Brown) este o adolescentă crescută de mama ei (Helena Bonham Carter distribuită aici într-un rol croit parcă special pentru ea) în conacul lor de la țară. Ea a fost crescută într-un spirit extrem de libertin, dar care s-a pliat perfect pe natura curioasă și mereu jucăușă a inteligentei fete. Ajunsă la vârsta de 16 ani, mama ei dispare subit în toiul nopții lucru care îi aduce în peisaj pe frații ei înstrăinați, Sherlock (Henry Cavill, probabil cea mai musculoasă personificare a celebrului detectiv) și Mycroft Holmes. Aceștia imediat decid să o trimită la o școală care să o crească ca pe o bună domnișoară, fără păreri proprii dar manierată și numai bună de măritat. Enola fuge, decisă să își caute mama, dar pe drum dă peste lordul Tewksbury, un alt suflet pierdut care fuge de responsabilitățile pe care societatea i le impune. Astfel, Enola va alterna între două cazuri aparent separate, căutarea mamei sale și rezolvarea cazului lordului pierdut, mai precis ajutarea acestuia să afle cine îl dorește mort.
Dacă scenariul este destul de subțire și pare a fi un paint by numbers, filmul este ajutat enorm de prestația eroinei centrale dar și de regia lui Bradbeer, care știe să stoarcă și ultimul gram din entuziasmul aparent nelimitat al lui Brown. Interacțiunea dintre ea și audiență sparge deseori cel de-al patrulea zid, ea adresându-se constant spectatorilor încă de la prima secunda de când apare pe ecran (cu toate că pe parcursul celor două ore, acest lucru devine un pic cam sufocant – dă-ne pace Enola și vezi-ți de cazurile tale). Ea este un pește pe uscat, pe care contactul cu lumea exterioară o prinde un pic nepregătită cu toate că Enola nu dezarmează în fața niciunui obstacol, căutând mereu soluții pentru a le depăși. Este și un coming-of-age oarecum, eroina căutându-și propriul drum în viață, urmând principiile feministe învățate de la mama ei – viitorul este în mâinile tale – toate astea în paralel cu adevărata luptă istorică pentru emancipare a femeilor (mult prea puțin dezvoltată). Ocazional aceste învățături generează replici care reverberează mai mult feminismul agresiv existent în ziua de azi, dar care cred că vor încânta tinerele și le vor da o mică idee de cât de sufocantă era pe vremea aceea societatea patriarhală pentru spiritul liber feminin.
Mai adaugă cinematografia splendidă și o coloană sonoră eficientă și o să ai un produs bine șlefuit, oarecum atipic pentru mediocritatea filmelor Netflix. Nu-i chiar musai dar este destul de aproape.
P.S. Mai să sar peste faptul că am rămas neplăcut surprins să văd că Lestrade este jucat de un pakistanez și că domnișoarele din școala de … domnișoare (despre care se presupunea că veneau din familiile nobile englezești) arată ca desprinse dintr-un poster pro-diversitate etnică, suficient cât să mă scoată din realismul istoric pe care filmul s-a chinuit să îl recreeze.
No Comments