Recomandare – esențial!
Gen: Thriller, Psihologic
Regie: David Fincher
Distribuție: Brad Pitt, Edward Norton, Helena Bonham Carter, Meat Loaf Aday, Jared Leto
Durată: 2 h. 19 min.
Rating IMDB: 8.8
Despre: Un om deprimat suferind de insomnie se întâlnește cu un vânzător ambulant de săpun pe nume Tyler Durden în timpul unui zbor și devin prieteni. După ce apartamentul lui este distrus într-un incendiu, acesta se găsește locuind în sordida casă a lui Tyler. Pentru a trece timpul, cei doi pun bazele unui club secret cu reguli stricte, unde oameni sătui de rutina zilnică din viețile lor se luptă unu cu altul. Totul se schimbă când în viața lor își face apariția Marla.
Rant: Iată că revin asupra filmografiei lui Fincher (pentru că omul a oferit unele dintre cele mai bune filme din anii 90, aș îndrăzni să zic chiar din toate timpurile) și vă readuc în atenție (celor care l-au văzut demult) sau vă prezint (celor care încă nu l-au văzut) unul dintre filmele mele favorite. Ce îmi este însă greu, este să plasez acest film într-o anumită categorie. Am optat pentru thriller pentru că își face bine meseria de a crea și de a ține în suspans până la plot-twistul de final, și după aceea.
Țin minte și acuma momentul în care am văzut Fight Club și cât de impresionat am ieșit de acolo, nerăbdător să îl mai revăd cu prima ocazie. Filmul are atâtea straturi încât o singură vizionare nu este niciodată de ajuns. Știu că inițial studiourile și producătorii ar fi dorit alte personaje în locul povestitorului, a lui Tyler și al Marlei dar îmi este imposibil să îmi închipui Fight Club cu alți actori decât Pitt, Norton și Carter. Cel puțin Brad Pitt și Edward Norton fac rolurile carierei lor. Norton este povestitorul, un personaj neidentificat nominal pe parcursul filmului. El își petrece viața ca un vis plictisitor, în care se conformează standardelor impuse de societate, spre nefericirea acestuia, nefericire care se transformă în depresie și insomnie. Pe Marla o întâlnește inițial frecventând diverse grupuri de ajutor, ambii pretinzând a fi bolnavi doar pentru a avea contact social. Călătorind prin țară, fiind agent de asigurări, el se întâlnește cu Tyler Durden iar de aici filmul începe a prinde în viteză. Lumea povestitorului se fărâmă, lucru perfect ilustrat de noua locuință în care se mută, alături de Tyler, o casă dărăpănată și mizerabilă, o paralel cu fața nevăzută a societății de consum în care trăim.
Anonimitatea povestitorului, și înfățișarea atât de generică pe care a putut să i-o da Norton, îl face un vehicul perfect pentru ca noi, spectatorii de rând, să ne putem pune în locul personajului, să simțim această degradare sau de ce nu, această renaștere trăită de personaj.
Filmul deseori este comparat cu genialul The Graduate, lucru recunoscut și de cei implicați, care au vrut să ofere un nou punct de vedere, mai matur, mai deconstructiv, a celebrului film.
Ca de obicei, nu pot să nu menționez fantastica coloană sonoră compusă de Dust Brothers, croită special pentru acest film, un film experimental, care se joacă cu noi tehnici de filmare și de concepție de la început și până la sfârșit. (Ca exercițiu divers – urmăriți de câte ori apare Brad Pitt pe ecran până la introducerea sa oficială din avion.) Sau ce să mai vorbesc de cea mai sugestivă și memorabilă imagine, cea de final, suprapusă pe Where Is My Mind a celor de la The Pixies – artă în stare pură. Sau de tonele de replici citabile. Sau de faptul că deseori actorii se bat aproape pe bune (la primul pumn aruncat de Norton care îl lovește pe Pitt un ureche, reacția este cât se poate de reală, fiind unul dintre cele mai bune momente nescriptate din toate timpurile).
Nu pot să discut aici prea multe fără a da în vileag povestea așa că închei cu invitația de a vedea sau revedea această capodoperă și de a vorbi cu voi în comentarii.
No Comments