Recomandare – musai!
Gen: Dramă
Regie: François Ozon
Distribuție: Pierre Niney, Paula Beer
Durată: 1 h. 53 min.
Rating IMDB: 7.5
Despre: Într-un mic oraș german, la scurt timp după încheierea Primului Război Mondial, Anna merge zilnic la mormântul logodnicului ei, Frantz, ucis pe frontul din Franța. Într-o zi, ea observă un tânăr francez misterios, Adrien, care lasă flori la mormântul lui Frantz și plânge în tăcere. Prezența sa într-o comunitate germană încă devastată de pierderi și alimentată de ură naționalistă stârnește rapid suspiciuni și ostilitate. Cu toate acestea, Adrien este primit în casa părinților lui Frantz după ce susține că a fost un prieten apropiat al fiului lor din perioada premergătoare războiului, petrecută la Paris. Apariția lui aduce alinare familiei îndoliate, însă Adrien ascunde un secret apăsător care va schimba definitiv viața Annei și percepția ei asupra adevărului, iertării și memoriei celor pierduți.
Cronică de F.F.: Din nou, François Ozon a reuşit să mă surprindă cu penultimul său film, intitulat Frantz, un amestec interesant între dramă de război, studiu de personaj, mister şi thriller psihologic aproape hitchcockian, o peliculă filmată în proporţie de 80 la sută în alb şi negru, pentru a surprinde melancolia acelor vremuri (acţiunea are loc în Germania şi Franţa în 1919, post-Primul Război Mondial, într-o societate încă afectată de evenimentele traumatizante ale războiului) şi din când în când infuzează şi imagini color, într-un contrast perfect cu cele black and white, pentru a capta momentele emoţionante şi mai pline de viaţă ale protagoniştilor. Vizual, stilistic, cinematografic, este evident din primele cadre că Ozon nu poate da greş nici de data asta, în adaptarea parţială după piesa de teatru ecranizată anterior de Ernst Lubitsch sub titlul Broken Lullaby. Atunci când crezi că filmul o va lua într-o anumită direcţie (dezamăgire pentru amatorii de filme gay), Ozon schimbă macazul şi o ia în direcţia opusă (aşa cum numai el o poate face), aducând un plus de imprevizibilitate şi mister în partea a doua a scenariului. Ideea filmului este una complexă şi anume aduce în discuţie natura şi puterea iertării până şi în cele mai grele circumstanţe, reflexia durerii provocate de război, ura permanentă dintre popoarele implicate, dar şi iubirea imposibilă dintre un bărbat şi o femeie aflaţi în tabere opuse. Vreau să o felicit pe actriţa din rolul principal, Paula Beer (Anna), pentru rolul făcut cu multă sensibilitate, pentru fizionomia ei inedită care se încadrează perfect în peisajele impresioniste ale filmului. La sfârşitul filmului, Anna se află în Muzeul Luvru şi se uită răvăşită la celebra pictură a lui Manet — Sinuciderea — şi cineva o întreabă: „Îţi place şi ţie tabloul ăsta?”. „Da”, răspunde ea, „pentru că mă face să vreau să trăiesc”. Uneori e mai bine să spui o minciună frumoasă decât adevărul crud, pentru a aduce alinare şi mai puţină suferinţă/durere în vieţile oamenilor dragi ţie, pentru că uneori iluzia este mai importantă decât realitatea, precum şi viaţa este mai importantă decât moartea…
No Comments