Loading...
Grandma (2015) - cronică de F.F.

Grandma (2015) – cronică de F.F.

by Florin Frențiu, iulie 12, 2016

După câteva eşecuri şi filme mediocre, regizorul Paul Weitz se întoarce în mare formă cu filmul intitulat foarte simplu şi sugestiv Grandma, un film low – budget, independent, ce a avut premieră la festivalul de film Sundance din 2015, un fel de road movie “ginecologic”, cum l-au numit criticii, făcând o paralelă interesantă între acesta şi Nebraska al lui Payne. Este o pelicula care amestecă foarte fin şi subtil elemente de comedie şi drama, rezultând o dramedie, un termen ce nu există în DEX, dar este folosit din ce în ce mai des.

Filmul este structurat pe 5 capitole prezentate distinct cu câte un titlu sugestiv (endings /ink /apes /ogre /kids) şi în esenţă nu vorbeşte despre avort (deşi tratează acest subiect într-o manieră low-key şi subtilă) şi mai degrabă tratează trecerea timpului, deciziile proaste luate în timpul vieţii, transformarea unor personaje cheie până la final şi reconectarea cu trecutul.

În prima parte a filmului predomină comedia subtilă, urmând ca, începând cu a două jumătate, lucrurile să ia o altfel de întorsătură spre partea dramatică. Lily Tomlin este fără îndoială starul acestui film, după 30 de ani în care nu a mai jucat un rol principal. Personajul Grandma (Elle) parcă a fost creat special pentru ea şi a aşteptat o viaţă întreagă să îl interpreteze. Actriţa o încarcă pe Elle cu complexitate dar şi cu o doză bună de umor, făcând un personaj de neuitat.

Elle este o fosta poetă lesbiană din perioada hippie (the golden times), mizantropă, cinică, sarcastică, dură cu lumea din exterior dar şi cu sine, de aceea preferă să rămână izolată, însă un eveniment o face să fie determinată să îşi ajute nepoata, în acest fel reconectându-se cu trecutul şi acceptând mai uşor greşelile făcute, dar rămâne în acelaşi timp la fel de puternică. Evident că replicile cele mai bune, tăioase, savuroase din film sunt date de către bunica Elle.

În peliculă apar multe personaje secundare, dar care sunt jucate excelent şi cu care ne e uşor să empatizam, toate fiind învăluite de o anumită căldură. Sam Elliot apare foarte scurt în cel mai emoţionant capitol din film şi parcă fură toate scenele în care joacă. Julia Garner o interpeteaza pe nepoata Sage, o adolescentă naivă, vulnerabilă, care nu se ştie apăra într-o lume rece, neiertătoare şi astfel suntem martorii transformării ei ca persoană, ca urmare a deciziilor, uneori greu de luat, în anumite momente ale vieţii. Marcia Gay Harden o interpeteaza corect pe fata lui Elle, o avocată dependentă de muncă, cu tulburare obsesiv-compulsivă, înstrăinată de mamă, care îşi va redescoperi la final umanitatea pierdută.

Din păcate acesta este ultimul film în care apare Elizabeth Pena, o actriţa pe care am văzut-o în multe roluri secundare de-a lungul timpului, care a pierdut lupta cu viaţa în urmă complicaţiilor cirozei alcoolice.

Per total este un film bun (deşi puţin cam feminist), care îndeamnă la meditaţie, iar Lily face rolul vieţii, deci nu pot decât să vi-l recomand.

Please follow and like us:
error

No Comments


Leave a Reply

Your email address will not be published Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Facebook
Facebook
Twitter
RSS
Follow by Email