Recomandare – musai!
Gen: SF, Mystery, Thriller
Regie: Na Hong-jin
Distribuție: Hwang Jung-min, Zo In-sung, Michael Fassbender, Alicia Vikander, Jung Ho-yeon
Durată: 2h 40m
Rating IMDB: 6.8
Despre: Într-un sat izolat de coastă din Coreea de Sud, aflat în proximitatea zonei demilitarizate, viața liniștită a locuitorilor este dată peste cap de o descoperire misterioasă și înspăimântătoare făcută la marginea așezării. Ceea ce începe ca un semnal de urgență devine în curând panică totală pentru locuitorii acestui sat, când pericolul se mută în mijlocul vieții lor. Un polițist vajnic alături de partenera sa, o ceată de vânători și alți câțiva aliați nebănuiți, încearcă să confrunte această amenințare aparent insurmontabilă.
Rant: Regizorul Na Hong-jin revine după o lungă pauză cu acest Hope, și livrează din nou un film unic, care se pretează la revizionări multiple pentru a-i înțelege complet viziunea. După ce a bifat thrillerul din mai multe unghiuri: horror thriller (The Wailing), action thriller (The Yellow Sea) și – ce face Coreea cel mai bine – varianta lor de slasher thriller sau thrillere cu criminali dezaxați (The Chaser), de data asta el ne servește o porție zdravănă de sci-fi thriller, un gen destul de rar abordat în cinematografia sud-coreeană. Proiectul a fost conceput din start pentru o audiență globală, iar asta se vede în tot ce îl separă de o producție coreeană clasică: actori de top de la Hollywood aduși să dea viață extratereștrilor (Vikander și Fassbender îmbracă costume de mo-cap și au roluri consistente în a doua jumătate a filmului), muzica semnată de compozitorul favorit al lui Jordan Peele care amplifică masiv tensiunea, plus faptul că o bună bucată din film a fost filmată chiar la noi, în pădurile din Retezat (iar cei doi cai din cadru sunt cât se poate de românești). Ah și să nu uit, acest film este de departe cel mai scump din istoria Coreei de Sud, acesta costând undeva în jurul a 100 de miliarde de woni, echivalentul a 74 milioane de dolari.
Dar mai întâi de toate, hai să vorbim despre filmul în sine pentru că pentru o mai bună înțelegere a filmului, este necesar un pic de context deoarece filmul nu oferă prea multe explicații, fapt ce poate fi ușor cam derutant, în special că Hope te aruncă direct în miezul acțiunii, iar tot ce se întâmplă în prima oră este un crescendo fantastic și o adevărată lecție de construit suspansul. O spun cu mâna pe inimă: prima oră din filmul ăsta e una dintre cele mai tensionate bucăți de cinematografie pe care le-am văzut vreodată. Ne aflăm în Hope Harbor, un sătuleț din buza celebrei DMZ – zona demilitarizată dintre cele două Coreei –, un loc unde paranoia e la ea acasă. Oamenii sunt mereu în alertă din cauza spionilor din Nord, iar satul e practic încercuit de câmpuri minate. Totul pleacă de la apelul unui localnic, Ko Sung-ki (Zo In-sung), care dă peste o vietate mutilată în mijlocul drumului. Șeful poliției, Ko Bum-seok (Hwang Jung-min), se repede la fața locului și găsește deja o ceată de vânători mobilizați, toți înarmați până în dinți cu carabine și puști de vânătoare. (Apropo, chestia asta devine o poantă recurentă pe tot parcursul filmului: armele evoluează treptat de la simple carabine obosite la AK-uri și armament greu de infanterie, iar polițistul nostru se întreabă de fiecare dată de unde naiba tot apar). Mergând pe ideea că au de-a face cu un tigru, vânătorii se împrăștie prin pădure să caute bestia, în timp ce polițistul revine în sat, doar ca să-l găsească pustiu și intrat direct în stare de asediu. Prin ochii lui vedem tot prăpădul lăsat în urmă de o creatură care e mereu la doi pași de noi, dar pe care n-o vedem niciodată clar. Cadavre desfigurate, case făcute bucăți și o panică tot mai vizibilă pe chipul protagonistului – toate astea împing tensiunea la un nivel aproape insuportabil până la dezvăluirea creaturii când lucrurile iau o turnură interesantă.
Prima întrebare după un asemenea tur de forță – care te lasă la fel de stors de energie ca pe protagonist, alături de care a apărut între timp și vajnica agentă Im Sung-ae (Jung Ho-yeon din Squid Game) – este ce naiba mai are filmul ăsta de oferit. Ei bine, de aici povestea o cotește într-o direcție complet neașteptată. N-o să intru pe tărâmul spoilerelor, dar e de ajuns să știți că regizorul ia clasicul clișeu al invaziei extraterestre și îl întoarce complet pe dos.
Un alt detaliu interesant ține de efectele speciale și de presiunea uriașă sub care a fost pus regizorul pentru a prinde proiecția de la Cannes. Na Hong-jin s-a întors direct în studio după festival pentru a le finisa, motiv pentru care vizualul pare pe alocuri neșlefuit, iar calitatea CGI-ului fluctuează pe parcursul filmului.
Dar dincolo de asta, cel mai important e că Hope îți rămâne în minte mult timp după ce s-a terminat. Stilul lui Na Hong-jin e neschimbat: nu-ți dă nimic mură-n gură și te obligă să pui cap la cap piesele puzzle-ului. Oare povestea bătrânului – pe care toți îl cred pe cuvânt – este reală? Are creatura asta alt plan în afară de măcel curat? De unde tot răsar armele alea grele? Cine sunt străinii care îi urmăresc pe vânători prin pădure? O grămadă de întrebări lăsate intenționat fără răspuns direct. Structura asta deschisă, cu iz de prim capitol dintr-o posibilă trilogie, s-ar putea să-i încânte pe unii, dar îi va frustra cu siguranță pe fanii care preferă o poveste strânsă, încheiată rotund într-o singură vizionare.
În concluzie, filmul este un absolut musai pentru fanii cinematografiei coreene dar și cea a thrillerelor S.F., un rollercoaster nebun de acțiune și tensiune la cele mai înalte cote, presărate cu o mult umor negru, care va oferi entertainment la greu.
No Comments