Recomandare – decent!
Gen: Dramă, Politic, Biografic
Regie: Byun Sung-Hyun
Distribuție: Sol Kyung-gu, Lee Sun-kyun, Yoo Jae-myung
Durată: 2 h. 03 min.
Rating IMDB: 6.7
Despre: Kingmaker definește persoana care stă în spatele succesului figurilor importante din istorie, la fel cum Seo Chang-dae, un farmacist de la țară cu ambiții uriașe dar și cu o abilitate desăvârșită de a manipula lucrurile în favoarea sa și a cauzei pentru care luptă, decide să îl susțină pe Kim Woon-beom, în cursa acestuia pentru a deveni președinte al Coreei de Sud.
Rant: Scriu aceste rânduri proaspăt sosit din Cluj Napoca, unde se desfășoară în aceste zile Festivalul TIFF, un adevărat festin anual cinematografic. Și la fel ca anul trecut, am avut ocazia printre altele să vizionez un nou film coreean, numit Kingmaker, în mijlocul unor veritabili iubitori de cinema.
Kingmaker, care a fost victimă a întârzierilor de lansare provocate de COVID, a avut lansarea în ianuarie, pentru ca apoi să găsească calea internațională prin intermediul a diverse festivaluri de profil. Acesta prezintă o poveste anecdotică despre personaje și fapte modelate după exemple reale, dar care au fost alterate pentru a servi mai bine scopului narativ și anume de a prezenta doi oameni diametral opuși, dar care urmăresc cu îndârjire același scop.
Kim Woon-beom este un politician mărunt, „de la țară”, care se luptă în van cu actuala și atotputernica administrație. El se ghidează conform unor principii sănătoase, vizând o reformare din rădăcini a sistemului corupt. Seo Chang-dae este un farmacist din aceeași provincie, care aude speechurile pline de patos ale lui Kim Woon-beom și realizează că dorește să îl ajute pe acel om să își îndeplinească visele, deoarece acestea coincid cu ale sale. Însă personalitățile celor doi sunt conflictuale, pentru că Woon-beom este un om onest, moral, pe când Seo Chang-dae ar încălca orice principiu, atât timp cât rezultatul final va fi unul benefic, considerând că doar jucând murdar poți câștiga în fața unui adversar care de la bun început nu respectă regulile jocului. Vedem scene care aduc aminte dureros de mult de ceea cu ce suntem noi obișnuiți pe timp de campanie, de la plasele cu cadouri, făină și ulei, la numărători de voturi fraudate și chiar amenințări cu violență, nimic nu stă în calea actualului guvern, cu toate astea Seo Chang-dae găsește mereu și mereu un răspuns, reușind să îi propulseze cariera lui Kim Woon-beom mai mult decât acesta ar fi sperat vreodată.
Umbra joacă un rol imens în acest film, de la umbrele figurative, deseori Seo Chang-dae fiind prezentat ca o figură vagă, el nefăcând parte din campania lui Kim, urmărind totul din mulțime, când de fapt el tânjește la legitimitate, la o poziție de reprezentativ și de ce nu, la recunoașterea meritelor sale. Însă așa cum va descoperi în mod dureros, umbrele i se potrivesc cel mai bine, odată ieșit din ele, odată ce guvernul află de existența lui, atunci lucrurile încep să meargă prost, dovedindu-se mereu că Woon-beom are dreptate în a-l considera nepregătit pentru un rol politic.
Așa cum menționam, aceste personaje reprezintă alter-egouri ale unor figuri istorice reale, Kim Woon-beom fiind de fapt Kim Dae-jung, al 8-lea președinte sud-coreean. Filmul strălucește prin decorurile sale, care reușesc să recreeze în mod fidel Coreea de Sud din anii respectivi, dar în special printr-un joc actoricesc impecabil din partea celor două staruri centrale, Sol Kyung-gu și Lee Sun-kyun. Și cu toate că ocazional ritmul filmului poate deveni monoton, realizatorii au reușit să nu îl facă plictisitor, presărând pe ici pe colo elemente umoristice care mai scutură un pic narațiunea. Per total, Kingmaker este un film solid, perfect pentru amatorii de jocuri politice sau actorie memorabilă, acesta mai putând fi încă văzut în cadrul TIFF 2022, atât cât a mai rămas din acest festival.
No Comments