Loading...

Mosul (2019)

by Adrian Solomon, aprilie 23, 2021

Recomandare – decent!

Gen: Acțiune
Regie: Matthew Michael Carnahan
Distribuție: Suhail Dabbach, Adam Bessa, Is’Haq Elias
Durată: 1 h. 41 min.
Rating IMDB: 7.1

Despre: Bazat pe povestea reală a unității de elită irakiene Nineveh și rezistența eroică a acestora împotriva insurgenților ISIS care controlau orașul Mosul.

Rant: Mosul este unul dintre acele filme dure, fără perdea, care îți prezintă mizeria umană în formă pură, această mizerie luând numele de ISIS. Film produs de frații Russo, acesta face uz de actori irakieni, pentru a adapta un articol de ziar, care detalia lupta acestei unități formate din cetățeni ai orașului. De la polițiști, la soldați, la oameni de rând, această unitate de elită semăna panică și teroare în rândul daeșilor (soldații ISIS), atât de mult încât aceștia aveau ordin să execute sumar orice membru al unității.

Unitatea Nineveh pare a fi o unitate de oameni zombie, care funcționează din instinct, cu reprize lungi de misiuni, punctate de pauze scurte de respiro. Aceștia dau peste doi ofițeri de poliție asaltați de forțele ISIS, pe care îi salvează, unul dintre ei, tânărul Kawa fiind recrutat pe loc. Comandantul lor, Jasem, un om dârz, stoic, în ochii căruia mocnește o ură desăvârșită față de jihadiști, îți mână oamenii către o misiune secretă, numai de ei știută. Cu toate că numărul lor se împuținează pe zi ce trece, importanța acestei misiuni pare una capitală, care acceptă orice sacrificiu atât timp cât îi aduce mai aproape de realizarea ei. Kawa nu prea înțelege la început ce se întâmplă, acesta servind ca liant între film și spectatori, noi cei din urmă ajungând să învățăm alături de el cum stau lucrurile în Mosul.

Se remarcă jocul actoricesc a lui Suhail Dabbach, – Jasem, care este sufletul acestui film, acțiunile sale fiind simbolice, de la faptul că se împrietenește cu cei mici față de care este foarte grijuliu, considerându-i viitorul țării, sau că are o obsesie aproape compulsivă de a strânge mizeriile de pe jos, indiferent că se află într-un apartament sau o clădire distrusă, și de a le pune într-un coș de gunoi, simbolizând dorința lui de a face curat în iubitul lui oraș. Matthew Carnahan știe să evite capcanele genului action și să ne ofere scene elaborate, optând mai mult pe scene scurte desfășurate în rafale violente, nepretențioase ca și coregrafie, dar oprindu-se mai mult pe meditațiile combatanților supraviețuitori. Mi-a făcut plăcere să îl vizionez, Mosul fiind un film inteligent făcut, care chiar are ceva de spus. Ce anume, vă las pe voi să descoperiți.

No Comments


Leave a Reply

Your email address will not be published Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.