Recomandare – esențial!
Gen: Biografic
Regie: Christopher Nolan
Distribuție: Cillian Murphy, Emily Blunt, Matt Damon, Robert Downey Jr., Florence Pugh, Josh Hartnett, Casey Affleck, Rami Malek, Kenneth Branagh
Durată: 3 h. 00 min.
Rating IMDB: 8.3
Despre: Filmul ne oferă o fereastră înspre omul supranumit „tatăl bombei atomice”, implicarea acestuia în Proiectul Manhattan, și repercusiunile suferite de el în anii ce au urmat folosirii bombei.
Rant: Oppenheimer, alături de filmul Barbie, face parte din fenomenul Barbenheimer, fenomen apărut datorită apariției concomitente a acestor două filme, lucru ce a generat un reviriment al interesului spectatorilor pentru cinema, într-o nouă vară dominată de eșecuri imense la box-office. Dacă despre Barbie o să vorbesc mai pe șleau în altă postare, Oppenheimer reprezintă un film eveniment, producția lui Nolan fiind aproape obligatoriu de vizionat pentru orice cinefil care se respectă. Aici, regizorul reușește să facă dintr-un subiect biografic steril, un thriller captivant, imersiv, menit a-ți capta atenția timp de 3 ore. Filmul reprezintă parcă o încununare glorioasă a tot ceea ce este Nolan, dar și a defectelor sale, puține câte sunt.
Povestea este una destul de labirintină și, fiind spusă în pur stil Nolan, ne poartă prin mai multe etape ale vieții ilustrului fizician, completând privirea de ansamblu întocmai unui puzzle enorm. Da, ce de obicei, Nolan cel obsedat de timp și de folosirea celor mai neortodoxe cadre de poveste, se folosește și de această dată de eternul lui fix, o poveste spusă în mod anacronic, cu toate că metoda aleasă de această dată este cea mai banală dintre toate cele folosite de el până acum, și anume o poveste frânturată. Acum îl vedem pe Oppie ca student itinerant prin Europa, acum îl vedem asumând titulatura la Princeton, sau suntem transportați prin diferite audieri. Povestea prezentată de Nolan este una care încearcă să prezinte în mod fidel realitatea istorică, dar dacă a reușit sau nu, nu mă pot pronunța pentru că nu știam mare lucru despre Oppenheimer până acum, și simt că știu la fel de multe și după ce am văzut filmul, în sensul că nu știu cât e ficțiune și cât e realitate. În schimb, când am văzut prezentat pentru dată filmul, avea eticheta de thriller și nu îmi puteam imagina de ce. Dar trebuie să recunosc, Nolan a țesut o intrigă demnă de cele mai bune filme de spionaj politic, iar felul în care ne este prezentată povestea, se pretează foarte mult la acest gen de film.
Toate părțile pozitive sunt la superlativ, cinematografia este splendidă, Hoyte van Hoytema având pe deplin încrederea regizorului după patru filme făcute împreună, ne arăta niște scene absolut superbe (de exemplu testul Trinity este cinematografie la cel mai înalt nivel), compozitorul Ludwig Göransson (a doua colaborare cu Nolan după Tenet) deja s-a integrat perfect în echipa lui Nolan și reușește un soundtrack de excepție, care susține perfect ritmul filmului. Iar distribuția, ce mai este de zis despre ea. Nu doar că Murphy, Blunt, Damon și Downey fac niște roluri incredibile, care cu siguranță se vor regăsi pe listele celor mai bune prestații actoricești ale anului, dar numărul absurd de nume celebre ce apar practic în fiecare cadru este copleșitor, în special în care nici unul nu se simte forțat sau că este acolo doar pentru un cameo surpriză. De departe se remarcă Cillian Murphy în rolul lui Oppenheimer, acesta reușind să transmită zbuciumările resimțite de omul de știință și mustrările de conștiință avută după detonarea bombei atomice, dar și să surprindă gama mare de emoții resimțite de-a lungul crudului proces de interogare la finalul căruia numele său a fost târât în noroi în una din cele mai mârșave mișcări politice. În completarea sa, și cu unul dintre cele mai consistente roluri din film, este Matt Damon – Generalul Groves, cel care îl atrage pe Oppeheimer în Proiectul Manhattan și personajul care oferă, surprinzător, cea mai umană față a filmului. La fel se poate spune și de Emily Blunt – Kitty, soția lui Robert Oppenheimer, că ea este stânca din spatele bărbatului ei, însă chimia dintre cei doi actori nu prea este acolo.
Un film care va deveni cu siguranță un clasic al genului biografic dar și una dintre cele mai importante pietre de temelie a moștenirii pe care Nolan o va lăsa posterității, filmul este unul la care lejer îi acord statutul de esențial, așa că grăbiți-vă cât mai repede spre cinematografe, acolo unde trebuie văzute filmele lui Nolan.
No Comments