TL-DR – Pentru cei mai puțin răbdători, foarte pe scurt vă informez aici că Alejandro G. Iñárritu i-a adus lui Leonardo Di Caprio premiul mult râvnit și în proces a luat și premiul pentru regie, Mad Max a luat vreo 6 premii, Spotlight a fost cel mai bun film, Brie Larson cea mai bună actriță și Alicia Vikander și Mark Rylance au fost actorii secundari premiați.
Și seara a început! Cu 2 ore de prezentare a ținutelor actorilor care pășeau pe covorul roșu. Cum nu mă dau în vânt după asta, am cam sărit peste, ocazional trăgând cu urechea la interviuri. Ba un interviu foarte sincer cu Chris Evans cu soră-sa super emoționată că se află acolo, ba un Leonardo cu puține de spus, parcă un pic rătăcit. Mai trec mulți, dar sunt un pic distras de interviul cu ”marele” CTP, pe care îl urmăresc pe calculator, și aberațiile sale pretențioase.
În sfârșit începe showul cu un colaj de scene din filmele lui 2015. Destul de interesant. Chris Rock apare pe scenă într-un costum alb și principala sa țintă din discurs este inegalitatea dintre actorii de culoare și cei albi, principala cauză de zâzanie de anul acesta. Discursul de introducere este amuzant și printre altele, observ că Stallone abia poate să râdă… cât botox o fi băgat în el, că s-au dus toate ridurile, dar și mișcările faciale.
Apar primele prezentatoare, superbele Charlize Theron și Emily Blunt. Vai, cât decolteu la Charlize! După o pauză de șters ochelarii aburiți, văd că dânsele prezintă ceva. Până să mă lămuresc ce, aflu că ”Spotlight” câștigă cel mai bun scenariu original.
- Spotlight – Tom McCarthy și Josh Singer
- Bridge of Spies – Matt Charman, Ethan Coen și Joel Coen
- Ex Machina – Alex Garland
- Inside Out – Pete Docter, Meg LeFauve, Josh Cooley și Ronnie del Carmen
- Straight Outta Compton – Jonathan Herman, Andrea Berloff, S. Leigh Savidge și Alan Wenkus
Ryan Gosling și Russel Crowe, care vor apărea împreună în curând în ”The Nice Guys”, prezintă și ei un moment umoristic scurt, iar apoi premiul pentru cel mai bun scenariu adaptat, care revine lui Adam McKay pentru ”The Big Short”.
- The Big Short – Adam McKay și Charles Randolph din The Big Short de Michael Lewis
- Brooklyn – Nick Hornby din Brooklyn de Colm Tóibín
- Carol – Phyllis Nagy din The Price of Salt de Patricia Highsmith
- The Martian – Drew Goddard din The Martian de Andy Weir
- Room – Emma Donoghue din Room de Emma Donoghue
Un sketch umoristic urmează și vedem că Academia a decis să ia la mișto toată situația cu negrii și filmele! În sfârșit, prima categorie mai importantă este prezentată de J.K. Simmons – premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar:
- Alicia Vikander – The Danish Girl
- Jennifer Jason Leigh – The Hateful Eight
- Rooney Mara – Carol
- Rachel McAdams – Spotlight
- Kate Winslet – Steve Jobs
Copleșită de emoții, drăguța actriță care a avut un an de senzație cu multe filme bune, își ține speech-ul și mulțumește absolut tuturor.
Cate Blanchett, cu o rochie interesantă, vine să prezinte premiul pentru cel mai bun costum.
- Mad Max: Fury Road – Jenny Beavan
- Carol – Sandy Powell
- Cinderella – Sandy Powell
- The Danish Girl – Paco Delgado
- The Revenant – Jacqueline West
Tina Fey și cu Steve Carell ne introduc nominalizații pentru cel mai bun decor și ”Mad Max” își adjudecă al doilea premiu.
- Mad Max: Fury Road – Colin Gibson și Lisa Thompson
- Bridge of Spies – Rena DeAngelo, Bernhard Henrich și Adam Stockhausen
- The Danish Girl – Michael Standish și Eve Stewart
- The Martian – Celia Bobak și Arthur Max
- The Revenant – Jack Fisk și Hamish Purdy
Margot Robbie și Jared Leto, (îmi place cum îi cuplează pe actori bazat pe filmele ce urmează să apară sau pe anumite legături meta), ne prezintă premiul pentru cel mai bun hairstylist.
- Mad Max: Fury Road – Lesley Vanderwalt, Elka Wardega, and Damian Martin
- The 100-Year-Old Man Who Climbed Out the Window and Disappeared – Love Larson and Eva von Bahr
- The Revenant – Siân Grigg, Duncan Jarman, and Robert Pandini
Iar niște săgeți aruncate în direcția conflictului Hollywood vs negri și Rachel McAdams și Michael B. Jordan ne prezintă nominalizările pentru cea mai bună cinematografie, și ”The Revenant” câștigă primul premiu, iar Emmanuel Lubezki câștigă acest premiu pentru a treia oară consecutiv, felicitări!
- The Revenant – Emmanuel Lubezki
- Carol – Ed Lachman
- The Hateful Eight – Robert Richardson
- Mad Max: Fury Road – John Seale
- Sicario – Roger Deakins
Priyanka Chopra și Liev Schreiber ne prezintă lista cu cei propuși pentru premiul cel mai bun montaj și surpriză, surpriză, ”Mad Max” îşi mai trece în cont un premiu, al 4-lea.
- Mad Max: Fury Road – Margaret Sixel
- The Big Short – Hank Corwin
- The Revenant – Stephen Mirrione
- Spotlight – Tom McArdle
- Star Wars: The Force Awakens – Maryann Brandon și Mary Jo Markey
Chadwick Bosman și Chris Evans, încă doi actori ce urmează să apară într-un film împreună în curând, ne prezintă 2 categorii, ce au legătură cu sunetul și anume cel mai bun montaj sonor și cel mai bun mixaj sonor, iar ambele trec în contul, cui altuia, lui ”Mad Max” care ajunge la 6 premii!!
- Mad Max: Fury Road – Mark A. Mangini și David White
- The Martian – Oliver Tarney
- The Revenant – Martin Hernández și Lon Bender
- Sicario – Alan Robert Murray
- Star Wars: The Force Awakens – Matthew Wood și David Acord
- Mad Max: Fury Road – Chris Jenkins, Gregg Rudloff și Ben Osmo
- Bridge of Spies – Andy Nelson, Gary Rydstrom și Drew Kunin
- The Martian – Paul Massey, Mark Taylor și Mac Ruth
- The Revenant – Jon Taylor, Frank A. Montaño, Randy Thom și Chris Duesterdiek
- Star Wars: The Force Awakens – Andy Nelson, Christopher Scarabosio și Stuart Wilson
Andy Serkis ne prezintă premiul pentru cele mai bune efecte speciale, și e prima categorie la care ”Mad Max”, deși nominalizat, nu câștigă. În schimb câștigă ”Ex-Machina”.
- Ex Machina – Mark Williams Ardington, Sara Bennett, Paul Norris și Andrew Whitehurst
- Mad Max: Fury Road – Andrew Jackson, Dan Oliver, Andy Williams și Tom Wood
- The Martian – Anders Langlands, Chris Lawrence, Richard Stammers și Steven Warner
- The Revenant – Richard McBride, Matt Shumway, Jason Smith și Cameron Waldbauer
- Star Wars: The Force Awakens – Chris Corbould, Roger Guyett, Paul Kavanagh și Neal Scanlan
Chris Rock invită niște cercetașe să le vândă prăjituri și apoi ne pricopsim cu Minionii pe ecran care ne prezintă premiul pentru cel mai bun scurt metraj animat… serios, minionii?…nu se mai satură lumea?
- Bear Story – Pato Escala Pierart și Gabriel Osorio Vargas
- Prologue – Imogen Sutton și Richard Williams
- Sanjay’s Super Team – Nicole Paradis Grindle și Sanjay Patel
- We Can’t Live Without Cosmos – Konstantin Bronzit
- World of Tomorrow – Don Hertzfeldt
Woody și Buzz Lightyear din ”Toy Story” ne aduc aminte că au trecut 20 de ani de când au apărut pe marele ecran și ne introduc nominalizările pentru cea mai bună animație, care merge, așa cum era de așteptat, la ”Inside Out”.
- Inside Out – Pete Docter și Jonas Rivera
- Anomalisa – Charlie Kaufman, Duke Johnson și Rosa Tran
- Boy & the World – Alê Abreu
- Shaun the Sheep Movie – Mark Burton și Richard Starzak
- When Marnie Was There – Hiromasa Yonebayashi și Yoshiaki Nishimura
Și după un interludiu muzical introdus de Kevin Hart, care nu se abține să nu contribuie și el la tema principală a serii – negrii în Hollywood, realizez 2 lucruri, am trecut de jumătatea showului, și că e aproape dimineață!! Profit de pauză și fac o scurtă recapitulare, din 13 premii prezentate până acuma, 6 au avut destinația ”Mad Max”, majoritatea premii pentru diverse chestii tehnice. ”The Revenant”, ”Spotlight”, ”Ex-Machina”, ”The Danish Girl” și ”Big Short” au câte unul.
După încă un segment cu negri ce se plâng de diverse, trecem la premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar. A doua predicție mi se adeverește și Mark Rylance câștigă acest premiu.
- Mark Rylance – Bridge of Spies
- Christian Bale – The Big Short
- Tom Hardy – The Revenant
- Mark Ruffalo – Spotlight
- Sylvester Stallone – Creed
Louis C.K., introdus pe tema din ”Pantera Roz”, ne prezintă cel mai bun scurt metraj documentar și până acuma a fost cel mai amuzant dintre prezentatori.
- A Girl in the River: The Price of Forgiveness – Sharmeen Obaid-Chinoy
- Body Team 12 – David Darg și Bryn Mooser
- Chau, Beyond the Lines – Courtney Marsh și Jerry Franck
- Claude Lanzmann: Spectres of the Shoah – Adam Benzine
- Last Day of Freedom – Dee Hibbert-Jones și Nomi Talisman
Dev Patel și superba Daisy Ridley ne prezintă premiul pentru cel mai bun documentar care merge în direcția lui ”Amy”.
- Amy – Asif Kapadia și James Gay-Rees
- Cartel Land – Matthew Heineman și Tom Yellin
- The Look of Silence – Joshua Oppenheimer și Signe Byrge Sørensen
- What Happened, Miss Simone? – Liz Garbus, Amy Hobby și Justin Wilkes
- Winter on Fire: Ukraine’s Fight for Freedom – Evgeny Afineevsky și Den Tolmor
După mai multe segmente, unele amuzante, altele ce prezintă diverse premii de excelență, Dave Grohl ne aduce aminte ce am pierdut anul acesta în materie de actori și oameni de film, și simt cum mă trece un fior de tristețe când îi văd pe Alan Rickman, David Bowie, Omar Shariff, Leonard Nimoy sau Christopher Lee apărând pe acea listă.
Un moment drăguț îi implică pe următorii prezentatori, simpaticul Jacob Tremblay – ”The Room” (căruia Chris Rock i-a adus o cutie să ajungă la microfon) și mult mai înaltul Abraham Attah din ”Beast of No Nation”. Aceștia ne prezintă premiul pentru cel mai bun scurt metraj.
- Stutterer – Benjamin Cleary și Serena Armitage
- Ave Maria – Eric Dupont și Basil Khalil
- Day One – Henry Hughes
- Everything Will Be Okay – Patrick Vollrath
- Shok – Jamie Donoughue
Sophia Vergara și Lee Byung-hun ne trec în revistă pretendenții pentru cel mai bun film străin – premiu câștigat de vecinii noștri unguri cu ”Son of Saul”.
- Son of Saul (Hungary) – László Nemes
- Embrace of the Serpent (Colombia) – Ciro Guerra
- Mustang (France) – Deniz Gamze Ergüven
- Theeb (Jordan) – Naji Abu Nowar
- A War (Denmark) – Tobias Lindholm
Și pentru că în America politica înseamnă show-business, vicepreședintele Joe Biden o introduce pe Lady Gaga, să ne cânte despre abuzurile sexuale la care sunt supuse multe femei din America și ne invită să facem un jurământ, să nu mai stăm cu mâinile în sân și să intervenim de suntem martori la asemenea abuzuri.
Quincy Jones și Pharell Williams vin să ne prezinte nominalizările pentru cea mai bună coloană sonoră și publicul aplaudă gălăgios la Ennio Morricone, care și câștigă acest premiu. Iată că, deși inițial nu a mai dorit să colaboreze cu Quentin Tarantino, Ennio câștigă premiul pentru prima dată în prestigioasa lui carieră (mai primise pentru altceva dar nu îmi aduc aminte acuma).
- The Hateful Eight – Ennio Morricone
- Bridge of Spies – Thomas Newman
- Carol – Carter Burwell
- Sicario – Jóhann Jóhannsson
- Star Wars: The Force Awakens – John Williams
Common și John Legend vin să acorde premiul pentru cel mai bun cântec original și uite așa se alege și ”Spectre” cu un premiu.
- „Writing’s on the Wall” din Spectre – Muzică și versuri de Jimmy Napes și Sam Smith
- „Earned It” din Fifty Shades of Grey – Muzică și versuri de Ahamad Balshe (Belly), Stephan Moccio, Jason „Daheala” Quenneville, Abel Tesfaye (The Weeknd)
- „Manta Ray” din Racing Extinction – Muzică de J. Ralph, Versuri de Antony Hegarty
- „Simple Song #3” din Youth – Muzică și versuri de David Lang
- „Til It Happens to You” din The Hunting Ground – Muzică și versuri de Lady Gaga și Diane Warren
Nu m-am legat de cei ce au prezentat filmele individual, pentru că au fost niște performanțe banale și seci, asta până a venit Olivia Wilde, la braț cu Sacha Baron Cohen, mai bine zis cu personajul lui – Ali G, un alb care se crede negru și a ieșit unul dintre cele mai comice momente ale serii (Idris Elbow!!).
Acuma încep premiile importante. Primul în linie este premiul pentru cel mai bun regizor, prezentat de J.J. Abrams. Să ținem minte că, de obicei, care regizor câștigă aici, înseamnă că filmul lui va câștiga premiul cel mare. George Miller a primit cea mai mare ovație dintre cei prezentați, dar premiul cel mare se îndreaptă așa cum era de așteptat pe pariul meu, Alejandro G. Iñárritu care ține și cel mai lung discurs de până acum.
- Alejandro G. Iñárritu – The Revenant
- Adam McKay – The Big Short
- George Miller – Mad Max: Fury Road
- Lenny Abrahamson – Room
- Tom McCarthy – Spotlight
Eddie Redmayne introduce nominalizările pentru cea mai bună actriță, premiu ce ajunge în posesia lui Brie Larson (a patra predicție corectă din articolul meu precedent)
- Brie Larson – Room
- Cate Blanchett – Carol
- Jennifer Lawrence – Joy
- Charlotte Rampling – 45 Years
- Saoirse Ronan – Brooklyn
- Cate Blanchett – Carol
Julianne Moore ne povestește despre pretendenții la titlul de cel mai bun actor 2016 care în sfârșit ajunge pe mâna lui Leonardo DiCaprio și, ceea ce aștepta toată lumea, s-a întâmplat.
- Leonardo DiCaprio – The Revenant
- Bryan Cranston – Trumbo
- Matt Damon – The Martian
- Michael Fassbender – Steve Jobs
- Eddie Redmayne – The Danish Girl
Și, în cele din urmă, timbrul grav al vocii lui Morgan Freeman ne conduce printre nominalizările de cel mai bun film. Un pic cu tendință împăciuitoare, ”Spotlight” primește premiul pentru cel mai bun film și astfel toată lumea pleacă acasă bucuroasă.
- Spotlight – Michael Sugar, Steve Golin, Nicole Rocklin și Blye Pagon Faust
- The Big Short – Brad Pitt, Dede Gardner și Jeremy Kleiner
- Bridge of Spies – Steven Spielberg, Marc Platt și Kristie Macosko Krieger
- Brooklyn – Finola Dwyer și Amanda Posey
- Mad Max: Fury Road – Doug Mitchell și George Miller
- The Martian – Simon Kinberg, Ridley Scott, Michael Schaefer și Mark Huffam
- The Revenant – Arnon Milchan, Steve Golin, Alejandro G. Iñárritu, Mary Parent și Keith Redmon
- Room – Ed Guiney
Cu păianjeni pe ochi după o lungă noapte albă, cu bucurie că mi-au ieșit aproape toate predicțiile (mai puțin Spotlight pentru film), vă salut și vă invit să vizionați aceste filme, dacă nu le-ați văzut până acuma.
No Comments