Loading...
Room (2015) - cronică de F.F.

Room (2015) – cronică de F.F.

by Florin Frențiu, iulie 11, 2016

După ciudatul şi excentricul Frank (2014), regizorul Lenny Abrahamson se întoarce în 2015 cu posibil cel mai bun film pe care am avut plăcerea de a-l viziona şi anume Room, o dramă adaptată după romanul lui Emma Donoghue din 2010. Pot afirmă că nu am văzut chiar de ceva timp un film cu un asemenea impact asupra privitorului.

În viziunea mea filmul este o alegorie pentru procesul dureros realizat într-un timp atât de scurt al creşterii şi maturizării. Pelicula este structurată în 2 părţi, prima parte având caracteristici de thriller iar a două de drama de familie cu multe implicaţii emoţionale, psihologice, afective. Filmul pune multe probleme în discuţie printre care amintesc legătura/conexiunea strânsă dintre mamă şi propriul fiu, lupta pentru eliberarea fiinţei celei mai dragi, teama de moarte şi de necunoscut, forţa de a lupta cu sindromul de stress post-traumatic, care se instalează în cel mai nepotrivit moment în relaţia cu propriul copil, şi în principal călătoria de descoperire şi acomodoare cu lumea exterioară a băiatului,care va topi şi cea mai rece inima.

Regizorul este maestru în a filma starea de claustrofobie pe care ţi-o transmite prima jumătate a filmului şi starea de descoperire/expansiune a lumii lui Jack din a două jumătate. Copilul actor Jacob Tremblay a făcut minuni cu rolul sau (la vârstă de 8 ani l-a jucat pe Jack care în film avea 5 ani) şi merită clar o nominalizare la Oscar. E umitor să îl descoperi pe Jack în film cu o capacitate nemaipomenită de a proiecta căldură şi bunătate până şi în cel mai rece, neprielnic mediu înconjurător. Cred că cea mai frumoasă secvenţă din film este cea cu privirea din ochii lui Jack atunci când descoperă cerul liber şi albastru de deasupra sa, aflat pe camioneta unei maşini.

Pe Brie Larson o văd pentru prima dată într-un film, dar cred că este filmul EI şi a meritat să câștige  Oscarul cu acest rol. Actriţa este o dezlănţuire a naturii şi ne trece prin toate stările: de la agonie la extaz, de la stress post-traumatic la speranţă. Personajul ei (denumit simplu – Ma) este cel care-i ţine mintea ocupată lui Jack pe întreagă perioada a detenţiei în cameră, protejându-i sufletul intact, nepătat, şi cel care îşi salvează atât copilul cât şi pe sine de o soarta teribilă.

Este greu să te descurci în dublă ipostază de femeie tânăra abuzată şi răpită / mama puternică şi unică speranţă pentru copilul ei, însă Brie Larson reuşeşte acest lucru. Deşi sunt 2 subploturi care nu sunt pe deplin dezvoltate (cel cu Old Nick şi cel cu Bunicul – interpretat decent de William Macy, care apare foarte puţin pe durata peliculei), îl consider filmul cu impactul emoţional cel mai puternic şi prin urmare cel mai bun din 2015.

Please follow and like us:
error

No Comments


Leave a Reply

Your email address will not be published Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Facebook
Facebook
Twitter
RSS
Follow by Email