De obicei, serialele tind să aibă un declin iremediabil pe măsură ce sezoanele lor trec, rareori acestea menținându-și prospețimea ideilor pe întreg parcursul lor. Până la sezonul 4, și Stranger Things putea fi încadrat în cele spuse mai înainte. Primul sezon al acestui serial, pornea ca din pușcă, dozând perfect elemente de horror, cu mister și nostalgia anilor ’80, introducându-ne o serie de personaje pe care le puteam îndrăgi cu ușurință. Al doilea sezon relua temele și povestea din primul, reîncălzind practic aceeași ciorbă servită anterior. Al treilea îngroșa lista de personaje, astfel încât simțeai că unele dintre cele originale deveniseră redundante iar povestea o vira înspre bizar și umor situațional ieftin, dispărând acel sentiment de încântare, și lăsându-ne la final cu întrebarea, de ce nu se termină această serie și ce oare mai pot zice frații Duffer (creatorii seriei) în următoarele două sezoane anunțate.
Și iată că a apărut în cele din urmă sezonul 4, parcă conceput pe sintagma bigger and better (mai mare și mai bun), sezon care ia toate elementele care au funcționat anterior, și reușește să le fuzioneze astfel încât să renască și interesul nostru față de această serie. Recunosc că eram reticent în revizitarea locației Hawkins, Indiana, mai ales că nu fusesem prea convins că sezonul 3 merita și o continuare, aderând astfel la ideea expusă în introducerea articolului. În 27 mai, mi-am zis că oricum nu are rost să mă apuc de el din prima, pentru că sezonul 4, spre deosebire de celelalte, era trunchiat în două părți, cu o parte secundă care urma să apară abia peste o lună și ceva, pe 1 iulie. Dar odată ce m-am apucat, am fost, spre bucuria mea, prins și transportat înapoi spre același Hawkins care mi-a căzut cu tronc în primul sezon, către aceleași personaje dragi, acum mai toți adolescenți, făcând un binge de calitate în doar 2 zile. Iar pentru că ce urmează o să conțină spoilere, iată și avertismentul cuvenit.
Începutul sezonului 4 nu mai găsește toate personajele în Hawkins, unele fiind plecate în Lenora, iar Hopper, spre surprinderea nimănui, transportat taman în Rusia, într-un lagăr secret de concentrare siberian. În Hawkins avem majoritatea, cu Mike, Dustin și Lucas alegând căi diferite de a se adapta liceului, primii doi trăind la fel ca până acum, cu etichetele de nerds puse din prima zi de școală, refugiați într-un club de D&D condus de carismaticul Eddie care va deveni un personaj central al poveștii, și cu Lucas căutând popularitatea prin echipa de baschet a școlii. Max s-a închis total lumii, bântuită fiind de moartea lui Billy și de coșmarurile care o urmăresc constant. Nancy își continuă munca de gazetar, de data asta pentru ziarul școlii iar Steve și Robin au devenit bffs, ambii lucrând la un magazin de închiriere casete video. În Lenore, Joyce și cu băieții ei plus Eleven, încearcă să își refacă viețile, doar că Eleven, lipsită de puteri, și grație personalității sale naive, devine victimă sigură a colegilor ei rău intenționați, Will urmărind neputincios de pe margini. Și așa cum menționam anterior, Hopper a reușit să supraviețuiască exploziei, fiind însă transportat în Rusia, torturat și trimis într-un lagăr secret. Foarte repede se vor face câteva grupuri care vor urmări câteva fire narative distincte, cum ar fi povestea lui Hopper, cu Joyce și Murray care încearcă să îl salveze, sau Eleven care pornește în propriul ei arc, de a-și găsi puterile, cu Mike, Will și Jonathan căutând-o cu disperare. Însă povestea principală rămâne găștii din Hawkins, care are de elucidat o serie de crime grotești, crime care au fost inițial atribuite lui Eddie, dar care sunt de fapt perpetuate de o entitate gen Freddie Krueger, care poate invada subconștientul victimelor, situația devenind cu atât mai disperată atunci când creatura va lua în colimator pe cineva din gașcă.
Cam astea e în mare la ce ne putem aștepta de la acest sezon 4, care ne-a arătat că frații Duffer știu să învețe din greșeli, servindu-ne o poveste interesantă, captivantă, care regăsește acel licăr de magie al primului sezon. Ba mai mult, aceștia au reușit să facă personajele din nou interesante, în special pe Max, care nu cred că a plăcut prea multor oameni atunci când a fost introdusă, chiar și Eleven a primit o poveste satisfăcătoare, chiar dacă aceasta pare un pic cam ret-conning (un procedeau folosit pentru a corecta continuitatea unei povești). Noile adiții sunt bine-venite, în special Eddie, un tip carismatic și dur atât timp cât se află în elementul său, dar un laș atunci când vine vorba de realitate, acesta având propria lui poveste, care mi s-a părut extrem de satisfăcătoare, în special grație unui număr de solo metal epic venit mai pe la final. Și pentru că fiecare sezon a avut câte un film referință (primul se inspira din E.T. iar al treilea din The Thing și Bodysnatchers acestea fiind doar câteva din multiplele inspirații), putem zice că acest sezon patru este un melanj între Nightmare on Elm Street, Hellraiser, un pic de Silence of the Lambs (o să recunoașteți singuri scena) și The Great Escape.
Stranger Things, sezonul 4, poate fi urmărit integral pe Netflix, fiind cel mai lung sezon de până acum, cu episoade de o oră jumătate fiecare, ultimul fiind o monstruozitate de două ore jumătate. În ce privește viitorul acestei serii, subtitlul de pe poster pare a zice tot ce trebuie să știm și anume: Every ending has a beginning (Fiecare sfârșit are un început), practic acest sezon servind drept preambul pentru sezonul 5, care va fi și ultimul din serie, conform creatorilor și care s-ar putea să apară mai repede decât ne așteptăm (sper că undeva prin vara viitoare). Spor la vizionat.
P.S.: Am publicat articolul și am uitat de unul dintre cele mai spectaculoase aspecte ale acestui serial și anume muzica și scenele epice pe care le oferă, de la Master of Puppets al celor de la Metallica până la episodul Dear Billy care o introduce audienței moderne pe Kate Bush, cu a sa fenomenală piesă Running Up That Hill pe care v-o invit să o audiați după ce ați terminat de citit.
No Comments