Recomandare – musai!
Gen: Drama
Regie: Florian Zeller
Distribuție: Anthony Hopkins, Olivia Colman, Mark Gatiss, Imogen Poots, Rufus Sewell, Olivia Williams
Durată: 1 h. 37 min.
Rating IMDB: 8.3
Despre: Anthony este un bătrân mândru, convins că el nu are nevoie de îngrijitoarele pe care fiica sa Anne i le tot trimite. A muncit o viață întreagă pentru a avea un apartament propriu, frumos, unde să își poată duce în tihnă bătrânețile. Dar după o vizită a lui Anne în care acesta este anunțat de către aceasta că ea intenționează să se mute în Paris pentru a fi alături de omul pe care îl iubește, lumea lui Anthony va fi întoarsă pe dos, acesta începând să piardă încet încet contactul cu realitatea.
Cronică: Că Anthony Hopkins face roluri bune aproape peste tot pe unde apare este deja un lucru cu care ne-am obișnuit de prea mulți ani încoace, dar nu m-aș fi așteptat ca întocmai la zenitul carierei sale, Tony să reușească rolul vieții sale. Florian Zeller, regizorul care debutează cu această ocazie, nu a vrut pe nimeni altcineva în rol decât pe Anthony, el și numindu-și personajul principal Anthony, într-un film scris expres pentru legendarul actor. Ba a chiar și așteptat câțiva ani buni pentru ca acesta să își dea acceptul să apară în pelicula sa. Zeller adaptează aici o piesă de teatru, lucru care se va resimți puternic în film.
Anthony este un bătrân mândru, convins că el nu are nevoie de îngrijitoarele pe care fiica sa Anne i le tot trimite. A muncit o viață întreagă pentru a avea un apartament propriu, frumos, unde să își poată duce în tihnă bătrânețile. Dar după o vizită a lui Anne în care acesta este anunțat de către aceasta că ea intenționează să se mute în Paris pentru a fi alături de omul pe care îl iubește, lumea lui Anthony va fi întoarsă pe dos, acesta începând să piardă încet încet contactul cu realitatea. Evenimentele care i se întâmplă nu au sens, se trezește cu persoane străine în casă, ba ajunge să nu o mai recunoască nici pe fiica sa Anne.
Tema principală este demența, văzută prin ochii celui care o suferă, cu fragmentările de memorie și pierderea contactului cu realitatea, cu noțiunea timpului. Hopkins face un rol incredibil, reușind să livreze cu atâta naturalețe stările prin care trece personajul, surprinderea, uimirea, înfurierea, tristețea și resemnarea la adresa unei boli crunte, ireversibile. De exemplu, de-a lungul filmului, personajul principal își caută mereu ceasul, semn distinct al tentativei sale disperate de a păstra contactul cu trecerea timpului, de a avea un reper în realitate. Olivia Colman în schimb, Anne, reprezintă singurul reper real al filmului, ancora noastră în realitate, actrița făcând și ea un rol monumental, surprinzând perfect stările de neputință, neajutorare, tristețe și într-un final resemnare la adresa aceleași boli crunte. Ea este martorul neputincios al degradării unei persoane dragi, cu toate că tema ei principală ar fi aceea de încercare disperată de a fi recunoscută de către tatăl ei. O vedem cum radiază atunci când este lăudată sau felicitată, însă aceste lucruri sunt rare datorită stării general morocănoase ale tatălui ei, care mereu a desconsiderat-o pe Anne, preferând-o pe sora acesteia, Lucy, Anthony neratând nici un moment în a mai răsuci cuțitul în această rană adâncă. Un alt personaj extrem de important este apartamentul lui Anthony, un apartament mereu schimbător, care de fapt (presupun eu) reprezintă mintea aflată în deteriorare a acestuia. Ar chiar trebui o a doua vizionare pentru a urmări detaliile pe care acesta le ascunde.
În concluzie, The Father este un film dificil de urmărit prin prisma subiectului abordat, unul deosebit de crud în special pentru cei care au rude ce se luptă cu această boală nenorocită, dar care face o treabă excepțională în a ne sensibiliza la adresa celor care o suferă. Personal am fost devastat de acest film, acesta lăsându-mă profund întristat, dar mulțumit că am avut onoarea să văd un joc actoricesc senzațional.
No Comments