Recomandare – decent!
Gen: Acțiune, S.F.
Regie: Lana Wachowski
Distribuție: Keanu Reeves, Carrie-Anne Moss, Yahya Abdul-Mateen II, Jessica Henwick, Jonathan Groff, Neil Patrick Harris, Priyanka Chopra Jonas, Jada Pinkett Smith
Durată: 2 h. 28 min.
Rating IMDB: 5.7
Despre: O întoarcere în universul Matrix nu este niciodată ușoară, cu atât mai mult cu cât Thomas Anderson, despre care credeam că e mort, trăiește bine mersi. Pentru a afla dacă ceea ce este în jurul lui este realitate sau doar o nouă simulare, Tom trebuie să urmărească din nou iepurele alb.
Rant: Sunt un mare fan al universului Matrix, acesta constituind o bucată semnificativă din formarea mea ca cinefil, dar trebuie să spun din capul locului, The Matrix Ressurections m-a dezamăgit. Însă susțin sus și tare că The Matrix trebuia să se fie o afacere singulară, încheiată după primul film, Reloaded și Revolutions fiind niște povești forțate pentru a mai vinde bilete în plus, care spre cinstea lor măcar aveau scene de acțiune și personaje memorabile. Însă din pacate, în Ressurections nu am găsit nici una nici alta.
Da, avem o poveste de dragoste de care ne bucurăm oarecum că o regăsim, între două personaje care o meritau, Neo și Trinity, dar care au trebuit să se sacrifice pentru binele suprem. Filmul vine și răspunde prompt la mai toate întrebările pe care le avem, cu toate că ne lasă să așteptăm și să ne întrebăm cum de Neo și Trinity sunt încă în viață. Mai mult, cu toate că pornim povestea în mod foarte similar cu prima parte, aflăm foarte repede că ne aflăm într-o simulație concepută de domnul Thomas Anderson, programator genial care prin 99 a făcut un joc fantastic numit The Matrix, dar care suferă de severe halucinații și tendințe suicidale, conform psihologului său. Comentariul meta este peste tot acasă în prima jumătate a filmului, generând niște replici precum: Studiourile Warner Brothers ne forțează să facem un nou Matrix, sau geek squadul care analizează ce anume l-a făcut pe Matrix … Matrix (concluzia ilară fiind bullet-time-ul). Mai apare și un personaj din trecut pentru a striga profanități care includ diverse cuvinte cheie ale generației actuale, acest individ reprezentând de fapt vocea noastră, a generației care a crescut cu filme de calitate în locul infinitelor sequels și prequels sau francize nesfârșite, și care sincer am avut impresia că critică exact acest film.
Există chestii interesante pe care filmul abia așteaptă să le descoperiți, dar în afară de revenirea lui Neo și Trinity, resetul dat lui Morpheus și lui Agent Smith, sau introducerea unor figuri noi precum căpitanul Bugs (numită după Bugs Bunny – care are audacitatea să zică și What’s up doc?), se simte o simulare goală, făcută pe buget redus (e doar un feeling – filmul arată superb, existând chiar și câteva cadre care efectiv îți taie respirația).
Dar există și o suită de chestii problematice care pe mine m-au deranjat. În primul rând, calitatea acțiunii. Se simte de la o poștă că nu au mai avut acces la colaborarea cu legendarul coreograf Yuen Woo-Ping, acțiunea ieșind extrem de diluată și pe alocuri stângace. O încleștare între Neo și noul Agent Smith, este o umbră extrem de palidă a celebrei lor confruntări din metrou iar o cafteală generală într-un depozit se desfășoară fără noimă, parcă fără suflet, departe de coregrafia sublimă a primelor filme. Un alt elemente lipsă par a fi momentele memorabile, nu cred că am văzut vreo fază pe care să mi-o aduc aminte peste 20 de ani și să fiu încărcat de melancolie, așa cum sunt multe doar în primul film. Iar noul agent Smith…Jonathan Groff nu canalizează nici 10% din intensitatea lui Hugo Weaving (chiar se simte că încearcă), cu toate că Yahya Abdul-Mateen II face un upgrade rezonabil lui Morpheus. Iar de coloana sonoră nici nu mai are rost să zic ceva.
Și da, știu că în aproape tot articolul am comparat acest film cu predecesorii săi, dar cred că aceștia au stabilit o ștachetă înaltă, greu de depășit. Rămânem așadar cu ce avem, un efort decent dar inutil de a reveni la o franciză care sincer ar fi trebuit lăsată în pace.
No Comments