Recomandare – decent!
Gen: Comedie, Spionaj
Regie: Michel Hazanavicius
Distribuție: Jean Dujardin, Louise Monot
Durată: 1 h. 41 min.
Rating IMDB: 6.9
Despre: Iubit, aclamat și decorat de statul francez (cel puțin în propria-i minte), agentul super-secret Hubert Bonisseur de La Bath — nume de cod OSS 117 — este trimis de data asta într-o nouă misiune de maximă importanță la Rio de Janeiro. Misiunea? Să recupereze un microfilm ce conține o listă cu colaboratori francezi din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial de la un fost demnitar nazist refugiat în America de Sud. Ajuns în Brazilia anilor ’60, distinsul nostru spion va trebui să navigheze printre naziști bătrâni, dar încă periculoși, agenți Mossad care încearcă să-și facă treaba în ciuda lui, comunități de hipioți pacifiști, atacuri de crocodili, trădări la nivel înalt și, bineînțeles, o mulțime de femei frumoase. Toate astea în timp ce el încearcă doar să fie un domn impecabil, dar reușește să jignească pe absolut toată lumea din jur.
Rant: Dacă primul film a fost o surpriză extrem de plăcută, această continuare dovedește că succesul nu a fost o simplă întâmplare. Rio ne répond plus ia tot ce a funcționat în prima parte, păstrează rețeta de parodie inteligentă și plină de stil, dar plusează considerabil la capitolul absurd și umor incorect politic.
Jean Dujardin îmbracă din nou costumul lui OSS 117 și face un spectacol total. Omul nu doar că își reia rolul cu aceeași lejeritate chinuitor de amuzantă, dar reușește chiar să îmbunătățească glumele din primul film. Jocul lui facial este o operă de artă în sine: sprâncenele alea au propriul lor cod poștal, iar rânjetul de o arogantă satisfacție cu care debitează cele mai mari gogomănii este pur și simplu de neprețuit. Dujardin m-a cucerit definitiv cu acest personaj — un șovin inocent, un colonialist convins care trăiește cu impresia că Franța este centrul universului și că toți ceilalți ar trebui să-i fie recunoscători doar pentru că le calcă pământul.
Frumusețea filmului stă în modul în care regizorul Michel Hazanavicius satirizează nu doar filmele cu James Bond din era Sean Connery, ci și estetica anilor ’60: de la cadrele împărțite (split-screen), zoom-urile dramatice pe față și culorile aprinse, până la muzica bossa nova și replicile rostite cu o gravitate ridicolă. Să-l vezi pe OSS 117 cum încearcă să le explice unor hipioți că războiul și imperialismul sunt lucruri minunate sau cum se luptă cu naziști îmbrăcați în haine de plajă pe fundalul statuii lui Iisus din Rio este comedie de aur pur.
Pe scurt, dacă ți-a plăcut prima parte sau dacă ești un fan al comediilor franceze făcute cu cap, filmul ăsta este o vizionare obligatorie. Dujardin este într-o zi de grație absolută, iar eu personal abia aștept să-l revăd în acest rol ori de câte ori se va ivi ocazia.
No Comments