Recomandare – musai!
Gen: Mockumentary, Comedie
Distribuție: Tyler Alvarez, Griffin Gluck, Jimmy Tatro
Nr. sezoane: 2
Nr. Episoade: 16
Durată episod: ~35 min.
Statut: serial complet
Rating IMDB: 8.2
Despre: Un grup de elevi pornesc propria anchetă pentru a afla cine exact se ascunde în spatele mai multor fapte de vandalism școlar.
Rant: Cu siguranță American Vandal este un popas musai atât pentru fanii filmelor stil mockumentary cât și celor a serialelor procedurale de tip reconstituire stil Making A Murderer sau Serial. Doar că aici lucrurile o iau într-o direcție complet nouă, fiind explorată nu viața unui criminal propriu-zis, ci viața unor elevi, bănuiți de a fi săvârșit acte costisitoare de vandalism. Totul este făcut ca la carte, cu interviuri, propriile investigații și teorii, iar tot ce se întâmplă pare a fi un carusel de fapte tâmpești. Dacă în primul sezon, suspectul principal este un elev problemă care este condamnat de către toți cei din jur fără a-i fi acordată vreo șansă, acuzat fiind că a desenat simboluri falice pe mașinile profesorilor, în sezonul doi echipa de investigatori se mută într-o altă școală, un institut Catolic, unde un grup de vandali supranumiți „The Turd Burglarz” au pus laxative în limonada servită la cantina școlii. Pe cât este de amuzant pe alocuri, pe atât poate fi de trist, serialul reușind să reflecte suficientă lumina pe diverse prejudicii sociale, pictând un tablou destul de gri al sistemului educațional american.
Cu toate că momentan serialul a fost anulat de către Netflix, aparent ei încearcă să îi găsească un nou canal producător așa că dacă deveniți fani, s-ar putea să mai existe și alte cazuri de vandalism școlar pentru intrepizii noștri detectivi.
No Comments