Recomandare – musai!
Gen: Aventură, Fantezie
Regie: David Yates
Distribuție: Daniel Radcliffe, Rupert Grint, Emma Watson, Tom Felton, Jim Broadbent, Helena Bonham Carter, Robbie Coltrane, Warwick Davis, Michael Gambon, Alan Rickman, Maggie Smith, Timothy Spall, David Thewlis, Julie Walters
Durată: 2 h. 26 min.
Rating IMDB: 7.7
Despre: Harry, Ron și Hermione decid să părăsească Hogwarts și să plece să vâneze restul de Horcruxes necesare pentru a-l înfrânge pe Voldemort însă acoliții acestuia sunt pe urmele lor. Mereu pe fugă, cei trei prieteni se vor vedea nevoiți să colaboreze pentru a scăpa de urmăritori dar și de capcanele care le sunt întinse.
Rant: Deja filmul deviază extrem de mult de la formula cu care eram obișnuiți de 6 filme încoace și anume sfârșitul verii îl prinde pe Harry mereu prins în mijlocul odioșilor Dursley, cu un prieten sau altul venind în ajutorul acestuia. Împreună ar ajunge la Hogwarts unde ar începe un nou an plin de întâmplări magice, Quidditch, profesori noi de Apărare împotriva artelor întunecate, comploturi sinistre de a-l readuce pe Voldemort la viață și așa mai departe. Dar nu la fel se întâmplă și de data asta. Cei trei prieteni inseparabili, Harry, Ron și Hermione își iau tălpășița prin lume pentru a investiga noi modalități de a-l răpune pe Voldemort.
Decizia de a împărți filmul în două întinde la maxim povestea din carte așa că era și natural ca filmul să sufere pe alocuri de un ritm ușor lent. Cu toate astea, compensează prin faptul că este o aventură care te atrage mereu, oferind scene extrem de captivante și tensionate, cum încă nu s-au mai văzut în filmele HP până acum. Cu siguranță nu mai este un film destinat celor mici, aș îndrăzni să zic că pe alocuri este un adevărat thriller. Poate că acum, la atâți ani de la apariție, nu mai este așa de deranjant să aștepți concluzia din partea a doua, dar la momentul lansării, filmul lăsa un ușor gust de amar, simțindu-se doar ca un preambul a ceea ce avea să vină.
No Comments