Recomandare – musai!
Gen: MCU, Acțiune, Aventură, Super-eroi
Regie: Destin Daniel Cretton
Distribuție: Tom Holland, Zendaya, Jon Bernthal, Mark Ruffalo, Sadie Sink, Michael Mando, Jacob Batalon
Durată: 2h 25m
Rating IMDB: 8.1
Despre: La patru ani după evenimentele dramatice din No Way Home, vraja Doctorului Strange a rămas intactă: lumea a uitat complet de existența lui Peter Parker. Trăind izolat într-un mic apartament din New York și privind de la distanță cum foștii lui prieteni își continuă viața fără el, Peter se refugiază complet în alter-ego-ul său, activând ca Spider-Man full-time. Însă izolarea și presiunea uriașă declanșează o mutație neașteptată în corpul său, iar apariția unei amenințări invizibile care poate controla mințile celor din jur îl forțează pe Peter să-și reevalueze limitele și sacrificiile.
Rant: Marvel a revenit în forță cu acest nou Spider-Man, al patrulea film avându-l pe Tom Holland la cârmă în rolul care i-a marcat cariera. Adevărul este că filmele cu super-eroi în general, și studiourile Marvel în special, aveau mare nevoie de această gură de aer proaspăt adusă de Spider-Man: Brand New Day. După eșecuri continue la box-office din partea acestui gen de filme — Supergirl fiind cel mai recent exemplu concludent —, speranțele că vor mai exista succese care să depășească miliardul la încasări începeau să devină tot mai mici. Iată însă că acest film a strâns 360 de milioane de dolari doar în weekendul de lansare, sălile fiind pline până la refuz atât în America, cât și peste tot în lume (inclusiv la noi, cel puțin în Alba Iulia unde am fost la film, sălile au fost pline ochi în toate cele trei zile de premieră).
Filmul se prezintă ca o reîntoarcere la rădăcinile benzilor desenate, departe de zgomotul hidos al mașinilor de propagandă auzite în ultimele faze din MCU — care s-au degradat de la film la film imediat ce s-a încheiat Faza 3. Apropo, nici nu mai știu la ce fază ar trebui să fim acum fără să caut pe net, atât de mult mi-au dispărut pasiunea și interesul față de aceste producții transformate într-o simplă glumă corporatistă, complet goale de entuziasmul care însoțea filmele de început.
Aș merge chiar atât de departe încât să afirm că acesta este cel mai fidel Spider-Man pe care l-a adus Tom Holland până acum, canalizând multe dintre aspectele pozitive ale filmelor lui Raimi și ale benzilor desenate. Se simte o maturizare evidentă în jocul lui Holland: nu mai avem acel puști naiv și hiperactiv, ci un Peter Parker afectat de pierderi, care poartă o greutate vizibilă pe umeri și o barieră emoțională profundă, fără să-și piardă însă esența de erou — transpunând excelent monstrul singurătății și trauma unui om complet uitat de lume.
Trilogia precedentă, care a marcat perioada formatoare a eroului, s-a încheiat cum nu se poate mai tragic pentru Peter: forțat să sacrifice totul și să lase lumea să uite cine este pentru a-și proteja prietenii, el ajunge alienat social și complet adâncit în munca sa de erou justițiar. Un element pe care l-am apreciat mereu la Spider-Man a fost tocmai faptul că, în cea mai mare parte a timpului, el rămâne un erou la nivelul străzii, străin de amenințările cosmice la scară planetară, iar galeria lui de răufăcători reflectă din plin acest lucru. Filmul debutează cu un montaj excelent din viața de zi cu zi a eroului, bifând ipostaze iconice din luptele sale cu acești infractori, luate direct de pe coperțile unor numere clasice.
Peter mai păstrează doar o frântură de viață socială prin interacțiunea sa cu o polițistă — singurul lui liant cu legitimitatea —, iar noaptea târziu urmărește rețelele de socializare ale foștilor prieteni pentru a ține pasul cu noile lor vieți, fiind însă incapabil să-i abordeze deschis. O altă legătură pe care a dezvoltat-o între timp este cea cu Frank Castle (The Punisher), unul dintre cei mai întunecați și colorați în limbaj justițiari ai New York-ului. Relația dintre ei doi reprezintă unul dintre motoarele sufletești ale acestei pelicule, cei doi actori având o sinergie fantastică — lucru deloc surprinzător, având în vedere că în viața reală Tom Holland și Jon Bernthal sunt buni prieteni și chiar s-au ajutat reciproc atunci când au dat probele pentru respectivele roluri.
Există însă și un villain nou în acest film, despre care nu pot vorbi fără să ofer spoilere majore, așa că nu voi intra în detalii. Este suficient de spus doar că personajul este interpretat de Sadie Sink (Max din Stranger Things), care face o treabă de-a dreptul excelentă în acest rol. Planurile acesteia o transformă pe MJ într-o potențială victimă, forțându-l pe Spidey să sară în acțiune pentru a o salva — o decizie care va precipita radical întreaga sa relație cu foștii amici. Pe lângă asta, filmul plouă cu apariții episodice: de unele cameo-uri se știa deja, de altele absolut deloc, dar cert este că pelicula oferă mult mai mult decât lăsau să se întrevadă trailerele și materialele promoționale.
Marele plus vizual este că acțiunea se simte din nou fizică și tactilă. Spre deosebire de ultimele producții Marvel inundate de ecran verde obositor și CGI grăbit, cascadoriile urbane pe clădiri și coregrafia luptelor corp la corp au o greutate reală, susținute excelent de o coloană sonoră mai matură și mai urbană, care acompaniază perfect ritmul alert. Fanii jocurilor celor de la Insomniac vor ști exact la ce mă refer.
Pentru încheiere, filmul arată bine, se mișcă bine, are câteva șchiopăteli pe ici-colo, dar în mare este fix lucrul pe care îl ceream atunci când vedeam un film de acest gen: divertisment fără mesaje provocatoare menite să izoleze fanii. Și chiar mai mult decât atât, oferă o analiză matură despre sacrificiu și prețul pe care îl plătești când alegi să fii erou.
No Comments