Loading...

Mean Machine (2001)

by Adrian Solomon, iunie 1, 2017

Recomandare – decent!

Gen: Acțiune, Fantasy
Regie: Barry Skolnick
Distribuție:
Vinnie Jones, David Kelly, David Hemmings, Ralph Brown, Jason Flemyng, Danny Dyer, Jason Statham
Durată: 1 h. 39 min.
Rating IMDB: 6.4

Despre: Danny „The Mean Machine” Meehan este o fostă vedetă a fotbalului englez, exclus din viața sportivă după ce a fost acuzat că a blatuit un meci crucial al echipei naționale împotriva rivalilor din Germania. Arestat în urma unui incident violent declanșat de consumul de alcool, în care asaltează doi polițiști, el este condamnat și trimis la închisoarea Longmarsh. Hărțuit de paznici și privit cu dispreț de ceilalți deținuți, Meehan este chemat rapid în biroul directorului penitenciarului. Acesta îi dezvăluie că a făcut tot posibilul pentru a-l transfera la Longmarsh, propunându-i condiții preferențiale dacă acceptă să antreneze echipa de fotbal a gardienilor pentru un viitor campionat. Danny refuză inițial oferta, iar viața sa din spatele gratiilor devine un veritabil iad. Pentru a scăpa de presiune și de șicanele zilnice, el îi propune directorului un meci demonstrativ de pregătire: gardienii împotriva unei echipe formate exclusiv din deținuți.

Rant: Remake al filmului din anii ’70, The Longest Yard, în care a strălucit mustăciosul Burt Reynolds, acest film produs de Guy Ritchie adună la start un număr însemnat de actori care au participat în primele sale lungmetraje — bine primitele Lock, Stock and Two Smoking Barrels și Snatch. De departe se remarcă Jason Statham, pe vremea când încă nu ajunsese la statutul de action hero de astăzi. El îl interpretează pe Monk, un deținut psihopat și extrem de violent, recrutat de ceilalți deținuți pentru postul de portar. Interacțiunile sale cu restul echipei, mereu îngroziți de el, reprezintă unul dintre punctele forte ale acestui film.

Filmul nu strălucește prin plot, fiind o adaptare destul de fidelă a originalului, mutând doar acțiunea din SUA în Marea Britanie și înlocuind fotbalul american cu fotbalul nostru cel de toate zilele. Poate s-ar putea să nici nu te amuze prea mult, deoarece producția mustește de acel umor britanic specific, pe care ori îl prinzi, ori nu (aș merge într-atât de departe încât să afirm că merită să studiezi limba engleză doar pentru a degusta dialogul de aici).

Mean Machine este structurat clar în două părți. Începem cu perioada de acomodare a lui Danny în pușcărie și cu procesul anevoios de recrutare al echipei, după care trecem la partea a doua: meciul propriu-zis. Șicanele dintre paznici și prizonieri sunt omniprezente — ba un pumn în coaste, ba o lovitură sub centură. Un element care întregește meciul extrem de bine este comentariul spumos al celor doi Bob, fiind, pentru mine, una dintre cele mai reușite găselnițe ale filmului.

Mă opresc aici și vă invit să vedeți sau poate să revedeți acest film!

No Comments


Leave a Reply

Your email address will not be published Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Arhive