Loading...

The Bubble (2022)

by Adrian Solomon, aprilie 4, 2022

Recomandare – merge cu popcorn!

Gen: Comedie, Satiră
Regie: Judd Apatow
Distribuție: Karen Gillan, Iris Apatow, Fred Armisen, Maria Bakalova, David Duchovny, Keegan-Michael Key, Leslie Mann, Kate McKinnon, Pedro Pascal, Peter Serafinowicz, Guz Khan
Durată: 1 h. 44 min.
Rating IMDB: 4.7

Despre: Un grup de actori strânși în plină pandemie pentru a filma cea de-a șasea parte a unui film, încearcă să se acomodeze la noul stil de viață și să își ducă misiunea la bun sfârșit.

Rant: Poate că ne-am săturat de toate poantele făcute pe seama pandemiei, pe care The Bubble parcă le împrumută direct din Death to 2020, dar ratingurile extrem de joase primite de acest film mi se par exagerate. Presimt că dacă ne-am reîntoarce la el peste vreo 10 ani când, sper, vremurile pandemice vor fi doar o amintire, le vom vedea și gusta diferit, cine știe, poate va și atinge vreun statut ciudat de cult-clasic dar cert este că noul film a lui Judd Apatow ar fi meritat niște critici mai favorabile.

The Bubble prezintă povestea procesului de filmare a unui film, în plină pandemie, într-un ”bubble”, balon sanitar să îi zicem, la un conac coborât parcă din Downtown Abbey. Aici se reunește distribuția francizei Cliff Beasts, ajunsă acum la partea a șasea. Protagoniștii sunt cât se poate de diferiți, momentele de geniu ale filmului venind atunci când aceștia sunt toți pe ecran, improvizând. O avem pe Carol (Karen Gillian), care părăsise franciza în favoarea unui alt film care aproape că i-a ruinat cariera, de unde și reîntoarcerea smerită la seria abandonată. Darren (Fred Armisen) este noul regizor adus pentru a revitaliza seria, un fost câștigător de Sundance pentru un film făcut pe telefon – un croșeu cu direcție către regizorii independenți care ajung să își vândă sufletul francizelor puternice. Din vechea gardă se regăsesc Dustin și Laurence (David Duchovny și Leslie Mann – grozav chemistry-ul dintre ei), un cuplu mereu on/off, dar și Sean (Keegan Kay) un actor ajuns guru care își propovăduiește fericirea aproape toxică tuturor cărora au urechi și răbdare să îi audă balivernele. Dieter Bravo (Pedro Pascal) este un actor veteran dependent de sex și droguri puternice pe când Krystal Kris (fiica regizorului – Iris Apatow) este exact opusul, fiind o tânără vedetă Tik-Tok cu peste 120 milioane de urmăritori – o altă adresă la diversele așa numite vedete care ajung prin filmu nu datorită vreunui talent deosebit pentru actorie ci doar pentru că au numere impresionante de urmăritori. Aceștia nu sunt singurii prezenți acolo, filmul neprecupețind nici un efort în a ni prezenta pe fiecare în parte.

Din păcate acest lucru duce și la o lungire inutilă a filmului, care își spune cam ce are de spus cu mult înainte de a ajunge la jumătate, pentru ca apoi să bată doar apa în piuă. Multe din poveștile secundare sunt rezolvate pripit sau abandonate. Multitudinea de cameo-uri fac însă să merite vizionarea.

Filmul satirizează un eveniment real, și anume filmările de la viitorul Jurrasic World Dominion, care au văzut întreg echipajul de filmare de la actori și regizori până la asistenți și hamali, mutați într-un hotel „bubble” din Anglia de unde au filmat restul filmului în plină pandemie, și asta pentru ca studioul producător să nu piardă o sumă importantă de bani. Întrebarea care se pune însă, merită să sacrifici viața atâtor oameni pentru orice sumă de bani? Pe lângă acest fapt, ne mai sunt prezentate o pleiadă de metehne și chichițe de care suferă cei faimoși, narcisismul și nepăsarea acestora, impresiile lor constante că lumea se învârte în jurul lor, precum și acțiunile grotești la care sunt dispuse marile studiouri să recurgă pentru a-și proteja interesele.

No Comments


Leave a Reply

Your email address will not be published Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.