Recomandare – musai!
Gen: Acțiune, Thriller
Regie: Chad Stahelski
Distribuție: Keanu Reeves, Common, Laurence Fishburne, Riccardo Scamarcio, Ruby Rose, John Leguizamo, Ian McShane
Durată: 2 h. 02 min.
Rating IMDB: 7.4
Despre: Filmul continuă evenimentele din prima parte exact din momentul în care s-au terminat. Mașina lui John se află încă la rușii care se dau de ceasul morții să împacheteze și să plece spre alte zări, departe de prezența temutului „Baba Yaga”, așa cum îl numesc ei. După ce le aplică o corecție soră cu moartea, John, sătul de războiul mocnit, face pace cu șeful lor și se întoarce acasă, unde speră că viața lui va reveni la normal. Însă o umbră din trecut vine să-i bântuie liniștea: Santino D’Antonio, cel care l-a ajutat cândva să părăsească lumea asasinilor, se întoarce pentru a-i pretinde o favoare imposibil de refuzat. Obligat de un jurământ de sânge (The Marker) și după ce Santino recurge la măsuri extreme pentru a-l convinge, John ajunge la Roma. Ce-l așteaptă acolo îi va schimba complet cursul vieții.
Rant: În ultima vreme am scris tot mai puține cronici pentru că am simțit o lipsă acută de inspirație, cauzată poate și de filmele pe care le-am vizionat. Nimic nu m-a mai motivat să acord un spațiu amplu sau un articol separat, așa că m-am limitat la câte un mic rant (sporovăială) atașat fiecărei recomandări. Însă, în aceeași lună, două filme au reușit să mă scoată din starea de amorțeală. După ce mi-am exprimat părerile despre La La Land, a venit timpul să iau la purecat John Wick: Chapter 2.
Când primul John Wick a apărut în 2014, mulți au privit filmul drept un efort al lui Keanu Reeves de a rămâne relevant, așa cum fac mulți alți actori trecuți de prima tinerețe. Producția a avut însă un succes deosebit, datorat scenelor de acțiune extrem de inspirate și prestației excelente a lui Keanu. Cu toate acestea, nimeni nu se aștepta la o continuare. Foarte rar un sequel reușește să depășească originalul — există puține exemple în istoria cinematografiei —, dar acum pot spune cu mâna pe inimă că John Wick: Chapter 2 a bifat această performanță. Filmul nu copiază pas cu pas prima parte, așa cum fac majoritatea producțiilor când vor să joace la siguranță.
Regizorul Chad Stahelski are tupeul să inoveze, să adauge straturi noi acestui personaj fascinant și, nu în ultimul rând, să contureze în detaliu universul misterios al asasinilor. Dacă primul film se concentra exclusiv pe legenda lui John în lumea interlopă, acum aflăm cine conduce această societate: Masa celor 12, formată din reprezentanți ai celor mai puternice organizații criminale (Camorra, Mafia, rușii sau chinezii). Înțelegem cum se atribuie contractele, ce înseamnă jurămintele de sânge (The Markers), care este rolul monedelor de aur și ce imunitate oferă lanțul de hoteluri Continental. Facem cunoștință și cu rețeaua străzii condusă de The Bowery King, toate aceste elemente conturând un univers extrem de interesant, care merită explorat mai adânc în capitolul al treilea.
Ce altceva m-a mai impresionat? Modul impecabil în care sunt filmate scenele de acțiune. Provenit din lumea cascadorilor, Chad Stahelski știe exact cum să poziționeze camera pentru a prinde cele mai bune unghiuri și cum să creeze o intensitate maximă. Auzindu-l într-un interviu menționându-l pe Jackie Chan ca sursă de inspirație, am recunoscut în secvențele de luptă sclipiri din geniul acestuia, aduse ca un omagiu discret. Folosind cadre stabile, filmul se abate de la trendul modern atât de enervant al montajului haotic și al camerelor tremurate (shaky cam), unde nu înțelegi cine ce face. Mai întâi cu Mad Max: Fury Road, iar acum cu John Wick, asistăm la o adevărată renaștere a cinematografiei de acțiune sau, mai degrabă, la o întoarcere la rădăcini, în care poți urmări efectiv coregrafia, nu doar impresia ei.
Vizual, filmul arată spectaculos. Scena finală din labirintul de oglinzi este un tribut superb adus clasicului Enter the Dragon cu Bruce Lee. De asemenea, am fost surprins să aflu din interviuri că această înfruntare a fost montată pe muzica lui Vivaldi (Anotimpurile), fiecare foc de armă fiind sincronizat pe ritmul percuției — un detaliu fin pe care doar un cunoscător l-ar remarca.
Keanu Reeves demonstrează din nou că este un actor aparte. S-a antrenat intens pentru acest rol și, deși se consumă o tonă de muniție, micile detalii fac diferența: John reîncarcă armele de fiecare dată când golește un încărcător. De obicei, acest detaliu este ignorat în filmele de acțiune deoarece reîncărcarea este considerată greoaie și dăunătoare ritmului. Reeves a ajuns însă la un nivel atât de avansat de tehnică încât execută reîncărcările extrem de rapid și fluid, insuflând o doză binevenită de realism într-un film de altfel stilizat.
De regulă, am tendința să ațipesc la scenele de acțiune din producțiile moderne — semn că m-am săturat sau că multe dintre ele sunt pur și simplu proaste —, însă nu a fost deloc cazul aici. De la prima scenă și până la final, filmul oferă o acțiune furibundă, aproape non-stop, punctată doar de scurte momente de respiro. John Wick este o mașinărie de ucis de neoprit, dar asta nu-i împiedică pe alții să încerce: de la neobositul Cassian, până la muta Ares (jucată de Ruby Rose, o prezență ce-mi provoacă opinii împărțite din cauza unui clip faimos de pe internet). Personajele secundare formează un ansamblu variat și previn monotonia, spre deosebire de simplii mercenari ai lui Santino, trimiși doar pentru a îngroșa numărul victimelor. Și să nu-l uit pe Morpheus… scuze, The Bowery King (reuniunea dintre Reeves și Laurence Fishburne după The Matrix), care nu se abține să facă o aluzie subtilă la rolul care l-a consacrat.
Stilul gun-fu revine în forță — acea combinație spectaculoasă de luptă corp la corp și tir de aproape, un omagiu adus filmelor de acțiune din Hong Kong și maestrului John Woo. Există și câteva secvențe la care am strigat direct „Holy shit!”, în special cele în care sunt folosite banale instrumente de scris. Bravo filmului: nu credeam că faimosul truc cu creionul al Jokerului din The Dark Knight va mai fi vreodată egalat sau depășit!
Finalul lasă drumul deschis pentru un al treilea capitol, menit să completeze povestea acestui om chinuit, condamnat de propria reputație să rămână cel mai bun asasin. Și când te gândești că totul a pornit de la un cățel…
Ar mai fi multe de spus despre acest Capitol 2, dar vă aștept în secțiunea de comentarii cu propriile păreri. Până atunci, nu vă rămâne decât să-l vizionați cât mai repede — este o recomandare de categorie musai!
No Comments