Recomandare – musai!
Gen: Dramă
Regie: Grímur Hákonarson
Distribuție: Sigurður Sigurjónsson, Theódór Júlíusson
Durată: 1 h. 33 min.
Rating IMDB: 7.2
Despre: Într-o vale izolată din nordul rural al Islandei, doi frați trecuți de prima tinerețe, Gummi (Sigurður Sigurjónsson) și Kiddi (Theodór Júlíusson), trăiesc unul lângă altul, dar nu și-au mai vorbit de mai bine de patru decenii. Singurul lor canal de comunicare se rezumă la scrisori scurte purtate de câinele lui Kiddi. Deși împart aceeași moștenire de familie și un stil de viață ancestral, o rivalitate amară îi ține la distanță. Când o boală infectocontagioasă devastatoare — scrapia (o boală neurodegenerativă gravă ce afectează sistemul nervos al rumegătoarelor) — este descoperită la unul dintre berbeci, autoritățile sanitar-veterinare ordonă sacrificarea tuturor turmelor din vale. Pentru cei doi frați, ale căror oi aparțin unei linii genetice străvechi și reprezintă însăși rațiunea lor de a exista, această decizie este o condamnare la moarte psihologică, forțându-i să facă front comun împotriva sistemului și să-și reevalueze orgoliile.
Cronică de F.F.: Regizorul, aflat la al doilea lungmetraj, reușește să transmită atât de multe prin această peliculă intimă, introspectivă, personală și plină de pitoresc. Filmul lui Hákonarson reușește ceva incredibil și dificil: să se miște fără efort printre genuri, de la comedie la dramă, fără a-și pierde propria axă și fără a se pierde în detalii sau subploturi secundare. Privind acest minunat film, te trec toate stările — de la regret și melancolie, la tristețe și disperare.
Chiar dacă scenariul pare simplu, regizorul îi adaugă tandrețe și dragoste pentru fiecare personaj în parte. Atenția la detalii și la modul de existență al celor doi frați înstrăinați te face să le înțelegi atât de bine motivațiile, încât filmul nu devine deloc obositor, deși are un ritm lent și pare foarte static.
Personajele jucate de cei doi actori principali sunt încărcate de o vitalitate fantastică, făcându-te să te conectezi rapid la stările lor, să te implici în poveste și să speri că totul se va termina cu bine. Nu știu dacă există o conexiune intenționată între această producție și pelicula islandeză Despre oameni și cai, dar cred că acest film ridică puțin ștacheta și devine mult mai profund. Se simte dragostea față de animale, față de muncă și față de un mod de viață ancestral al celor doi frați care, vreme de peste 40 de ani, s-au ocupat exclusiv cu creșterea oilor — o meserie făcută din pasiune pură. Fără existența oilor, propria lor existență nu ar mai avea niciun sens.
Atunci când scrapia (o boală infectocontagioasă gravă) infectează un berbec al unuia dintre frați, cei doi sunt forțați să treacă peste faptul că nu și-au vorbit de mai bine de patru decenii și să facă front comun pentru a salva ce au mai de preț: oile. Ultima secvență mi s-a părut una dintre cele mai puternice văzute în ultimul timp. Este o secvență ce trebuie simțită, nu povestită; în ea se adună frica de a pierde pe cineva drag, mânia și regretul enorm față de anii buni irosiți pe tâmpenii, vrajbă și resentimente.
Vizionând acest superb film, realizezi că oile reprezintă conexiunea lor profundă cu propria identitate și cu pământul pe care trăiesc — o legătură în fața căreia dușmănia de o viață dintre ei devine pur și simplu infimă.
No Comments