Recomandare – musai!
Gen: Spionaj, Acțiune
Regie: Cary Joji Fukunaga
Distribuție: Daniel Craig, Rami Malek, Léa Seydoux, Lashana Lynch, Ben Whishaw, Naomie Harris, Jeffrey Wright, Christoph Waltz, Ralph Fiennes
Durată: 2 h. 43 min.
Rating IMDB: 7.8
Despre: Retras din serviciul activ, liniștea lui James Bond este întreruptă de apariția unui prieten vechi, care îi cere ajutorul în recuperarea unui om de știință, înarmat cu o armă extrem de periculoasă.
Rant: În așteptarea acestui film, m-am pregătit cum am putut mai bine, revizionând întreaga serie James Bond, cea a lui Daniel Craig. Patru filme pline ochi de acțiune, decoruri diverse și femei mortale. Știind că este ultimul film în care Craig îmbracă costumul vestitului spion, mă așteptam la un spectacol total și cu toate că au fost și câțiva pași greșiți, așteptările mi-au fost răsplătite cu vârf și îndesat, cele aproape trei ore zburând pe lângă mine.
Adevărul este că de obicei, filmele Bond reprezintă un eveniment pentru întreaga suflare cinefilă iar într-un an atât de sec în ceea ce privește producțiile AAA, No Time to Die a venit ca un pansament care alină suferința. Având în vedere maratonul de filme prealabil, am simțit mai bine ca niciodată toate nuanțele, toate referințele și ecourile filmelor trecute. Vestea bună este că povestea lui Daniel Craig în această postură este încheiată respectuos, cei care poate se temeau de metehnele noului Hollywood de a emascula personajele masculine și de a le face să joace un rol secundar unor femei puternice, în propriile lor filme, ei bine aceștia pot să stea liniștiți, Lashana Lynch nu este aici pentru a inflama spiritele.
Filmul reia evenimentele de acolo unde s-a încheiat Spectre și anume Bond este alături de Madeleine Swan, bucurându-se de o perioadă de odihnă binemeritată. Ba mai mult, aceștia sunt în drum spre Italia, ocazie pentru James de a face pace cu fantoma lui Vesper, care l-a bântuit atâta amar de vreme. Însă secretele acestui cuplu iasă la suprafață în cel mai nepotrivit moment, rezultând o excepțională scenă de acțiune. Prima bilă neagră o arunc în direcția secvenței de introducere, în special piesei lui Bilie Eilish – adevărul este că Adele a ruinat șansele oricărui cântăreț de a mai rupe gura târgului cu vreo piesă Bond. Ce urmează apoi este un salt în prezent, la cinci ani după acele evenimente. Bond este pensionat, Bloefeld este la încă la închisoare iar M se pare că se joacă cu niște forțe pe care nu le stăpânește prea bine, motiv pentru fostul 007 să își facă din nou simțită prezența, misiunea sa fiind de a recupera un om de știință implicat într-un proiect ultra-secret dar și extrem de periculos. Partenera sa de ocazie este Paloma – Ana de Armas, care pentru toate cele 10-15 minute de prezență pe ecran, este absolut fantastică și imploră un spin-off sau un rol în viitorul film Bond. Concurența lor? Nimeni altul decât noul 007, de fapt noua 007, un operativ de culoare extrem de tânără, arogantă și gata de a face uitată epava numită Bond.
Nu mai are rost să zic că trailerele care o arătau drept noul agent 007 au alarmat fanii seriei, care au luat Twitterul cu asalt pentru a se văita că: „vălei, transformă seria în vehicul de propagandă woke-istă”, sau „normal că e și femeie și negresă ca să fie diversitatea completă”, și câte și mai câte plângeri. Personal mă bucur să văd că acestea sunt nefondate, tipa fiind oricum lipsită complet de carismă, ea neavând deloc prezența necesară pentru a susține o astfel de serie. Având în vedere că 007 este doar un cod, rolul acestui agent îi poate reveni oricui indiferent de gen sau rasă, dar nu trebuie uitată/ignorată intenția lui Fleming, care a creat un rol specific masculin, și nici moștenirea unor legende precum Sean Connery sau Roger Moore.
Așa cum ziceam înainte de această paranteză, povestea lui Bond din aceste cinci filme, a fost mereu centrată pe anumite teme și pe lecțiile pe care acesta le-a primit de-a lungul carierei sale. Dacă evenimentele din Casino Royale l-au învățat pe novicele James Bond că meseria sa nu îi permite luxul de a se îndrăgosti de cineva iar Quantum of Solace l-a învățat că răzbunarea nu îți potolește demonii interni, iar Skyfall și Spectre s-au asigurat de a-i da o direcție și un scop în viață unui Bond matur, prezentându-i acestuia pe cel cel responsabil de toate lucrurile rele din trecutul său, în No Time to Die îl surprindem pe Bond încercând ceva nou, fie că se izolează de lume și încearcă viața tihnită a pensiei, fie că face incredibilul și acceptă să colaboreze la o misiune alături de americani reprezentați de bunul său prieten Felix. Dar așa cum îi spune noua 007, Bond este în derivă, neavând un țel clar în viață, neavând ceva sau pe cineva pentru care să trăiască, pentru care să se sacrifice. Așa că putem spune că acest film reprezintă și tentativa lui Bond de a găsi acel scop. Că o face sau nu, asta vă rămâne vouă să descoperiți.
Au trecut mai bine de 16 ani de când Craig a devenit Bond, iar timpul nu a fost prea blând cu acesta. Craig chiar ajunsese să declare că mai bine și-ar tăia venele decât să mai joace odată rolul acesta, o declarație care l-a bântuit multă vreme. Efortul fizic și scenele de acțiune la care mai mereu insista să ia parte, au făcut ca filmele să apară la o distanță tot mai mare unul de altul, așa că dacă Craig a avut rolul în stăpânire timp de 16 ani și a făcut 5 filme, Connery sau Moore au fost pentru mult mai puțin timp, dar au avut mai multe filme, câte șapte fiecare. Ce vreau să spun este de fapt următorul lucru: „Mulțumesc Daniel Craig pentru un rol fantastic, mult succes persoanei care va avea sarcina deloc ușoară de a-i succede în acest rol – ștacheta a fost ridicată foarte sus.”
În ce privește villan-ul, Remi Malek cu ilarul său nume de Lyutsifer Safin, încearcă ceva, dar nu reușește decât să canalizeze un villain modest, ce-i drept al naibii de creepy, care face lucruri rele pentru că „așa m-a făcut societatea”. El are o legătură ascunsă cu Madeleine, legătură care va pune motorul filmului în mișcare. Apropo de Madeleine, Léa Seydoux joacă superb, vânzând cu atâta credibilitate stările și emoțiile prin care trece, în ciuda unei chimii mai anemice cu personajul lui Craig. Waltz monologhează așa cum o face el mai bine, din păcate își reciclează dialogul din Spectre. Hans Zimmer își face simțită prezența pe coloana sonoră iar regizorul Cary Joji Fukunaga face o treabă foarte bună în fotoliul de regizor.
Personal mi-a plăcut foarte mult acest film, un film care a avut de toate, poate un pic prea lung și prea formulaic pe alocuri, dar care reușește să împacheteze foarte bine povestea lui James Bond / Daniel Craig, și care te face să te întrebi, „What’s next?”.
No Comments