Recomandare – decent!
Gen: Spionaj, Acțiune
Regie: Sam Mendes
Distribuție: Daniel Craig, Christoph Waltz, Léa Seydoux, Ben Whishaw, Naomie Harris, Dave Bautista, Monica Bellucci, Ralph Fiennes
Durată: 2 h. 28 min.
Rating IMDB: 6.8
Despre: Un mesaj misterios îl trimite pe Bond într-o confruntare frontală cu organizația aflată în spatele celor mai recente necazuri ale sale, în special cu misteriosul leader al acesteia.
Rant: De la apariția lui Daniel Craig în rolul de Bond și de la rebootul seriei, cu orientarea acesteia către un Bond mai tânăr, evoluția acestuia a fost constantă, cu toate că poate nu acesta era planul inițial (există elemente narative care ocazional se simt forțate pentru a struni povestea într-o anumită direcție). După trădarea lui Vesper și subsecventa ei ucidere din Casino Royale, Bond suferă după prima și cea mai mare dragoste a sa, acest lucru influențându-i acțiunile din Quantum of Solace, a cărei temă centrală a fost obsesia pentru răzbunare și cât de gol te poate face să te simți odată ce aceasta se înfăptuiește. Mergând mai departe, aceste teme s-au răsfrânt și asupra lui Skyfall, pentru a fi toate adunate și forțate laolaltă în filmul de față, Spectre. Practic aflăm aici că în spatele a absolut tot ce a fost rău în viața lui Bond, s-a aflat o singură forță, și anume organizația Spectre, care reapare după atâți ani, taman din epoca de aur, când pe post de Bond era Sean Connery.
Dacă în filmele precedente s-a pus un mai mare accent pe a crea o atmosferă cât mai întunecată, odată cu călătoria personală de descoperire din jumătatea finală a ultimului film, mai precis de la momentul în care Moneypenny și M au apărut în biroul atât de familiar pe care fanii vechilor filme Bond l-au recunoscut instant, la fel și seria pare a fi revenit la stilul de dinainte, unul ocazional glumeț, cu agenți plini de gadgeturi și mașini stilate și câte o femeie de fiecare braț. Cu toate că ocazional Spectre încearcă să păstreze spiritul întunecat al celor trei filme precedente, nu se ferește în a îmbrățișa și moștenirea clasicilor, preferând în cele mai multe cazuri să meargă pe formula clasică, inventată în Dr. No și aplicată de mai toate filmele Bond. Un villain cu motive dubioase și cu aspirații de control global, un aghiotant fioros și memorabil în persoana lui Mr. Hinx, care evocă un Oddball perfect, și două bombe sexy, cu toate că apare pentru fix două scene. Cu toate astea, Sam Mendes mai întrerupe călătoria cu câte o bucată de cinematografie de toată splendoarea, fie că vorbim de acel început sublim, cu un long take ca la carte, care evocă clasicul Touch of Evil, sau decorurile splendide prin care suntem purtați. Un alt punct negativ însă îl constituie secvența de introducere, foarte ingenioasă dar pusă pe un cântec cât se poate de neinspirat.
Așadar avem de a face cu un Bond cât mai generic, care încearcă din răsputeri să ne convingă de fluiditatea poveștii spuse până în acest moment, și care scoate totul dintr-un Daniel Craig din ce în ce mai obosit de povara extenuantă a acestui rol.
No Comments