Recomandare – musai!
Gen: S.F., Aventură
Regie: J.J. Abrams
Distribuție: Harrison Ford, Mark Hamill, Carrie Fisher, Adam Driver, Daisy Ridley, John Boyega, Oscar Isaac, Lupita Nyong’o, Andy Serkis, Domhnall Gleeson, Anthony Daniels
Durată: 2 h. 16 min.
Rating IMDB: 7.7
Despre: La 30 de ani după ce Imperiul a fost distrus de către rebeli, o nouă forță malefică, The First Order, își face apariția. Acuma este rândul noilor eroi, pilotul Poe Dameron, stormtrooperul Finn și scavengerul Rey să salveze ziua și galaxia.
Rant: Mai întâi și mai întâi o să zic clar: nu sunt fan înfocat al seriei, cu toate că le-am văzut de mai multe ori pe primele trei, pe casete video acu’ multă vreme, și țin minte un Revelion petrecut în compania trilogiei originale transmisă pe un canal italian sau nemțesc. Doar că apoi a venit nenorocirea de trilogie prequel și restul — „puteți uita”, vorba extorsionatului. Nu pot să vorbesc despre acest film fără să fac referiri la prequel-ul din anii 2000.
Dacă acest film ar fi apărut în locul prequel-ului, poate că nu s-ar fi bucurat de același hype, dar oricum ar fi fost continuarea pe care o meritam și pe care toți fanii au așteptat-o de 10 ani ca să șteargă gustul amar lăsat de ultimele filme. Primul lucru care m-a izbit încă din trailer a fost: „Wow, arată foarte bine!”. Și chiar așa a și fost: din punct de vedere al imaginii este sublim, se vede că au lucrat cu machete și spații fabricate manual, nu doar CGI-uri — o reîntoarcere la modul creativ original, ceea ce conferă filmului un sentiment pronunțat de realism. (Recent am revăzut imagini din ultimele trei filme, iar efectele CGI și green screen-ul sunt atât de vizibile încât mă mir că nu m-au deranjat mai mult când le-am vizionat prima dată).
Acum intrăm în ceea ce contează cu adevărat: povestea. Personajele sunt bine conturate și introduse în peisaj, iar de fiecare dată când apărea unul dintre originali îmi îngăduiam un moment de slăbiciune și sufocam un „ura!”, ca să nu-i deranjez pe cei din jur. Mi-a plăcut interacțiunea dintre ei, glumele lor au fost spot on, în special Han Solo, pe care l-am așteptat de câteva ori să zică „This feels all too familiar”. Și aici zace și principala problemă pe care am avut-o cu filmul: povestea parcă am mai văzut-o undeva, ba chiar pe alocuri cu aceleași personaje — motiv pentru care personajele respective își permit glume cu aluzii la original pe care spectatorii noi probabil nu le-au gustat sau măcar înțeles. (Da, filmul este ok și pentru neinițiați, dar vor aprecia mult mai mult povestea dacă ar ști ce s-a întâmplat în primele 3 filme; repet, prequel-ul nici nu l-am simțit menționat — parcă nici nu s-a întâmplat: midichlorians, anyone?).
Ca personaje principale îi avem pe Rey — un scavenger [căutătoare de deșeuri / gunoieră?!], pe Finn — un stormtrooper cu mustrări de conștiință (cine știa că săbiile laser pot fi folosite și de ne-utilizatori ai Forței?) și pe BB-8 — o bilă ambulantă și amuzantă care face cam 70% din glumele filmului. Răii de serviciu sunt Kylo Ren [un pic dezamăgit de el] și generalul Hux [un Domhnall Gleeson cu prea puțin timp la dispoziție pentru a-și dezvolta personajul] — un fel de Pic și Poc interspațiali, cu tăticul lor, Liderul Suprem Snoke (Andy Serkis!), despre care vom afla mai multe în episoadele viitoare. (Din ce am înțeles, și asta va fi o trilogie, că Hollywood-ul știe număra numai până la 3 în cele mai multe cazuri).
Imperiul a fost înfrânt de rebeli la finalul trilogiei originale, dar în cei 30 de ani trecuți între filme se pare că acesta a fost reformat sub numele de First Order, o organizație la fel de simpatică precum naziștii, după care se și inspiră. Mai apare și Han Solo cu inseparabilul său sidekick Chewie, urmăriți de jumătate din sistemul solar (o apariție blink and you miss it a lui Iko Uwais și a colegului său din capodopera The Raid, cărora cred că la instructaj li s-a spus: „apăreți, ziceți ceva în indoneziană — că și așa nu înțelege nimeni limba aia — și that’s it, here’s the paycheck”; mă așteptam să fie folosiți mai mult, sincer). În rest, o mulțime de personaje mascate de care habar nu am avut că sunt în film până nu am văzut distribuția: Lupita Nyong’o ca Maz și Gwendoline Christie [Brienne din GoT] ca Captain Phasma, un alt personaj interesant, dar nu prea folosit. Nu am zis mare lucru de Oscar Isaac, pe care sincer încă nu îl recunosc după moacă, cu toate că am văzut ceva filme cu el, și pe care îl aștept în rolul lui Apocalypse în următorul X-Men.





No Comments