Recomandare – merge cu popcorn!
Gen: Thriller
Regie: Jon Turteltaub
Distribuție: Jason Statham, Li Bingbing, Rainn Wilson, Ruby Rose, Winston Chao, Cliff Curtis
Durată: 1 h. 53 min.
Rating IMDB: 5.6
Despre: Jonas Taylor, un scufundător specializat în salvări de la mari adâncimi, este chemat de urgență pentru a asista în salvarea echipajului unui submersibil aflat la o distanță mai mare de 10.000 adâncime. Dar odată ajuns acolo, acesta eliberează fără voia sa un pericol preistoric, un Megalodon, o specie de rechini nemaiîntâlniți în mări de mii de ani.
Rant: The Meg este cel mai recent efort al Hollywoodului de a răsfăța audiența din China, așa cum multe alte producții recent au încercat să o facă. Din capul locului, filmul invită multe prea multe comparații cu clasicul Jaws, făcând un efort să modernizeze acea poveste și să o facă accesibilă publicului casual din ziua de azi. Și cum altcumva să faci „mai bun” un produs aproape perfect? Răspunsul găsit de Turtelaub a fost unul simplu și anume amplificând absolut tot ce se poate. Bine, nu e prea indicat să pornesc această discuție direct cu comparația cu Jaws dar filmul mi s-a părut mai mult decât un simplu tribut/omagiu adus clasicului shark-horror. Cu toate astea, și nu mă sfiesc să o zic din capul locului, filmul nu reușește să atingă nici jumătate din măreția produsului lui Spielberg (spielbergian?). La naiba, nu reușește să fie nici măcar la fel de entertaining pe cât a fost Deep Sea Blue, un film cu care ar fi mult mai corect să fie comparat.
Bun deci vă e clar că nu m-a impresionat prea tare The Meg. Are câteva bile albe ce i se pot acorda. Statham e mișto în orice apare, în special când decartează rolul de agent secret monosilabic specializat în ruperea dinților dintr-un pumn și este aruncat în ape mai tulburi și mai nefamiliare pentru fanii săi loiali. În special când în față îi apare un rechin gigant a cărui singură menire pare a fi să-l urmărească pe acesta până la capătul lumii. Chiar dacă premiza de la care se pornește, cum că fundul oceanului nu ar fi de fapt chiar sfârșitul ci mai mult o nor semisolid din gaze care poate fi penetrat – o glumă ieftină din care se stoarce absolut tot ce se poate într-o serie de poante atroce – nu este chiar cea mai proastă, dar ceea ce urmează reușește să bifeze absolut toate căsuțele bifate și rebifate de muuuulte alte producții de-a lungul timpului. Ca să fie dezastrul complet, majoritatea actorilor sunt încălțați cu roluri atât de monotone și arhetipice încât la un moment dat încep să te doară ochii de câte ori ți dai peste cap. Scenariul este generic iar replicile sunt o colecție de clișee care fac lucrurile extrem de previzibile. Parte cea mai proastă însă, este că personajul principal – megalodonul – este plictisitor.
Nu am încercat filmele Sharknado – dar tare mi că m-aș amuza mai mult la ele. Totuși, dacă doriți două ore în care să vă deconectați mintea de la cruda realitate, luați neapărat o porție dublă de popcorn și pășiți în lumea amorțită a acestui film.
No Comments