Loading...

The Tick (2017-2019)

by Adrian Solomon, august 31, 2017

Recomandare – decent!

Gen: Super-eroi, Comedie
Distribuție: Peter Serafinowicz, Griffin Newman, Valorie Curry, Brendan Hines, Jackie Earle Haley, Yara Martinez, Scott Speiser, Michael Cerveris, Bryan Greenberg, Alan Tudyk
Nr. sezoane: 2
Nr. Episoade: 22
Durată episod: 29 min.
Statut: serial complet
Rating IMDB: 7.4

Despre: Contabilul Arthur, traumatizat de o experiență groaznică din trecut, își duce viața de zi cu zi în mod pașnic, într-un oraș lipsit de super-eroi și plin de criminali. Noaptea însă, el încearcă să dovedească existența unei forțe nefaste pe nume The Terror, ce se află în spatele tuturor criminalilor din oraș. În ajutorul său apare The Tick, un erou necunoscut, cam prostănac dar cu inimă mare. Acesta este aproape indestructibil și îl forțează pe Arthur să își îmbrățișeze destinul de a fi la rându-i super-erou.

Rant: Prin 1994, pe Foxkids, se difuza o serie de animație foarte amuzantă, care parodia toate elementele specifice super-eroilor. A mai existat un efort prin 2001, care a transformat totul într-un sitcom, serie relativ apreciată pentru acea perioadă, cu toate că renunța complet la acțiune și villains, canalizându-se exclusiv spre partea de comedie.

Iată că acuma, Amazon ne servește o porție de The Tick, ce reușește să reproducă aproape complet nebunia serialului original. Avem eroi atât de stereotipici încât la orice oră din zi i-ai putea asocia cu mult mai cunoscuții omologi ai lor din publicațiile DC sau Marvel. Mai avem situații de un umor când negru, când absurd, mereu încântător, cu una din cele mai bune performanțe dead-pan văzute de mult timp încoace. The Tick este interpretat aproape la perfecție de Peter Serafinowicz, care, cu timbrul său vocal deosebit, se impune în orice scenă. Chiar dacă eroul său este un prostănac naiv cu gânduri mari, frecventele monologuri ale sale îl fac să pară un agent al destinului. Arthur, este complet opusul acestuia, mereu temător și șovăielnic, prizonier al stării sale mentale foarte fragile.

Personajele principale sunt foarte bine introduse și conturate, aceste prime 6 episoade servind mai mult ca introducere, dar și personajele secundare sunt foarte bine ancorate în acest univers, din care, abia aștept să văd mai mult.

Fanii nostalgici ai seriei vor regăsi o sumedenie de momente clasice din serial, redate cu fidelitate, cu toate că seria este accesibilă și noii generații.

No Comments


Leave a Reply

Your email address will not be published Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.