Loading...

Tiger King: Murder, Mayhem and Madness (2020)

by Adrian Solomon, mai 2, 2020

Recomandare – decent!

Gen: Documentar, Crime
Distribuție: Joe Exotic, Carole Baskin, Bhagavan Antle, John Finlay, Rick Kirkham, John Reinke, Saff Saffery, Jeff Lowe, Erik Cowie, Howard Baskin, Travis Maldonado, Dillon Passage, Tim Stark
Nr. sezoane: 1
Nr. Episoade: 8
Durată episod: ~45 min.
Statut: mini-serie completă
Rating IMDB: 7.6

Despre: Povestea unui individ excentric, Joe Exotic, deținător al unui parc zoologic specializat în feline mari și alte animale, care intră în conflict cu o filantroapă militantă pentru drepturile animalelor, și cum această rivalitate a atras în ea o grămadă de personaje care mai de care mai colorare și mai bizare, dar care a dus și la o tentativă de asasinare.

Rant: Probabil unul dintre cele mai bizare documentare existente pe Netflix, Tiger King a luat lumea pe nepregătite și a introdus în conștiința largă pe unele dintre cele mai memorabile personaje precum Joe Exotic, Carole Baskins, Doc Antle și mulți alții, fiind în același timp un izvor nesecat de material pentru meme-uri.

Joe Exotic, un gay poligam plin de frustrări la adresa lumii, și-a găsit liniștea, pacea sufletească și menirea pe acest pământ, în momentul în care s-a apucat de crescut tigri. De la unul s-a ajuns la doi și apoi la o adevărată menajerie, transformată în afacere de succes și notorietate online. Acesta nu este însă singurul care profită de pe urma felinelor mari, în acest joc fiind multe alte personaje care mai de care mai pestrițe. Împotriva lor se ridică Carol Baskins, o individă care iubește obsesiv pisicile de orice mărime, aceasta militând fervent împotriva indivizilor precum Joe sau Antle. Însă felul în care documentarul prezintă lucrurile lasă să se întrevadă multe crăpături în fațadele acelor oameni, cum ar fi Joe, cu atitudinea sa extremistă de redneck supărat pe viață, care profită nu doar de pe urma tigrilor pe care îi crește și mai apoi îi pune în circulație după ce aceștia au trecut de o anumită vârstă, dar și de pe urma angajaților pe care îi condiționează să lucreze în condiții mizerabile, aceștia fiind majoritatea inadaptabili sociali aidoma lui Joe, sau Doc Antle care pare mult mai preocupat să dea bine pe cameră, care adoptă mentalitatea unui guru în jurul căruia și-a clădit o adevărată sectă de sclavi sexuali. Până și Carole Baskins, care ar trebui pe hârtie să fie cea imaculată, să reprezinte binele în această luptă, trece drept o individă meschină, care nu se dă în cale de la nimic, la fel de profitoare de pe urma felinelor precum și cei pe care îi blamează. Este un adevărat circ de la care nu te poți dezlipi, în special când situațiile prezentate încep să scape de sub control.

Îți va fi greu să iei definitiv partea cuiva în această gâlceavă dubioasă, mai ales că nici producătorii nu se pare că au făcut, aceștia senzaționalizând un subiect deja senzațional, făcându-l pe Joe Exotic o adevărată celebritate internațională, de care se pare că acesta se va folosi pentru a face un apel la sentința sa, chiar la președintele Americii. Documentarul a fost de asemenea mitraliat de critici care spun că producătorii nu au făcut mai mult pentru a ajuta situația miilor de feline mari ținute captive pe teritoriul Statelor Unite (practic s-a repopula populația de tigrii din multe zone ale globului cu numărul de tigri ținuți captivi acolo). Fie că îți place sau nu, Tiger King este un documentar care ar trebui vizionat de toată lumea.

No Comments


Leave a Reply

Your email address will not be published Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.