Recomandare – decent!
Gen: Acțiune, Super-eroi
Regie: Zack Snyder
Distribuție: Ben Affleck, Henry Cavill, Amy Adams, Jesse Eisenberg, Diane Lane, Laurence Fishburne, Jeremy Irons, Holly Hunter, Gal Gadot
Durată: 2 h. 31 min.
Rating IMDB: 6.4
Despre: Superman a devenit, pentru mulți, un erou după evenimentele din ”Man of Steel”, dar pentru alții acesta prezintă un pericol atât timp cât nu poate fi tras la răspundere. În schemă apare Batman care își va asuma responsabilitatea înfruntării lui Superman. Cu cei doi eroi încleștați în ciocnirea lor, Lex Luther este liber să tragă sforile și să aducă la viață un experiment hidos pe nume de Doomsday.
Rant: Articolul o să conțină la un moment dat spoilere, așa că vă rog să purcedeți cu grijă și atenție.
Mi-a luat ceva timp să procesez ce am văzut și încă nu sunt pe deplin convins că a fost suficientă o singură vizionare pentru a-mi așterne gândurile cu garanția că da, am înțeles ce a vrut să facă Zack Snyder în acest film. Și nu mă înțelegeți greșit: pelicula asta nu e vreun Birdman care să aibă sensuri ascunse și să funcționeze pe mai multe niveluri. Nu, pur și simplu a înghesuit atâta informație în cele două ore și jumătate, încât, după ce se termină, te întrebi nedumerit ce naiba s-a întâmplat, pentru că parcă nimic nu a prea avut sens.
Nu am cum să evit o paralelă între ce a făcut Marvel cu filmele sale și ce încearcă DC să facă acum. Ambele dețin un univers imens, populat de personaje legendare. Faptul că între ele există o rivalitate uriașă nu este un secret, cum nu este nici faptul că fanii sunt categoric împărțiți în două tabere. Până acum, începând cu deja bătrânul Iron Man, Marvel și-a conturat un univers cinematic închegat (despre care am povestit în alt articol pe care vă invit să-l citiți). Cei de la DC nu puteau sta deoparte — mai ales văzând succesul financiar colosal de miliarde de dolari al rivalilor —, așa că au decis să intre și ei în horă.
Totuși, având în vedere că Iron Man a apărut în 2008 (iar de atunci au mai urmat alte 13 filme), ne dăm seama că DC a rămas mult în urmă. Cu toate că au avut la dispoziție fenomenala trilogie Batman semnată de Christopher Nolan — despre care putem spune lejer că conține unele dintre cele mai bune filme cu super-eroi create vreodată —, DC a preferat să își înceapă noul univers extins abia în 2013, odată cu reboot-ul Man of Steel. Acesta din urmă a stârnit destulă stupoare din cauza contrastului dintre cele două jumătăți ale sale: una care tindea spre plictis absolut și alta ce conținea o bătaie lungă, care părea că nu se mai termină, finalizată cu un moment îndelung criticat de fanii hardcore: Superman ucidea pe cineva!
Batman v Superman: Dawn of Justice este al doilea film din acest univers (DCCU) și trebuia neapărat să nu facă pași greșiți. Din păcate, încercând să acopere mult prea multe, filmul pare să se încovoieze sub propria greutate. Doar faptul că a fost îndelung mediatizat și așteptat de milioane de oameni (printre care și eu) îl face să aibă un succes imens la box office, iar nicidecum faptul că ar fi vreun film care să rupă gura târgului.
Filmul pornește de la premisa că toată lumea a văzut deja Man of Steel — lucru pe care, într-adevăr, ar trebui să-l facă oricine înainte de BvS. Producția încearcă să continue povestea acestuia, să ne arate (pentru a câta oară?) originea lui Batman și cum a început el să fie vigilent după ce părinții i-au fost uciși sub ochii lui, să prezinte ancheta lui Lois Lane, să arunce semințele viitorului Justice League și să ni-l prezinte pe Lex Luthor cu planul său malefic… toate suprapuse peste intriga principală: faptul că Batman nu îl suportă pe Superman și viceversa.
Dacă doar citind această enumerare de fire narative vă ia cu amețeală, atunci probabil fie nu vă va plăcea filmul, fie va trebui să-l revizionați cu prima ocazie. Această suprasaturație narativă este una dintre primele bile negre pe care le încasează pelicula. Iar dacă adăugăm la socoteală și zvonurile că varianta Director’s Cut va conține peste 30 de minute de scene tăiate la montaj, găsim rapid una dintre cauzele principale pentru care filmul se simte atât de haotic.
Pentru următoarea bilă neagră, ne îndreptăm atenția spre personaje. Dacă Marvel ne oferea câte un film întreg pentru a ne familiariza cu fiecare viitor membru Avengers, aici toți eroii din Justice League sunt introduși direct la pachet. Superman pare cel mai bine conturat, Batman este ok prezentat, dar Wonder Woman — cel puțin până la filmul ei solo — este introdusă destul de stângaci pentru cineva care nu o cunoaște din benzile desenate. Cine este ea, de ce apare în acea fotografie din 1918, de unde a scos acel lasou, cum de poate să-l rănească pe Doomsday? Toate aceste întrebări, care pentru neinițiați cu siguranță au apărut, rămân fără răspuns până la lansarea filmului ei dedicat.
Cât despre ceilalți membri din Justice League, ni se oferă doar câte un mic clip video pentru fiecare (Flash, Aquaman și Cyborg), remarcându-se totodată absența lui Green Lantern. Această manieră leneșă și cinică de a-i introduce în univers denotă din nou graba disperată cu care DC încearcă să recupereze terenul pierdut în fața celor de la Marvel.
Avem, totuși, și lucruri bune de remarcat. Vizual vorbind, filmul este absolut spectaculos. Dacă Marvel a apucat-o într-o direcție mai prietenoasă și presărată cu umor, DC încearcă din răsputeri să tragă în direcția opusă: avem un univers întunecat, serios și gritty, așa cum le place lor să-l prezinte.
Ben Affleck face unul dintre cele mai bune roluri de Batman și le închide gura tuturor celor care s-au îndoit de el la casting. La fel și superba Gal Gadot: deși a fost intens criticată la început că ar fi mult prea slabă pentru rolul lui Wonder Woman, face un rol de excepție în puținul timp pe care îl are pe ecran. Este clar, problema acestui film nu stă în jocul actoricesc, toți achitându-se foarte bine de sarcini. Mi-a plăcut și Jeremy Irons în rolul lui Alfred; mai puțin Jesse Eisenberg în rolul lui Lex Luthor, dar voi reveni asupra lui.
Să luăm un pic la puricat și povestea, unde lucrurile devin puțin mai confuze. Ideea centrală este că, după bătălia devastatoare din Man of Steel dintre Superman și Zod, omenirea a aflat de existența super-eroului. Mulți îl privesc ca pe un salvator (un soi de Mesia al timpurilor moderne), în timp ce alții îl consideră o bombă cu ceas. Bruce Wayne și Lex Luthor fac parte din a doua categorie, însă fiecare are o motivație diferită.
Dacă Bruce se teme strict de ipoteza în care Superman ar putea deveni rău și, prin urmare, imposibil de oprit, motivațiile lui Lex rămân destul de vagi. El îl numește pe Kryptonian demon și susține că trebuie eliminat cu orice preț. Frica lui Bruce pare să se adeverească atunci când Superman intervine într-o situație tensionată din Africa, unde Lois Lane era ținută ostatică de un general rebel. Intervenția lui lasă în urmă numeroase victime, deplânse ulterior în fața unui tribunal creat tocmai pentru a-i monitoriza acțiunile. Vom afla însă că totul a fost o înscenare pusă la cale de Lex pentru a-l asmuți pe Batman împotriva lui Superman.
Motivele lui Lex rămân neclare chiar și la final. Lois Lane își dă seama de manipulare, dar este prea târziu: în timpul unei audieri în Senat, Lex detonează o bombă și îl învinovățește pe Superman pentru tragedie. Apoi, îi răpește mama și îl forțează să se lupte până la moarte cu Batman. După ce își cară la pumni cu generozitate, cei doi realizează că urmăresc de fapt același lucru și decid să-și unească forțele. Înfuriat că planul i-a fost dat peste cap, Lex folosește trupul generalului Zod pentru a crea un monstru modificat genetic — Doomsday —, care îi atacă pe eroi. Wonder Woman intervine în ajutorul lor, iar împreună reușesc să învingă creatura, nu înainte ca aceasta să îl ucidă pe Superman. Filmul se încheie cu o discuție între Batman și Wonder Woman, în care Bruce o îndeamnă să-i găsească pe ceilalți eroi pentru a lupta împreună.
Și cam asta ar fi povestea. Să vorbim puțin mai amănunțit despre personaje. Dacă despre Superman am spus deja că este plin de dileme existențiale și angoase, Batman este și el complet schimbat față de ce știam. Practic, în acest univers, regula sacră a eroului de a nu ucide a dispărut cu desăvârșire. Mai mult, Batman nu folosea arme de foc. Duse sunt acele vremuri! Acum are mitraliere montate pe mașină și îi împușcă sau îi înjunghie pe răufăcători fără nicio ezitare. Așa cum îi spune el lui Alfred: „Suntem criminali”. Avem parte de cel mai în vârstă Bruce Wayne văzut vreodată pe ecran, un om trecut prin atâtea mizerii încât a abandonat orice metodă onorabilă de combatere a crimei. Totuși, nu pot să nu remarc că întreg conflictul principal putea fi evitat dacă cei doi purtau o simplă conversație ca doi oameni normali (dacă își spuneau numele mamelor ceva mai devreme, dispărea și acel versus din titlu).
Lex Luthor… ce dezamăgire! Din start nu aveam mari speranțe în privința lui, mai ales după ce am văzut trailerele. Se putea mai bine sau mai rău, dar cert este că această interpretare nu are nicio legătură cu imaginea pe care mi-o formasem din benzile desenate sau din alte filme. Eisenberg joacă un copil teribilist și răsfățat, supărat pe adulți că nu îl lasă să facă ce vrea: ba pe doamna senator că nu îl lasă să se joace cu kryptonita, ba pe Superman pentru simplul fapt că există, ba pe Batman că i-a dejucat planul.
Per ansamblu, am fost dezamăgit de film, dar simț că reacția extrem de virulentă a criticilor nu este pe deplin justificată. Într-adevăr, scenariul putea fi mult mai închegat, iar moartea lui Superman din final știrbește din credibilitatea acestui univers — mai ales că știm cu toții că nu va rămâne mort (doar nu suntem în Game of Thrones). În același timp însă, avem un film care arată impecabil din punct de vedere vizual și unul dintre cei mai buni Batman de până acum. Personal, am decis să-i acord clemență și să aștept viitoarele producții care vor duce povestea mai departe.
Dincolo de fuşereala pe care ai semnalat-o, filmul se înscrie în trendul filozofiilor moderne, cu repercusiuni grave asupra personajelor. Lăsând la o parte elementele politice, din ce în ce mai prezente în filmele cu supereroi, nu pot să nu constat că este un nou mod de a modela, greşit zic eu, tânăra generaţie. Pe vremea mea, personajele de tip Batman şi Superman erau cu totul şi cu totul excepţionale: bine creionate, fără cusur, fără ezitări şi, mai ales, extrem de raţionale, atribute de care sunt deposedate în acest film. Mitul eroului providenţial, şi al modelului de urmat, este dărâmat, pur şi simplu, de realizatorii filmului. Principala preocupare este demonstrarea faptului că eroul venit din cer nu este un zeu, cum crede lumea, ci doar un om dotat cu însuşiri excepţionale, dar supus greşelii, cu angoase şi dileme, care decide după propria voinţă ce e bine şi ce e rău, fără a se consulta cu comunitatea. Mai mult, există o insistenţă bolnăvicioasă pentru a demonstra că supereroii noştri sângerează la fel ca oricare om, de unde şi demitizarea poveştii. Ar mai fi multe de spus pe această temă, dar mă opresc aici. Cred, totuşi, că filmul poate fi văzut şi în această cheie, deşi nu e musai. Am fost îndrăgostit de aceste personaje în anii copilăriei şi adolescenţei şi această transformare la care au fost supuse de producătorii filmului nu mă lasă indiferent.