Loading...
Blockers (2018)

Blockers (2018)

by Adrian Solomon, aprilie 19, 2018

Recomandare – decent!

Gen: Comedie
Regie: Kay Cannon
Distribuție:
Leslie Mann, Ike Barinholtz, John Cena, Kathryn Newton, Geraldine Viswanathan, Gideon Adlon
Durată: 1 h. 42 min.
Rating IMDB: 6.2

Despre: Julie, Kayla și Sam au fost prietene din momentul în care au început școala. După mulți ani de prietenie, iată-le ajunse la momentul balului de absolvire. Ca orice adolescent care se respectă, ele consideră această noapte drept momentul perfect pentru a-și pierde virginitatea. Părinții lor destul de protectivi Lisa, Mitchell și Hunter, dau peste o conversație a fetelor și automat pornesc într-o misiune cu totul și cu totul specială și anume de a-și opri fetele din a face sex.

Rant: Să asistăm oare la o renaștere a comediilor inteligente care încearcă să devieze de la formulele prestabilite și să aducă o gură de aer proaspăt unui gen suprasaturat de mizerii bazate pe glume cu pârțuri, caca și pipi? Ceea ce a început cu Girls Trip și recentul Game Night, iată că este continuat cu Blockers. Da povestea este una destul de des întâlnită și anume adolescenții americani și prom night-ul lor dar spre deosebire de marea majoritate, filmul de față face ceva diferit și anume introduce personaje credibile și răstoarnă ierarhiile predeterminate. Fetele nu mai sunt doar simple victime gata să fie salvate de la băieții răi ce poftesc doar o partidă ușoară de sex. Domnișoarele în cauză sunt niște adulți în devenire, care înțeleg și își asumă deciziile luate. Din contră, adulții sunt cei care suferă în acest film. Ei sunt portretizați fie supra-emotivi, gata să plângă din orice detaliu, fie extrem de înapoiați în gândiri, nefiind în stare să accepte trecerea timpului și creșterea propriului lor copil.

În portretizarea acestor personaje, Kay Cannon, aflată la debut regizoral, a făcut niște alegeri de distribuție foarte bune, atât de partea adulților cât în special de partea adolescenților, cele trei fete furând de fiecare dată lumina reflectoarelor. Mă aștept să le văd cât mai repede și în alte producții pe cele trei fete. De partea cealaltă, dacă Ike și Leslie sunt deja actori cu state vechi de plată în industria filmelor, surpriza vine de la masivul John Cena. Zic surpriză cu toate că personal, fiind un fan înfocat al fenomenului wrestling, am apucat de mult să îi văd carisma și umorul și mă bucur că reușește să transpună aceste elemente și marele ecran. Regizoara le-a dat permisiunea să își facă de cap iar acest lucru se simte pe parcursul filmului, acesta mustind de bună dispoziție, poante amuzante dar și lecții moralizatoare adânci. Dar de aici poate veni și singura bilă neagră pe care i-o pot acorda, tonalitatea filmului fiind destul de confuză, alternând între secvențe de râs și momente sumbre care te smulg din acea senzație.

Cât despre recomandarea mea este destul de clară, vizionați filmul cât mai curând că merită.

No Comments


Leave a Reply

Your email address will not be published Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.