Recomandare – musai!
Gen: Dramă, Dragoste, Coming of age
Regie: Luca Guadagnino
Distribuție: Armie Hammer, Timothée Chalamet, Michael Stuhlbarg, Amira Casar, Esther Garrel, Victoire Du Bois
Durată: 2 h. 12 min.
Rating IMDB: 7.9
Despre: În vara lui 1983, un tânăr precoce de 17 ani, Elio Perlman, își petrece zilele alături de familia sa la vila lor din Lombardia, Italia. În curând acesta îl întâlnește pe Oliver, un student doctorand care-și face practica alături de tatăl lui Elio, un renumit arheolog. Înconjurați de splendoarea locației, Elio și Oliver descoperă că sunt atrași unul de celălalt, descoperire ce le va schimba viețile lor pe vecie.
Cronică: Marele maestru al simțurilor și senzualității care este regizorul Luca Guadagnino (Bigger Splash, I am Love) revine cu ultimul său film, intitulat Call Me by Your Name (un titlu evident metaforic), poate cel mai controversat și interesant film al lui 2017, considerat de mulți critici ca fiind o capodoperă vizuală,emoțională și pasională, ce surprinde prima iubire, prima experiență amoroasă dintre două persoane de același sex. Tehnic este vorba de un gay movie, dar în mâinile talentatului regizor Guadagnino, devine și altceva, dincolo de asta.
No Comments