Loading...
Captain America: The Winter Soldier (2014)

Captain America: The Winter Soldier (2014)

by Adrian Solomon, aprilie 10, 2017

Recomandare – musai!

Gen: MCU, Super-eroi, Acțiune, Spionaj
Regie: Anthony și Joe Russo
Distribuție:
Chris Evans,  Scarlett Johansson, Sebastian Stan, Anthony Mackie, Cobie Smulders, Frank Grillo, Emily VanCamp, Hayley Atwell, Robert Redford, Samuel L. Jackson
Durată: 2 h. 16 min.
Rating IMDB: 7.8

Despre: Au trecut doi ani de când Captain America a fost recuperat din gheață, timp în care s-a alăturat echipei Avengers și a participat la bătălia din New York dar încă nu s-a obișnuit cu noua lume în care s-a trezit. Acuma lucrează direct pentru Nick Fury în organizația SHIELD, alături de Black Widow. În timpul unei operațiuni secrete, el observă un comportament ciudat din partea agentei secrete, iar la întoarcere, îi cere socoteală lui Nick Fury, care îl informează că în sânul agenției se întâmplă lucruri necurate. La scurt timp după acest lucru, Fury este ținta unui asasinat iar identitatea celui care îl duce la îndeplinire îi va schimba radical lumea și așa foarte zbuciumată a lui Steve Rogers.

Rant: Ziceam în altă prezentare că formula Marvel se poate aplica oricărui gen de film. A mers bine pe comedii, a mers bine pe filme de acțiune și iată că se potrivește foarte bine și unui film cu tentă mare de spy thriller. Nu aș numi acest film ca fiind punctul de acces în acest univers destul de stufos, dar personal îl consider printre cele mai bune, reușind să îmbine armonios momentele de tensiune cu cele de acțiune și chiar și cu micile faze amuzante.

În film avem mici elemente din Civil War, cu fuga lui Seve Rogers din clădirea SHIELD și declararea acestuia ca trădător și punerea lui sub urmărire, cu toată că povestea în mare va fi discutată în următorul film Captain America. Filmul reprezintă și debutul în MCU ca regizori ai fraților Russo, un tandem fantastic de regizori, fani ai benzilor desenate, care nu se abat prea mult de la stilul acestora. Acțiunea este foarte bine coregrafiată și în general, personajele sunt bine integrate în acțiune. Înțelegi și ajungi să empatizezi cu principalul bad guy, și anume Winter Soldier, iar revealul de la final reprezintă una dintre cele mai mari schimbări din MCU, care lasă lucrurile într-un stadiu extrem de haotic.

Mi-a plăcut și faptul că s-a renunțat la costumul destul de cheesy a lui Captain din Avengers și s-a trecut la unul mai serios, mai sobru, iar introducerea lui Sam Wilson – Falcon – este unul dintre momentele forte ale filmului, film care oferă destul de multe surprize de la un capăt la altul. Și să nu mai zic de celelalte personaje. Sebastian Stan ne demonstrează în puține cuvinte și multă acțiune că, atunci când Captain America își va agăța scutul în cui, el va fi un pretendent meritoriu pentru această titulatură. Și Robert Redford face un rol foarte bun pe post de senator Pierce, tip bun, sau nu?

Dacă primul Captain America mi s-a părut destul de banal ca poveste, iată că grație acestei continuări, Captain America devine dintr-un personaj destul de meh, unul dintre cei mai bad-ass din galeria de personaje Marvel.

No Comments


Leave a Reply

Your email address will not be published Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.