Loading...
Forgetting Sarah Marshall (2008)

Forgetting Sarah Marshall (2008)

by Adrian Solomon, august 29, 2018

Recomandare – decent!

Gen: Comedie romantică
Regie: Nicholas Stoller
Distribuție: Jason Segel, Kristen Bell, Mila Kunis, Russell Brand
Durată: 1 h. 51 min.
Rating IMDB: 7.1

Despre: Muzicianul Peter Bretter (Jason Segel) este părăsit de mult mai cunoscuta sa nevastă Sarah Marshall (Kristen Bell) o celebră actriță TV. După o perioadă îndelungată de jale, acesta, într-un efort de reabilitare, face o excursie în Hawaii pentru a o uita. Soarta face însă ca și Sarah să fie cazată la același hotel, în camera învecinată, cameră pe care o împarte cu noul său iubit, o vedetă rock, spre disperarea lui Peter.

Rant: Poate pentru că l-am văzut într-un moment al vieții în care mă simțeam precum personajul lui Segel, poate din alte motive (ahem Mila Kunis), dar Forgetting Sarah Marshall este și va rămâne unul dintre filmele care îmi merg drept la suflet, fiind o comedie care îmbină suficient șarm și poante murdare, cât să nu o dea în nici o extremă prea periculoasă.

Povestea este simpatică pentru că este executată cu mult haz de o un ansamblu extraordinar de actori, cu foarte mult talent comic. Segel, înainte să devină obositor cu personajul lui din How I Met Your Mother, este un bufon umblător, a cărui iubită, o celebră actriță TV, i-a dat păpucii în cel mai trist mod cu putință. După ce încearcă să revină pe scena relațiilor romantice, doar pentru a suferi eșec după eșec datorită inabilității sale de a trece peste Sarah, el face un ultim efort disperat, o călătorie de unul singur în Hawaii. Problema este că acolo va da exact peste Sarah, aflata în vacanță alături de noul ei iubit, o vedetă rock extrem de îngâmfată și plină de sine. Aici filmul o bilă albă pentru că pune actori extrem de potriviți în rolurile principale, care fac niște roluri atât de acaparante încât eu personal mereu am avut o vagă ezitare în a simpatiza cu personajele lui Kristen Bell sau Russell Brandt, indiferent unde apar ei (Russell îmi displace și ca ființă umană deci nu e doar vina rolului).

În rest, pregătiți-vă pentru o serie de gaguri amuzante și multe, multe cameos (Paul Rudd, Jonah Hill, Jason Bateman, Kristen Wiig, William Baldwin). Realizez că nu se ridică la nivelul altor comedii și că îmi place din motive pur personale, dar în ochii mei filmul ăsta ar veni ca o recomandare musai cu toate că unii nu l-ar vedea așa.

No Comments


Leave a Reply

Your email address will not be published Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.