Loading...
Gone Baby Gone (2007)

Gone Baby Gone (2007)

by Adrian Solomon, august 24, 2018

Recomandare – musai!

Gen: Mister, Neo-Noir, Thriller
Regie: Ben Affleck
Distribuție: Casey Affleck, Michelle Monaghan, Morgan Freeman, Ed Harris, John Ashton, Amy Ryan, Amy Madigan, Titus Welliver, Edi Gathegi
Durată: 1 h. 54 min.
Rating IMDB: 7.6

Despre: Detectivul Patrick Kenzie, locuitor al unei urbe periculoase a orașului Boston, este angajat să găsească fiica dispărută a lui Helene McCready. Dat fiind faptul că au trecut deja 72 de ore de la dispariția ei, detectivul nu este creditat cu nici o șansă de către șeful poliției locale, Doyle. Astfel începe dificila și întortocheata investigație a lui Patrick și a asociatei/iubitei sale Angie Gennaro iar răspunsurile pe care cei doi le descoperă nu sunt mereu răspunsurile pe care și le doresc să le afle.

Rant: Gone Baby Gone reprezintă debutul regizoral a lui Ben Affleck. Acesta reușește să reamintească spectatorilor că în 98 a câștigat Oscarul pentru cel mai bun scenariu, la frageda vârstă de doar 25 de ani (record care încă persistă) și că a depășit faza filmelor proaste sau notorietatea cuplului Beniffer. Hollywoodul s-a văzut nevoit să îl laude pentru acest film, cu toate că a făcut-o cu îndărătnicie. Scenariul este adaptat de data asta după o nuvelă scrisă de Dennis Lehane, iar adaptarea este făcută aproape pas cu pas, reușind totuși să insufle multe elemente proprii cât să nu fie doar un simplu copy-paste.

Ca de obicei, acțiunea este localizată în Bostonul cel mult iubit de Affleck. Detectivul privat Patrick Kenzie, care lucrează alături de iubita sa, acceptând de obicei cazuri mărunte, acceptă un caz care parte sortit eșecului de la bun început, și anume recuperarea unei fete dispărute din propria casă. Poliția îi cam râde în nas și îi zice că nu prea are nici o șansă, în special dacă au trecut 72 de ore de la dispariție. Dar, Patrick fiind un tip perseverent, începe să descurce tot mai multe ițe ale acestui caz deosebit de complex, doar pentru a da mereu peste alte și alte întrebări. Pe măsură însă ce se apropie de adevăr, își dă seama că va avea de făcut niște alegeri care îi vor afecta viitorul atât lui, cât și celor din jurul său, datorită naturii destul de gri a cazului, în care nici un răspuns nu pare a fi cel bun.

Este o adevărată plăcere să urmărești periplul acestui detectiv tinerel prin hățișurile suburbiei bostoniene, unde toată lumea cunoaște pe toată lumea, în acest fel fiind iertate coincidențele care miroasă a deus-ex machina, coincidențe care uneori ajută la progresia cazului. Casey Affleck, după ce demonstrase ce actor bun poate fi în drama western The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford, face din nou un tur de forță cu acest rol, surprinzând aproape perfect nuanțele gri ale deciziilor morale pe care trebuie să le facă și cu care va trebui apoi să trăiască personajul său.

No Comments


Leave a Reply

Your email address will not be published Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.