Recomandare – decent!
Gen: Dragoste, Thriller
Regie: Rose Glass
Distribuție: Kristen Stewart, Katy O’Brian, Jena Malone, Anna Baryshnikov, Dave Franco, Ed Harris
Durată: 1 h. 44 min.
Rating IMDB: 6.6
Despre: O culturistă poposește într-un orășel din New Mexico, în drumul ei spre un concurs din Las Vegas. Aici ea se îndrăgostește de administratoarea unei săli, dar și intră în contact cu familie disfuncțională a acesteia, iar în curând, lucrurile capătă o întorsătură violentă.
Rant: Rose Glass este o regizoare aflată la al doilea ei film, după un debut de succes cu Saint Maud, un thriller psihologic cu accente de horror. Și așa cum lăsa să se înțeleagă în filmul trecut, Rose nu este una care să se supună regulilor, ea venind de data asta cu ceea ce pare a fi un thriller noir cu puternice accente de romance a la Thelma and Lousie, dar mereu când ai impresia că știi încotro se îndreaptă scenariul, rămâi surprins să vezi că o cotește în cu totul o altă direcție. Cred că dacă ar fi fost prezentat ca un thriller noir clasic, filmul ar fi putut liniștit să stea pe propriile picioare doar cu acea premisă, și anume, o dragoste cu năbădăi în preajma unor indivizi periculoși. Dar Rose alege direcții total neașteptate, totul având o energie extrem de kinetică, cu un aspect vizual colorat, totul susținut de o coloană sonoră fantastică compusă de Clint Mansell.
Așadar, spre sfârșitul anilor 80, o culturistă pe nume Katie (un rol senzațional făcut de nou-venita Katy O’Brian) apare brusc în viața lui Lou (Kristen Stewart care mereu dă bine în acest tip de filme indie bizare), o lesbiană care se ocupa de sala tatălui ei, Lou Senior care, pe lângă faptul că era principalul traficant de arme din zonă, deține și un poligon de tras cu arma, unde o angajează pe Katie pe timpul șederii acesteia în drumul ei spre un concurs de culturism din Las Vegas. Sora lui Lou, trăiește alături de un soț abuziv, care o snopește în bătaie în mod regulat, aceasta fiind și principalul motiv care o ține pe Lou prin preajmă. Plus că agenți FBI dau târcoale afacerilor lui Lou Sr, și iată că avem peisajul unde idila dintre cele două protagoniste începe. Și când zic idilă, trebuie să subliniez că filmul nu se ferește din a ne arăta tot ce are să ne arate, așa că pregătiți-vă nu doar pentru scene de sex fierbinți, sau scene în care acestea se droghează cu steroizi injectabili, sau deseori făcând ambele lucruri susmenționate, dar și niște cadre absolut oribile cu diversele crime comise prin film, că doar nu degeaba îi zice dragoste, minciuni și sângerare.
Personal mă declar un pic contrariat de alegerile făcute de regizoare pe final, nu pot să zic că am înțeles direcția supra-realistă în care aceasta a împins filmul, dar simt că făcând acest lucru, nu doar că l-a separat de altele de acest gen, dar și l-a făcut mai interesant. Nu pot să zic că este un film pentru toată lumea, dar dacă dorești să vezi ceva mai deosebit, Love Lies Bleeding poate fi o alegere inspirată.
No Comments