Loading...

Lucifer (2015- )

by Adrian Solomon, iunie 2, 2017

Recomandare – musai!

Gen: Polițist, Fantasy
Distribuție: Tom Ellis, Lauren German, Kevin Alejandro, D. B. Woodside, Lesley-Ann Brandt, Scarlett Estevez, Kevin Rankin, Rachael Harris, Tricia Helfer, Aimee Garcia
Nr. sezoane: 4
Nr. Episoade: 67
Durată episod: 42 min.
Statut: serial în desfășurare
Rating IMDB: 8.1

Despre: Sătul de Infern și de responsabilitățile care i-au fost înmânate în urma rebeliunii și decăderii sale din Rai, Lucifer se refugiază printre mortali, impersonalizând un carismatic proprietar de club, alături de mâna sa dreaptă, demonul Mazekeen. Implicat într-un caz al poliției, Lucifer descoperă pe detectivul Chloe Decker, una din puținele femei care îi rezistă șarmului acestuia. Intrigat de Chloe, Lucifer acceptă să lucreze pe post de consultant, pentru a se apropia de detectiv și pentru a o înțelege mai bine. Împreună cei doi vor lucra diverse cazuri, care gradual îl vor schimba pe Lucifer. Fratele acestuia, îngerul Amenadiel, îl urmărește la rându-i pe Lucifer, în tentativa de a-l convinge prin orice mijloc posibil să se întoarcă la responsabilitățile sale din Iad.

Sezonul doi îl vede pe Lucifer eliberând pe cineva din Iad, lucru ce contravine grav regulilor impuse de tatăl lui. Relația sa cu persoanele din jur continuă să se schimbe, iar Amenadiel trece prin niște transformări personale proprii.

Rant: Am întâlnit opinii cât se poate de variate în ce privește acest serial. De obicei, băieții nu îl suportă pe Lucifer iar fetele îl adoră. Trecând de aceste prejudicii superficiale, Lucifer este un serial care își joacă repede asul, și anume că Lucifer bântuie nestingherit pe pământ unde rezolvă crime și încearcă să facă dreptate, pedepsind victimele în proces. Primele episoade cred că arată potențialul acestei serii, care pe măsură ce progresează, cade în ritmul unui CSI standard, cu victima și cazul săptămânii, fapt ce m-a dezamăgit.

Serialul este inspirat din personajul Lucifer al celebrei serii de comics Sandman, de Neil Gaiman, personaj atât de popular încât a ajuns să aibă propria serie întitulată, cum altcumva, Lucifer, dar care, în afară de premisă, nu are nimic altceva în comun.

Mai avem și performanțele polarizante ale celor doi actori principali. Dacă Tom Ellis dă dovadă genuină de șarm și carismă, creând un personaj complex și sofisticat în Lucifer, nu la fel pot spune despre Lauren German, care strălucește prea puțin în rolul lui Chloe Decker, părând mereu în contratimp cu restul distribuției. Poate și personajul ei mi s-a părut prost scris cu replici cel puțin agasante, lucru ce a tras mult în jos serialul, cel puțin pentru mine.

PS: Te prinde greu dar te prinde în cele din urmă și pot să admit că Lucifer a reușit să îmi schimbe oarecum opinia în bine, suficient cât să îl numesc un binge musai.

No Comments


Leave a Reply

Your email address will not be published Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.