Recomandare – merge cu popcorn!
Gen: Comedie, Arte Marțiale
Regie: Ding Sheng
Distribuție: Jackie Chan, Huang Zitao, Wang Kai, Darren Wang, Jaycee Chan, Andy Lau
Durată: 2 h. 04 min.
Rating IMDB: 5.8
Despre: În decembrie 1941, Japonia se afla în plin proces de expansiune militară în țările din Asia de Sud-Est. Astfel, calea ferată dintre Tianjin și Nanjing, din estul Chinei, devenise un punct strategic foarte important pentru efortul lor de război. Muncitorul Ma Yuan conduce o bandă de partizani împreună cu care sabotează trenurile ce circulă pe această rută, plănuind diverse ambuscade pentru soldații japonezi sau furând proviziile pentru a hrăni chinezii oprimați și muritori de foame. Localnicii le dau acestora numele de Railroad Tigers, dar japonezii trimit întăriri pentru a-i depista și a-i lichida. După ce salvează un soldat grav rănit de urmăritorii săi, Ma Yuan află de planul armatei chineze de a arunca în aer un pod fortificat și decide să îi ajute. Din păcate, și armata japoneză află de acest plan, iar miza devine extrem de ridicată.
Rant: La vârsta de 63 de ani și cu o carieră începută prin anii ’60, în care a apărut în peste 150 de filme, Jackie Chan încă scoate filme pe bandă rulantă. Nu sunt de nominalizat la Oscar — nu au fost niciodată, de altfel —, dar acest om încă își continuă cariera și mă surprinde acest lucru după numărul nesfârșit de accidentări prin care a trecut, accidentări care ar fi trebuit să omoare orice om normal. Numărul acestora este bine documentat, el primind și un loc în Cartea Recordurilor pentru acest lucru. Chiar dacă s-a potolit și a redus destul de mult numărul nebuniilor pe care le face prin filme, el încă preferă să joace în filmele de acțiune, atât de dragi mie.
Înainte să vorbesc despre filmul respectiv, un pic de preambul, că nu strică. Filmele chinezești în general au o stigmă că sunt în majoritate ultra-naționaliste. Cel puțin producțiile lui Chan, multe au suferit de acest lucru. Bine, și evenimentele descrise au legătură cu cât au fost ei oprimați de unii sau de alții, dar în general se simte acel sentiment de patriotism pe care ei insistă să ni-l bage la înaintare ori de câte ori au posibilitatea. Așa e și cu filmul ăsta, care mustește de acest sentiment, unul cu care noi, românii, ar trebui să fim familiarizați, în special dacă am crescut cu filmele lui Sergiu Nicolaescu.
Filmul în sine este decent, dar este stricat de, probabil, cele mai proaste efecte speciale văzute în ultima vreme. Scenele de rebeliune ale tigrilor se simt de multe ori dezarticulate, fără noimă. Și filmul pendulează între dramă și comedie fără a fi sigur de direcția pe care vrea să o apuce. De exemplu, la sfârșit, pe o coloană sonoră de film de râs, se derulează evenimente relativ tragice, lucru care m-a făcut, personal, să mă simt inconfortabil.
Apare și fiul lui Jackie, Jaycee, într-un rol minor, iar cei doi sunt implicați într-o scenă pe care am înțeles-o doar după ce am aflat că respectivul este fiul lui. Interogați fiind de japonezi, cei doi încep un dialog aparent fără noimă în care, datorită confuziei exprimate de către generalul japonez ce zicea că cei doi seamănă între ei, aceștia încep să se certe pe această temă, într-un moment à la Deadpool, care se simte mai mult un dialog tată-fiu decât doi revoluționari prinși și interogați de japonezi.
Per total, fiind un fan mare al lui Jackie Chan, încerc să nu-i ratez filmele, indiferent de cât de slabe sunt. Nu e un film foarte prost, dar îi lipsește identitatea, iar efectele speciale sunt de toată jena. Vizionați-l pe risc propriu.
No Comments