Loading...
Real Steel (2011)

Real Steel (2011)

by Adrian Solomon, ianuarie 12, 2019

Recomandare – decent!

Gen: Acțiune, Dramă
Regie: Shawn Levy
Distribuție:
Hugh Jackman, Dakota Goyo, Evangeline Lilly, Anthony Mackie, Kevin Durand
Durată: 2 h. 01 min.
Rating IMDB: 7.1
Rating RottenTomatoes: 60%

Despre: În viitorul apropiat, roboții au preluat locul oamenilor în ringurile de box. Fostul boxer Charlie Kenton, încearcă să se descurce în această lume nouă și confuză pentru el, participând alături de robotul său în diverse meciuri underground. Fosta sa prietenă moare iar Charlie trebuie să aibă grijă de copilul său de care se îndepărtase complet și cu care avusese aproape zero contact. Băiatul reușește să activeze un robot vechi iar împreună cei trei vor încerca să cucerească lumea nouă a boxului.

Rant: Domnul Hugh Jackman, iată că a avut timp între desele sale apariții ca Wolverine prin filmele X-Men, și de alte tipuri de roluri, dovadă foarte bună fiind acest Real Steel. Poate vă veți aduce aminte de filmul de prin anii 80 – Over the Top – în care Stallone, un camionagiu care alături de copilul său înstrăinat, formează o strânsă legătură de prietenie cu prilejul participării la un turneu de skanderberg. Sau Curly Sue sau Are We There Yet sau orice alt film în care protagonistul X – deziluzionat în viață din te miri ce motive, află că este părinte și trebuie să se reconecteze cu odrasla, cu care normal pornește în relații ostile, pe parcursul unei călătorii de-a lungul și latul Statelor Unite.

La fel și povestea de față, pornește de la aceeași premisă, și bate fix aceeași pași, dar ne aruncă într-un viitor mult prea apropiat. Ah și bagă și lupte între roboți. Avem și un pic de poveste desprinsă din A.I.-ul lui Spielberg sau Pinocchio sau orice poveste în care entități non-sapiente capătă conștiință și emoții. Dacă ai văzut oricare alt film similar cu acesta vei ști exact ce se va întâmpla, dacă nu, consideră-te norocos, vei vedea un film pe cinste. Și oricum avem un film chiar bun, având în vedere premisa fumată. Roboții și luptele dintre aceștia (în cel mai pur stil Rock’em Sock’em) sunt făcuți la mare artă și impresionează.

Real Steel reușește să surprindă perfect pașii obligatorii unei astfel de povești, rezultând o experiență plăcută, familiară dar mereu distractivă.

Please follow and like us:
error

No Comments


Leave a Reply

Your email address will not be published Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Facebook
Facebook
Twitter
RSS
Follow by Email