Recomandare – decent!
Gen: Comedie
Regie: Mel Brooks
Distribuție: Mel Brooks, Marty Feldman, Dom DeLuise, Sid Caesar, Harold Gould, Ron Carey, Bernadette Peters
Durată: 1 h. 27 min.
Rating IMDB: 6.7
Despre: Regizorul Mel Funn, alături de partenerii săi, încearcă să strângă o distribuție de milioane pentru a crea un film care va salva studioul său de filme din mâna unei corporații lacome.
Rant: Creațiile lui Mel Brooks au fost mereu unele care au încercat să spargă barierele a ceea ce era social acceptabil, el satirizând cu fiecare ocazie diferite stiluri de filme. De data asta, el își încearcă mâna cu filmele mute, în mod tehnic, acesta fiind prima producție de acest fel de la Modern Times din 1936. În acest film, Mel Brooks joacă rolul principal – Mel Funn, alături de partenerii săi, un trio bizar de altfel, Marty Eggs (Marty Fieldman – mereu o senzație irezistibilă) și Dom Bell (Dom DeLuise credinciosul colaborator a lui Brooks în filmele căruia a apărut mai mereu). Cei trei se văd nevoiți ca, pentru a salva un studio aflat în vizorul unei corporații lacome, să facă un film de succes în care să adune cele mai mari nume din Hollywoodul acelor ani. Doar că, spre surprinderea tuturor, formatul ales de Mel este un film mut, filme de mult ieșite din grația cinefililor. Practic noi urmărim cursa pentru semnarea serviciilor tuturor talentelor, spusă în gaguri peste gaguri, unele deosebit de amuzante, toate întrebuințându-se de convențiile unui astfel de film.
No Comments