Recomandare – decent!
Gen: Comedie, Fantezie
Regie: Greta Gerwig
Distribuție: Margot Robbie, Ryan Gosling, America Ferrera, Kate McKinnon, Michael Cera, Ariana Greenblatt, Simu Liu, Issa Rae, Rhea Perlman, Will Ferrell
Durată: 1 h. 54 min.
Rating IMDB: 6.8
Despre: Stereotipica Barbie trăiește în fantasticul Barbieland, alături de toate celelalte păpuși Barbie și Ken. Aici totul este roz și condus de femei și fiecare zi este o zi cu prietenele, cu cântece și veselie. Dar Stereotipica Barbie începe să aibă gânduri bizare despre mortalitate și depresie și decide să călătorească spre tărâmul real, pentru a găsi un răspuns. Ea este însoțită, fără voia ei, de Ken, care se simte în plus și nebăgat în seamă. Ajunși în lumea reală, ei sunt surprinși să vadă că lucrurile nu stau deloc ca acasă, aici dominând patriarhia. Trăirile conflictuale pe care le trăiesc cele două personaje ajung să influențeze viitorul Barbieland-ului.
Rant: Cealaltă jumătate a fenomenului Barbenheimer despre care am vorbit în articolul despre Oppenheimer, Barbie, este un succes desăvârșit la box-office, cu încasări mondiale de aproape patru sute de milioane de dolari, la ora scrierii acestui articol, aproape dublu față de capodopera lui Nolan, iar asta, precum și legiunile de fane îmbrăcate în roz care au luat cu asalt sălile de cinema, pagina de Google care se transformă în roz la o căutare a acestui produs, marketingul agresiv condus de Warner Bros, ne confirmă că acest fenomen este un meme incredibil de profitabil. Este însă și un film bun? Cu riscul de a-mi aliena audiența, declar că mi-a plăcut, dar nu prea.
Mi-a plăcut datorită pasiunii care a mers în creația acestui Barbieland, care se simte întocmai vreunui set de jucării Barbie. Sunt convins că multe fete mici și mari s-au bucurat enorm să reviziteze frânturi din copilăria lor, iar Greta și echipa ei nu au precupețit nici un efort în a face din acest film și o lecție istorică în ceea ce privește trecutul produsului și însemnătatea sa. Margot Robbie rupe pe post de Barbie, demonstrând, cui mai avea nevoie, că este una dintre cele mai talentate actrițe ale generației ei, iar fără Ryan Gosling nu exista acest film, actorul fiind unicul candidat pentru acest rol, iar el se răsfață, furând toate scenele în care apare, unde mai pui că își etalează din nou talentele de cântăreț, flexând acei mușchi creativi de fost membru al „Mickey Mouse Club”. Și sincer, în mare parte nu am fost nici chiar atât de deranjat de mesajul feminist transmis, asta cel puțin la început, pentru că pe măsură ce ne-am afundat în film, a început să îmi fie tot mai aparent că întreaga campanie publicitară care promitea o aventură colorată, iar mesajul woke-ist începea să miroasă tot mai tare.
Minimul de mister pe care l-ar fi putut avea filmul, a fost dezvăluit de trailere, care însă au ținut bine ascuns mesajul urât al filmului. Dar poate că vă întrebați, cum ajungem aici? Ei bine, să o luăm din capul locului. Filmul începe cu o narațiune – respect Hellen Mirren, ce ne zice cum a schimbat Barbie concepția copilelor de pretutindeni, atunci când a apărut. Da, filmul face aici o treabă bună, să ne arate ambele fațete ale acestui produs, pe de o parte a produs o emancipare a micilor fetițe, care au început să aibă și alte vise decât mamă casnică, dar pe de altă parte a impus norme aproape imposibil de realizat, cu formele perfecte, neconforme cu fizionomia reală. Odată ajunși în lumea reală, tonul umoristic precum și culorile vii și drăgălașe sunt abandonate, pentru a arăta o realitate forțată, în care comportamentul primitivo-toxic al bărbaților ar fi predominant (Barbie este plesnită peste fund în plină stradă, în mijlocul zilei, situație aproape imposibilă post #metoo), corporația Mattel are în board-ul de conducere numai bărbați și așa mai departe. Scopul vizitei acestei lumi reale, izvorăște din faptul că Barbie a început în ultima vreme să aibă gânduri depresive și să pună în dubiu scopul ei pe Pământ precum și mortalitate ei. Vizitând o Barbie Ciudată, ea ajunge la concluzia că fata reală care se joacă cu ea, are aceste gânduri, lucru ce o afectează și pe ea în această lume fermecată în care locuiește. Însă această premiză aduce cu ea niște găuri în logica prezentată, peste care filmul ne obligă să sărim, așa cum face de altfel cu toate neconcodanțele din scenariu. Ken cel oprimat, dă, în lumea reală, peste o decență bazică la adresa lui, bucurându-se că cineva îi răspunde cât este ceasul sau că cineva îl bagă măcar în seamă. Înarmându-se cu noi cunoștințe despre patriarhie sau codul „bro”, el o ușchește înapoi în Barbieland, unde o pune de o schimbare de regim înfăptuit efectiv peste noapte (ceea ce ne obligă să înghițim noțiunea că niște super-femei au fost duse de nas de niște „bros” dezorientați și prost informați). Între timp, avansându-și propriul quest, Barbie dă peste fata despre care ea crede că este cea care se joacă cu ea, dând de fapt peste o mică comunistă care, papagalicește, scandează slogane socialiste pe care sunt convins că nu le crede, dar i se par cool de zis. Printre toate astea mai e și Will Ferrell pe acolo cu toate că nu știu de ce, e cel mai degeaba rol în care l-am văzut vreodată. În fine, pentru a completa spoilerul, Barbie și noile aliate se întorc în Barbieland unde îi domolesc pe toți Ken (pentru că sunt proști și ușor de manevrat) și ne oferă cel mai neapologetic discurs anti-bărbați pe care l-am auzit vreodată în filme, ne-încercând deloc să ofere o alternativă de egalitate, incluziune, sau orice mesaj împăciuitor promovează adevăratul feminism, ci preferând ca toate lucrurile să revină la status-quo-ul inițial, filmul neajungând astfel la nici o concluzie și netrăgând nici o învățătură din cele întâmplate.
Tonul răspicat, aproape isteric de la final, contrastează cu toate intențiile bune pe care le-o fi avut Greta la început, iar glumele mai des eșuează decât reușesc, deseori sala plină de roz fiind mută la desele tentative de umor ale filmului (dar și când era vreun reușită, trebuie să recunosc că râdeam în cor cu restul). Deci, rezumând, avem decoruri beton și câteva prestații actoricești de vis, dar scenariul găunos, care o dă prea des în predică sanctimonioasă, face ca acest film să fie doar unul decent pentru mine. Recunosc că nu m-am încadrat neapărat în grupul țintă majoritar, dar pretențiile de cinefil mi-au fost stâmpărate așa că… atât s-a putut.
No Comments