Loading...
Spider-Man: Homecoming (2017)

Spider-Man: Homecoming (2017)

by Adrian Solomon, iulie 7, 2017

Recomandare – musai!

Gen: MCU, Acțiune, Teens
Regie: Jon Watts
Distribuție:
Tom Holland, Michael Keaton, Jon Favreau, Zendaya, Donald Glover, Tyne Daly, Marisa Tomei, Robert Downey Jr.
Durată: 2 h. 13 min.
Rating IMDB: 7.5
Rating RottenTomatoes: 92%

Despre: La 2 luni după epica încleștare dintre Avengers pe aeroportul din Berlin, Peter Parker încă așteaptă să fie chemat în vreo misiune de Tony Stark. Între timp mai oprește o infracțiune mică, mai ghidează vreo bătrânică pierdută sau mănâncă trist un churro în vârful vreunei clădiri, în așteptarea apelului care să îl scoată din viața lui monotonă. Împiedicând o gașcă de răufăcători înarmați cu arme super sofisticate să spargă un ATM, Peter se va trezi prins în vizorul unei grupări criminale conduse de temutul Vulture. Între această amenințare și viața de școlar, Peter are destule motive să fie îngrijorat.

Rant: M-am bucurat nespus de mult când am auzit că Sony a fost de acord ca Spider-Man să apară în universul MCU, fiind convins că Marvel știu mai bine ce să facă cu el. Apariția lui în Civil War m-a lămurit de acest lucru și abia așteptam să îl văd în primul film solo. Și trebuie să vă spun, nu am fost dezamăgit deloc de Homecoming. Marvel sunt cunoscuți că știu să facă filme variate, pe care să le prezinte sub egida MCU. Dacă am avut până acuma filme de acțiune (numitorul comun al MCU), filme de aventură, fantasy, SF, comedie, filme cu tentă istorică și așa mai departe, iată că am ajuns acuma să avem și primul film cu adolescenți.

De la bun început, când a început să cânte peste logouri tema originală a lui Spider-Man, am simțit să Marvel ne-a pregătit ceva special. Și da, probabil că aflându-ne la al doilea reboot și la al treilea actor ce îl interpretează pe Spidey, după Tobey Maguire și Andrew Garfield, publicul simte că nu mai ai ce să aduci nou în serie mai ales că începând cu al doilea film din trilogia lui Sam Raimi, lucrurile au început să o ia pe o pantă descendentă cu cățărătorul nostru prietenos. Dar tot ce atinge Marvel se transformă în aur și așa e cazul și aici. Originea lui Spider-Man este binecunoscută și sunt suficiente câteva cuvinte din partea lui Ned, prietenul care află de identitatea lui Peter, pentru a ne lămuri că nu avem nevoie de să mai asistăm încă odată la momentul în care Peter e mușcat de păianjen sau la moartea unchiului Ben și să auzim deja celebra propoziție – ”With great powers come great responsabilities!”.

Studiourile Marvel știu că deja atât fanii casual cât și cei înverșunați știu exact cine e Peter Parker și cum a ajuns să fie Spider-Man așa că suntem aruncați direct în miezul evenimentelor, fără a fi un origin story, de care, să recunoaștem, suntem sătui. În schimb, explorăm o parte a vieții lui Peter care nu a prea fost prezentată pe marele ecran, și anume – viața de licean. Cu frustrările de rigoare, cu iubirile și dezamăgirile, cu bullies și cu prieteni de nădejde, cu pedepsele primite când chiulești de la ore sau balul lor de homecoming. Partea asta le-a ieșit atât de bine, încât deseori uiți că Spidey are probleme mult mai mari decât școala și că face parte dintr-un univers mult mai complex. Vedem un Peter care încă nu este sigur pe el și pe abilitățile sale, pe care tocmai a început să le exploreze. Pentru a facilita lucrurile, Tony Stark i-a făcut un costum mult prea convenabil, în care Peter ajunge să își pună prea multă încredere, exprimând la un moment dar că ”sunt un nimic fără costumul meu”.

Tom Holland face un rol foarte bun, credibil, aducând o doză de entuziasm dar și naivitate, exact ca un puști de 15 ani care s-a băgat în ceva mai dificil decât se aștepta. Restul distribuției sunt on spot, și cameo-urile sporadice servesc să ne aducă aminte că asistăm la o poveste din cadrul MCU. Este o plăcere să îl văr pe RDJ cum îl întruchipează deja pe Tony Stark cu minim de efort. Chiar și când oferă o performanță telefonată, RDJ surprinde personajul Tony Stark la fix. Salut și prezența într-un rol mai consistent a lui Favreau în rolul de Happy Hogan, persoana de legătură dintre Peter și Tony.

Dar ca de obicei, mare hibă a filmelor MCU este prezentă și aici. Villainul – Vulture, interpretat de Michael Keaton nu este memorabil. Keaton cunoaște o resurgență în popularitate și roluri bune în ultimii ani dar din păcate, acest rol nu îi permite să strălucească. Nici nu are o prezență înfricoșătoare, fiind prins între două lumi, între rolul de tată conștiincios care dorește doar ca familia sa să o ducă bine, atât cea proprie cât și cea extinsă – angajații săi, și cel de criminal fără scrupule care oferă arme cu o capacitate înfricoșătoare de distrugere oricărui plătește mai bine. Deseori pare depășit de rol și oferă o prestație la alibi, cât să justifice banii ce îi intră în cont.

Astea fiind zise, pe lângă obligatoriul deja cameo Stan Lee și multitudinea de easter-eggs pe care fanii mai vechi o să le guste din plin, și cele două scene de după credits, filmul este un succes al studiourilor Marvel. Sper ca studiourile Fox să învețe ceva de la Sony și să cedeze lui Marvel ceva din multitudinea de personaje ținute ostatice.

Please follow and like us:
error

No Comments


Leave a Reply

Your email address will not be published Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Facebook
Facebook
Twitter
RSS
Follow by Email