Recomandare – de evitat!
Gen: Comedie, Heist
Regie: Renny Harlin
Distribuție: Pierce Brosnan, Rami Jaber, Hermione Corfield, Jamie Chung, Mike d Angelo, Tim Roth, Nick Cannon
Durată: 1 h. 34 min.
Rating IMDB: 4.1
Despre: Un grup de Robin Hood moderni vizează să jefuiască o închisoare arabă în care este depozitat aurul unor teroriști.
Rant: Este inevitabil să ajung să văd câte un film de evitat, măcar odată pe an. Dacă cele care merg cu popcorn măcar mai au câte o vagă sclipire ce le fac să fie vizionabile și în rare cazuri, chiar plăcute, cele din categoria ante-menționată sunt doar o mare pierdere de vreme, în care ați putea face absolut orice altceva mai util cu viața voastră. La fel am fost lăsat să simt și după ce am vizionat The Misfits, un heist movie în care Pierce Brosnan este singurul care se strofoacă să scoată ceva din rolul său. Narat în mod enervant de personajul lui Cannon, filmul prezintă povestea unui grup de … indivizi ce se cred Robin Hood, care fură de la bogați, în cazul nostru de la corupți, și dau celor săraci. Corupții în cazul nostru sunt arabii din Kuweit, care acceptă să adăpostească în închisorile lor, aur menit a finanța regimuri teroriste. Scenariul este atât de prost scris cu replici incredibil de anoste încât ridică filmul The Room la rang de capodoperă. Actingul, cu excepția lui Brosnan care nu înțeleg ce caută în film, este la nivel subteran, iar scenele de acțiune sunt așa de prost editate încît nu înțelegi mare lucru, cel mai grav ofensator fiind urmărirea de final, în care pentru nici un moment nu vezi urmăritul și urmăritorul în același cadru ci doar mașini ce zboară prin deșert. Faceți-vă un favor și evitați mizeria asta!
PS: Ca o notă personală, trăiesc cu impresia că în acest an am avut câteva filme de acțiune foarte bune din partea unor regizori noi, mulți proveniți din postura de fost cascador, în timp ce regizori consacrați cum ar fi în cazul de față Renny Harlin (Die Hard 2, The Long Kiss Goodnight sau Deep Blue Sea) sau cum a fost Fuqua cu Infinite, parcă au uitat cum se face un film de acțiune antrenant.
No Comments