Loading...

The Wrong Missy (2020)

by Adrian Solomon, mai 16, 2020

Recomandare – de evitat!

Gen: Comedie?
Regie: Tyler Spindel
Distribuție: David Spade, Lauren Lapkus, Roman Reigns, Geoff Pierson, Sarah Chalke, Molly Sims
Durată: 1 h. 30 min.
Rating IMDB: 5.7

Despre: Tim, un corporatist monoton, are un blind-date de coșmar cu o tipă excentrică numită Missy, din care scapă doar cu piciorul fracturat. La câteva luni mai târziu, el o întâlnește accidental pe Melissa Doherty, cu care are foarte multe în comun. Pentru că și Melissa își zice Missy, Tim le încurcă pe cele două atunci când trimite o invitație de a-l acompania într-o călătorie în Hawaii și astfel, viața lui Tim capătă o turnură nedorită.

Rant: După primele 5 minute din filme am zis „Ugh” urmat de un „yuck” la sumedenia de glume vulgare pe care Missy le scotea pe gură. După asta, mi-a fost extrem de greu să găsesc motivația necesară pentru a urmări acest film vomitos. Și nici măcar nu este vina lui Lauren Lapkus, care se avântă în rol cu entuziasmul unui terier și este punctul de referință, highlight-ul dacă vreți, pata de culoare a acestui film, populat de personaje terne, chiar antipatice. De vină este scenariul mai mult decât banal, tipa nesuferită care va ajunge cu multă perseverență să își găsească drumul spre inima protagonistului, glumele prepubertare și apatia restului distribuției. De când a semnat contract exclusiv cu Netflix, firma lui Adam Sandler, Happy Maddison, parcă își croiește proiectele în funcție de preferințele de vacanță ale distribuției. Este un film din categoria cringe-fest, o sumedenie de situații inconfortabile la care devenim repede imuni datorită unui personaj principal neinteresant. În alte condiții (interes pentru film din partea lui Spade care parcă e prezent doar pentru a bifa un contract de care nu a putut scăpa, scenariu interesant) i-aș fi dat un „merge cu popcorn” dar gradul meu de toleranță la asemenea producții a scăzut considerabil în ultima perioadă, așa că pentru chinul la care m-a supus vizionarea filmului, verdictul meu este „de evitat”. Îl urmăriți pe riscul vostru (dacă vă închideți creierul, sunt chiar șanse să vă placă).

No Comments


Leave a Reply

Your email address will not be published Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.