Loading...

Those Snow White Notes (aka. Mashiro no Oto) (2021- )

by Adrian Solomon, iulie 12, 2021

Recomandare – decent!

Gen: Slice-of-Life, Highschool
Studio: Shin-Ei Animation
Nr. sezoane: 1
Nr. Episoade: 12
Durată episod: 24 min.
Statut: serie în desfășurare
Rating MyAnimeList: 7.60

Despre: Sawamura Setsu este un cântăreț de shamisen excepțional, care a crescut în umbra faimosului său bunic, unul dintre cei mai faimoși maeștri ai acestui instrument tradițional. Împovărat de moartea acestuia dar și de ultimele sale vorbe, Setsu se decide să părăsească casa sa natală din Aomori și să plece în Tokyo, unde el speră că va reuși să își găsească propriul său sunet. Însă familia sa, văzându-l ca singurul în stare să care mai departe sunetul specific al bunicului său, va face tot ce-i stă în putință pentru a-și impune propriile dorințe, care mai mereu vor contrasta cu ce își dorește Setsu.

Rant: Those Snow White Notes face din acea categorie de anime care te fac să te îndrăgostești de cultura niponă. În cazul de față, probabil că după vizionarea acestuia vei fi pasionat de shamisen, unul dintre cele mai iconice instrumente tradiționale japoneze. Ca fapt divers, shamisenul este original din China, unde era cunoscut ca saisen, de aceea sunetul produs de acesta este specific ambelor țări. Mashiro no Oto evidențiază cea mai populară formă de muzică cântată la shamisen și anume Tsugaru-shamisen care este atât numele specific al instrumentului cât și regiunea din care provine.

Povestea este destul de formulaică iar personajele servesc deseori pentru a facilita drumul lui Setsu plus că te obligă să crezi câteva lucruri ușor incredibile cum ar fi că profesoara lui este capabilă să dea așa de ușor de foști absolvenți ai liceului, ajunși super faimoși, sau că în câteva luni, trei începători care nu aveau nimic în comun cu această muzică, au reușit să îl învețe suficient de bine cât să se claseze onorabil într-un concurs cu alții care exersează acest instrument de la vârste fragede, sau personaje introduse cu minim de background dar care aparent sunt elemente vitale pentru poveste, fapt ce mă face să cred că au existat anumite lucruri tăiate din materialul original. Dar povestea are și părțile ei plăcute, cum ar fi drumul lui Setsu, un adevărat coming-of-age și relația lui cu cei din jur, atât cu membrii familiei cât și cu prietenii și rivalii pe care și face pe parcurs.

Dar așa cum ziceam la început, cu ce voi rămâne în inimă după vizionarea acestui anime, va fi aprecierea sunetului de shamisen, un sunet străin vesticilor, dar atât de melodios și semnificativ. Those Snow White Notes  ne aduce aminte cât de mult înseamnă muzica și cât de ușor poate ea să scoată la iveală sentimentele din oameni, să ne influențeze dispoziția și trăirile. Concertul impromptu susținut pe scena unei trupe de rock, duetul sublim cu Umeko, urmărirea constantă a unei piese unice pe care doar bunicul său putea să o interpreteze în mod corespunzător, întreg concursul de shamisen pus la cale de mama lui Setsu, toate aceste momente și piesele muzicale asociate lor mi-au rămas profund întipărite în suflet și o să le țin minte mult timp de acum încolo.

Those Snow White Notes este un anime solid, decent, care se adresează unei anumite nișe, dar care, odată acceptat, reușește să te transpună în lumea magică a sunetului de shamisen.

No Comments


Leave a Reply

Your email address will not be published Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.