Recomandare – decent!
Gen: Comedie
Regie: Ben Stiller
Distribuție: Ben Stiller, Jack Black, Robert Downey Jr., Steve Coogan, Jay Baruchel, Danny McBride, Brandon T. Jackson, Bill Hader, Nick Nolte
Durată: 1 h. 47 min.
Rating IMDB: 7.0
Despre: Regizorul Damien Cockburn încearcă să facă un film cu un grup de actori, toți cu aere de primadonă, motiv pentru care producția este cu mult peste buget și cu câteva luni în urmă. El primește un sfat să îi lase singuri în junglă și să îi filmeze pe ascuns dar zona în care aceștia sunt lăsați este una controlată de o grupare ce produce heroină iar filmul va deveni în curând realitate pentru cei cinci actori, cu toate că se pare că aceștia nu își dau seama de acest fapt.
Rant: Tropic Thunder este un film peste care deseori trec atunci când vorbesc de cele mai bune comedii văzute vreodată, dar care își merită cu siguranță locul în această discuție. Fiecare actor aduce ceva unic în film, de departe stând Robert Downey Jr care este absolut sublim în rolul de Kirk Lazarus, un actor australian care se transformă în personajul pe care urmează să îl interpreteze, în cazul de față se transformă într-un soldat de culoare, complet cu schimbarea pigmentului feței (practic RDJ purtând blackface, un lucru incredibil de curajos pentru anul 2008 dar de care filmul profită la maxim, drept răsplată acesta fiind și nominalizat la un Oscar pentru rol secundar). Un alt punct de atracție inedit al filmului îl oferă Tom Cruise în rolul lui Les Grossman, îmbrăcat în costum de gras, așa cum probabil nu o să îl mai vedem niciodată pe Tom (plus că Tom Cruise este într-un foarte rar rol de comedie). În rest, Ben Stiller și Jack Black parcă își joacă propriile roluri iar restul distribuției se alătură distracției generale, fiecare făcând roluri care vor rămâne iconice în cariera lor.
No Comments