Loading...

Wedding Season (2022- )

by Adrian Solomon, octombrie 8, 2022

Recomandare – decent!

Gen: Romcom, Thriller
Distribuție: Rosa Salazar, Gavin Drea, Jade Harrison, Jamie Michie
Nr. sezoane: 1
Nr. Episoade: 8
Durată episod: ~25 min.
Statut: serial în desfășurare
Rating IMDB: 6.5

Despre: Stefan este un romantic incurabil cu un ghinion notoriu în ce privește fetele. El dă peste Kate, doar pentru a afla că este logodită și urmează să se căsătorească în curând. Convins că ea este „aleasa”, el intervine în mijlocul nunții doar pentru a fi umilit și azvârlit afară. Iar ca și confuzia să fie deplină, o patrulă de poliție dă buzna peste el și îl saltă din propriul apartament sub acuzarea că este principalul suspect într-o crimă cu multiple victime, în speță, petrecăreții de la nunta lui Kate.

Rant: Primul serial original Disney+ care provine din Regatul Unit, Wedding Season este o călătorie amuzantă atât prin Marea Britanie cât și prin Statele Unite, care urmărește două personaje aflate în căutarea celor care le-au înscenat o serie de crime. Serialul este un melanj de mai toate stilurile, ceea ce nu tot timpul funcționează în favoarea sa. Ai elemente de comedie romantică, de thriller, de „om aflat la locul nepotrivit” în cel mai pur spirit Hitchcock, precum și comentarii asupra practicilor moderne de nuntă (fiecare episod detaliind câte o nuntă la care protagoniștii au participat de-a lungul unui adevărat sezon de nunți). Iar ceea ce la început pare ca o comedie romantică, devine un mister care se adâncește cu fiecare episod. În centrul atenției este doctorul Stefan, care să zicem că nu are cel mai extraordinar noroc când vine vorba de alegerea unei perechi potrivite. Lângă el stă Katie, o tipă misterioasă care apare și dispare din viața lui Stefan cam când dorește, lăsându-l pe acesta de cele mai multe ori confuz. Convins însă că ea este cea potrivită pentru el, el decide să îi întrerupă căsătoria exact în momentul în care popa zice „și dacă mai e cineva care are ceva de zis…”. Însă ce urmează este contrar așteptărilor pe care acest gen de filme ni le-a inspirat de-a lungul anilor, cu Katie care îl face de toată minunea și cu bodyguarzii care îl escortă în cel mai neprietenos mod în afara bisericii. Și nici că ajunge bine acasă Stefan când poliția îl saltă sub acuzația că este principalul suspect într-un caz ucidere în masă, pentru că, vedeți voi, toți oamenii de la masa principală a nunții lui Katie au murit otrăviți. Convinși că Stefan este ajutorul lui Katie iar aceasta este absentă, poliția îl ia la bani mărunți pe acesta, până când o serie de incidente fac ca Katie să îl ajute pe Stefan să fugă, iar împreună pornesc într-o călătorie în căutarea unor dovezi care să le spele numele. Scenariul este destul de bine închegat și dacă te prinde te va ține până la finalul care promite un sezon doi (să sperăm că seria va fi reînnoită). Însă nu pot să nu remarc câteva plot-holes în logica narațiunii, care vă vor face să vă scărpinați în cap. De-asemenea, personajul lui Katie (despre care încă nu mă pot decide dacă e hot or not) este unul greu de îndrăgit în ciuda fundalului ei tragic. Astea fiind zise, vă invit să urmăriți Wedding Season, disponibil pe Disney+.

No Comments


Leave a Reply

Your email address will not be published Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.