Încep această cronică prin a discuta un pic despre Christopher Plummer și rolul făcut în acest film. Cu câteva luni în urmă, am văzut primul trailer pentru acest film, un trailer care arăta așa. La puțină vreme după apariția acestuia, au izbucnit o serie de scandaluri cu tentă sexuală care au reușit să zguduie Holywood-ul din temelii. Mai întâi au apărut nenumăratele acuze la adresa producătorului Harvey Weinstein, unul dintre pilonii centrali ai industriei de filme iar la scurt timp după aceea, numele lui Kevin Spacey a fost implicat într-un scandal imens. Rând pe rând lui Spacey i s-au anulat o serie de proiecte, Netflix a renunțat la sezonul șase din serialul de succes House of Cards în care Spacey avea rol principal și iată că ajungem la partea care ne interesează și anume acest film. Chiar dacă inițial Ridley Scott l-a vrut pe Plummer în rolul bătrânului Getty, acest rol a ajuns în cele din urmă la Spacey. Filmul a fost completat prin august 2017 iar lansarea acestuia era planificată în decembrie. În urma scandalului, pe data de 9 noiembrie Scott a decis să îl elimine pe Spacey din film, tăindu-i aproape toate scenele (mai puțin câteva în care era filmat din spate sau nu îi apărea fața) și să îl înlocuiască cu prima sa opțiune, Christopher Plummer. Acesta a avut la dispoziție 9 zile să filmeze toate scenele, lucru de care s-a achitat cu mult brio. Ba mai mult, Plummer a obținut și o nominalizare la premiile Oscar pentru această prestație deosebită. Oricum cred că și un film făcut după problemele întâmpinate de producătorii acestui film ar fi interesant și binevenit.
Revenind la filmul nostru, pot să afirm că au fost două ore și un pic de suspans mereu crescător. Știind că totul se petrece după o situație reală, parcă mizele prezentate în film au fost mai mari. Ridley Scott reușește aici un film fantastic, folosind la maxim materialul avut la dispoziție.
Povestea derulată, cu toate că este reală, reprezintă un episod de care nu știam nimic până aici. De fapt, personal nu știam mare lucru nici despre Getty, așa că a fost foarte educativ să îl văd în acțiune, să aflu că el a fost primul care a exploatat petrolul arabilor, că era un avid colecționar de artă și că, la un moment dat, era cel mai bogat om de pe planetă. Filmul începe fără prea mare preambul, fără a ne explica toate aceste lucruri, ci direct cu scena răpirii, în care vedem un ingenuu John Paul Getty III, cum se plimbă nestingherit pe străzile întunecate ale Romei până când este acostat de niște tipi și zvârlit într-o dubiță. Pasul impus de Scott este unul lent la început, care aproape îngheață după scena inițială. Este făcut loc unui calup expozițional narat de tânărul captiv, din care aflăm cam tot ce ne interesează pentru a cunoaște natura relațiilor din familia Getty, în special relațiile dintre Jean Paul Getty și nepotul său John Paul Getty III și, cel mai important, relația dintre Gail și bătrânul miliardar.
Ce urmează este ca un meci de ping pong între cei doi protagoniști, întrerupt de diverse flashbackuri expozitive. Pe de o parte avem pe mama disperată, care ar face absolut orice să își recupereze copilul. Misiunea ei este de la bun început imposibilă, sentiment de frustrare exprimat magistral în replica ei adresată unui răpitor, „Mă lupt împotriva unui imperiu”. De cealaltă parte, bătrânul miliardar, interpretat cu extrem de multă naturalețe de legendarul Plummer. Acesta este rece ca gheața în ceea ce privește interacțiunile umane, prețuind mult mai mult obiectele în detrimentul oamenilor. El nu a pus niciodată preț pe familie de teama ca nu cumva aceasta să îl tragă în jos. Este mai avar ca Hagi Tudose al nostru, singurele momente în care îl simțim în largul său fiind acele momente când îl vedem verificându-și în liniște acțiunile. Surprinde pe toată lumea refuzul de a plăti suma cerută de răpitori, cu toate că nu ar fi trebuit să vină ca o surpriză acest lucru. Ritmul filmului devine din ce în ce mai frenetic pe măsură ce trece timpul iar bătrânul nu cedează nici un pas, în ciuda insistențelor disperate ale lui Gail, ba mai mult, el își vede nestingherit de interesele sale.
După cum ne putem da seama, filmul este dus în spate de jocul actoricesc fenomenal al lui Michelle Williams și Christopher Plummer. Ca thriller, filmul se bazează pe anumite clișee, cu toate că le folosește extrem de bine. Ca studiu de caracter, filmul este absolut sublim, Plummer făcând un rol extrem de complex și de nuanțat. Din păcate, Mark Whalberg se simte deseori în plus în toată povestea, având un singur moment de strălucire în tot filmul. Un om cu ocupație ambiguă, pus pe lângă Gail ca omul de legătură a lui Getty, acesta este un personaj monoton, fad. Charlie Plummer (doar coincidență de nume) face și el un rol puternic în persoana nepotului răpit, cu toate că filmul ratează șansa de a evidenția mai mult pe răpitori, reușind doar să umanizeze pe unul dintre ei, francezul Romain Duris.
Probabil că filmul va rămâne în istorie prin dificultățile prin care a trecut și prin decizia scurtă a lui Ridley Scott de a-l înlocui pe Spacey cu Plummer, un pariu care iată cât de bine i-a ieșit. Cine ar fi crezut că începutul de an va fi dominat de un thriller făcut de un octogenar, care evidențiază calitățile actoricești ale altui octogenar?
PS: Revenind la discuția Plummer / Spacey, mă bucur nespus de mult că nu a trebuit să îndurăm prima variantă de film, în care actorul arăta ca o mumie învelită în latex, neavând nimic natural în aspectul său, cu toate că și Plummer arată ca un Dracula modern, în special în încăperile cavernoase ale vilei sale.
No Comments