În primul rând țin să felicit acest film pentru faptul că a câștigat mult râvnitul premiu Oscar, și l-a câștigat pe bună dreptate. Urmărind acest film mă încerca un sentiment de frustrare și de scârbă față de acei preoți, față de josnicia lor, față de tot ce pretindeau a reprezenta. După cum mărturiseau victimele, dacă te băga în seamă un preot, parcă te băga în seamă Dumnezeu. Nu mi-am pus niciodată problema sau măcar să gândesc cât de puternic este rolul unui preot pentru copii neajutorați, care provin din familiile sărace, care în afară de credință nu prea au altceva pe lumea asta și cum pot ajunge atâția pedofilii sau devianți sexuali, că alte cuvinte nu am să îi descriu, să îmbrace sutana și să se dea drept servitorii lui Dumnezeu, făcând mizeriile prezentate în film, asta sincer nu îmi pot da seama.
Filmul prezintă cazul real în care o echipă investigativă de ziariști ai publicației ”Boston Globe”, întitulată ”Spotlight”, începe să investigheze un caz în care un preot primise 80 de acuzații de molestare de copii și viol. Mulți le spun că să nu se ia de biserică că atât bine aduce biserica comunității, dar pe măsură ce investighează mai mult, apar tot mai multe cazuri, tot mai multe nume. Și cum poți să stai și să nu faci nimic. Poate că asta e reacția normală în ziua de azi, închizi ochii, te bucuri că nu ți s-a întâmplat ție, dar uite că acești oameni curajoși, prin munca și determinarea lor, au dus la capăt una din cele mai relevante ancheta jurnalistice din istoria contemporană. Au reușit prin dăruirea lor să spargă buboiul ce mocnea de ani de zile în sânul Bisericii Catolice, i-au făcut să ia măsuri. Că una dintre măsurile luate imediat după scandal a fost una ilară, despre care o să citiți la sfârșitul filmului, asta e partea a doua, dar oamenii au reacționat. Și după 15 ani de la publicarea articolului, mesajul rămâne la fel de valabil. Și acuma mai sunt anchete și diverse persoane influente din Vatican sunt sub lupă. La fel a fost și atunci în 2002, când victimele au prins curaj și au pășit înainte cu mărturiile lor, după ce au citit articolul și au simțit că cineva luptă pentru ei. Spre cinstea lui, filmul nu a lovit direct în Biserica Catolică, lucru apreciat de Vatican, a cărui poziție este că filmul prezintă corect evenimentele petrecute atunci.
Toți actorii implicați fac roluri bune în acest film, dar mi se pare greu sa evidențiez pe unul anume. Problema e un pic similară cu cea întâlnită la filmul ”The Big Short” unde erau prea multe personaje principale, astfel încât cu greu evidențiai unul anume. Dacă acolo Steve Carell a fost cel mai bun, aici strălucește Mark Rufallo. Dintre toate personajele prezentate, parcă pe el îl simt cel mai bine ca motivație și implicare. Filmul are un pas deseori lent, deliberat, metodic, urmărind o anchetă de lungă durată dar să nu vă lăsați păcăliți. În cele 2 ore și un pic cât a ținut filmul, nu am simțit nevoia să îmi consult ceasul sau să mă întreb, mai e mult? Și asta pentru că povestea te captează prin felul în care este spusă.
No Comments