Recomandare – decent!
Gen: Aventură, Comedie, Sport
Studio: P.A. Works
Nr. sezoane: 1
Nr. Episoade: 13
Durată episod: 23 min.
Statut: serie completă
Rating MyAnimeList: 7.30
Despre: Appare Sorano este un tânăr idealist, un geniu autodidact al ingineriei, care nu își dorește decât libertatea de a inventa, însă familia sa are complet alte planuri iar felul său excentric de a fi, îi irită la culme pe restul sătenilor. Instructorul samurai Kosane este însărcinat cu supravegherea lui Appare, dar cei doi ajung din greșeală să eșueze pe mare, de unde sunt salvați de o ambarcațiune cu destinația America. Fără bani, cei doi vor fi nevoiți să improvizeze pentru a se descurca în lumea nouă, iar înscrierea la competiția „Trans-America Wild Race,” pare a fi pariul lor câștigător. Singura problemă este că ei nu au încă o mașină iar competiția este cât se poate de brutală și dificilă.
Rant: Una dintre cele mai plăcute și neașteptate surprize ale anului trecut, Appare Ranman! a apărut pentru a umple un gol de care nu știam că există, și anume serialele anime steampunk western cu curse de mașini. Prima impresie a fost că asist la un soi de Wacky Racers varianta anime, în special când am văzut distribuția pestriță și mașinile dubioase.
Appare Sorano este un geniu, iar ca toate geniile, el este de o excentricitate ieșită din comun, de la felul aparte în care se îmbracă și cum înțelege el relațiile sociale. Iar cum un astfel de personaj pică exact ca nuca în peretele erei Meiji, acestuia nu îi ia mult să își ia tălpășița spre progresiva Americă, acompaniat fiind de un samurai dizgrațiat. Neavând prea multe de făcut în noua lume decât să încerce să facă rost de bani pentru voiajul înapoi, cei doi se înhamă la o serie de joburi, cunoscând astfel mai mulți oameni interesanți, fiecare cu visele și aspirațiile lor. În curând, șansa cea mare le iasă în cale, când află de și reușesc să se înscrie la un concurs de mașini, dotat cu premii fabuloase. La această cursă, care va străbate contenitul american de la o coastă la cealaltă, se înscrie o adevărată menajerie de personaje pestrițe, de la nobili, la proscriși, la femei care vor să arate că sunt egale cu bărbații și mulți alții, fiecare având un motiv anume pentru a lua parte la această cursă. Comedia de obicei iese din ciocnirile culturale ale personajelor, care în mod ciudat toate se înțeleg perfect în japoneză. Nu este neglijată nici partea de acțiune, serialul oferindu-ne câteva scene chiar mișto din acest punct de vedere.
Stilul grafic este plăcut ochiului, viu colorat, iar câteva personaje îmi aduc aminte de stilul lui Rumiko Takahashi, creatoarea celebrelor Ranma și Inuyasha, cel puțin când o văd pe Xia Lian. Aș mai dori să menționez că, deși povestea pare să se încheie frumos și că studiourile P.A. Works rar vin cu o serie secundă pentru animeurile lor, fiind un anime original, care nu adaptează nici manga nici light novel, poate poate vom vedea în viitor o continuare a aventurilor celor doi protagoniști.
No Comments